Infatigabilii atei țintesc inima credinciosului
Undeva, în „Cugetări”, Blaise Pascal scrie așa: ”Ceea ce oamenii prin marea lor înțelepciune nu reușesc să cunoască, religia îi învață pe copii”. Să ne luăm după domnul Pascal sau...
Undeva, în „Cugetări”, Blaise Pascal scrie așa: ”Ceea ce oamenii prin marea lor înțelepciune nu reușesc să cunoască, religia îi învață pe copii”. Să ne luăm după domnul Pascal sau...
Într-un sat hunedorean, oamenii încă mai cred în puterile miraculoase ale unui izvor de la marginea localității. Iau apa în sticle din plastic pentru că, spun ei, are proprietăți curative....
Elena Udrea a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, remarcând, pe contul său de Facebook, că "pentru un popor atât de religios, ar fi nevoie de conducători...
Poate fi măsurată Credința? Există vreun Aparat care să arate de la câte unități în sus ești un bun creștin? Și dacă nu există, tu, biet aspirant la credință, ce...
Statele Unite rămân prima țară creștină din lume, cu 173 de milioane de adulți declarându-și apartenența la creștinism. Potrivit unui studiu realizat de Pew Research Center, numărul creștinilor americani cunoaște...
Papa Francisc aflat duminică într-o parohie de pe litoralul Romei, a cerut membrilor bătrâni şi bolnavi să se roage pentru el, pentru că şi el este în vârstă şi suferind....
În primul său mesaj de Paște de când e mitropolit al Banatului, ÎPS Ioan, le-a vorbit timișorenilor care au participat la slujbă la Catedrala Mitropolitană, despre semnificațiile Învierii, iubire și...
Există credinţa că în noaptea Învierii, Dumnezeu ascultă dorinţele oamenilor şi pentru aceasta lasă cerurile deschise. Pentru ca toţi cei care cred în El să se poată lepăda de păcate...
Şeful grupării islamiste nigeriene Boko Haram, Abubakar Shekau, a anunţat că "a jurat credinţă" mişcării jihadiste Statul Islamic (SI), într-o înregistrare audio difuzată sâmbătă, informează AFP. "Noi anunţăm că am...
În timpul împăratului roman Licinius (308-324), prigoana împotriva creştinilor devenise cumplită. Cetatea Sevastiei, din Armenia, era condusă de un comandant pe nume Agricola. În oastea romană, cantonată în Capadocia, se...
Dragobetele este, potrivit tradiției populare, un duh poznaş şi capricios căruia trebuie să îi câştigi bunăvoinţa. Motiv pentru care trebuie să te asiguri că în ziua respectivă nu încalci legile...
76,9% dintre români ar respinge publicarea de caricaturi cu Iisus sau personaje biblice, dacă acest lucru ar jigni persoanele credincioase, relevă un sondaj INSCOP, potrivit Agerpres. În același timp, 6%...
Bărbatul suspectat că a ucis doi oameni la Copenhaga a jurat fidelitate liderului Statului Islamic Abu Bakr al-Baghdadi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, chiar înainte de atacul din...
O societate liberă are dreptul de a face glume pe seama unei religii, a apreciat, duminică, premierul britanic, David Cameron, după ce Papa Francisc a considerat că libertatea de exprimare...
Aflat în avion, între Sri Lanka și Filipine, Papa Francisc a răspuns întrebărilor ziariștilor. Una dintre ele s-a referit la atacul de la Charlie Hebdo. Iată ce a răspuns Papa,...
Unii se declară atei și susțin că religia nu este decât un lung șir de basme moralizatoare, în timp ce alții se proclamă agnostici - un mod mai sofisticat de...
Pe măsură ce se apropie 14 octombrie, Iașii încep să freamăte. Să se pregătească pentru cei o sută de mii de pelerini, și mai bine, care vin în fiecare an...
O fotografie expusă în sala mare a unei școli a atras furia activiștilor atei, care au cerut imperios conducerii unității de învățământ să o dea jos imediat. Fundația Freedom From...
Cercetătorul Michael Paulkovich a analizat 126 de texte istorice şi a ajuns la concluzia că Iisus din Nazareth este un "personaj mitologic", care "nu a existat niciodată". Se pare că...
Akim, un tânăr musulman, care inițial era pregătit să devină imam, ajunge să se convertească la creștinism. Convertirea îi este provocată de gestul uluitor al unui preot catolic, a cărui...