Starbucks: în fiecare zi avem de ales. Eclipsă de Lună prin penumbră, cam „spooky”. Horoscopul lui Dom' Profesor
- Radu Ştef ănescu
- 16 septembrie 2016, 00:00
Pe 16 septembrie s-au născut Lauren Bacall, Peter Falk, David Copperfield, Oskar Lafontaine, Mickey Rourke, B.B.King, David Davidescu, Gheorghe Cacoveanu, Gheorghe Olănescu, Vintilă I.C. Brătianu, Roxana Sorescu, Anca Parghel.
În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii, Sfintele, de fapt: Eufimia, Meletina şi Ludmila. Nimic în „Kalendar”, zi de muncă, până seara!
Lună Plină în Peşti. Cam „spooky”, este o eclipsă de Lună prin penumbră. Da, eclipsa aceasta se vede din Bucureşti, sursă Observatorul Amiral Urseanu din Bucureşti. Dacă ştiţi cum, puteţi urla la Lună, face bine la moral! Îmi amintesc de când eram Lup, ce vreţi, subconştientul colectiv al rasei!
"Evenimentul Zilei" din 16 septembrie 1988 a fost că zeci de mii de persoane au stat la coadă în SUA, în faţa băncilor, pentru a intra în posesia unui card de credit "Elvis Presley". Acest card, promovat de "Memphis Finance House & Graceland" oferea unul dintre cel mai mare credite de pe piaţă, la momentul acela: 3.500 dolari. Cardul purta imaginea lui Elvis cântând la celebra lui chitară, Fender Stratocaster. Se spune că în momentul în care "The King a părăsit scena vieţii" avea datorii în valoare de... 3.500 dolari!
Iată, la prima vedere, ce am găsit mai important în curierul de UE: Uniunea Europeana se pregateşte pentru reforma drepturilor de autor. Comisia doreste ca orice continut audiovizual cumparat sau produs de fiecare dintre statele membre sa fie difuzat pe ansamblul UE. Reforma se va referi si la editorii de presa care ar putea pretinde plata drepturilor din partea motoarelor de cautare. Orice post care va dispune de un drept de exploatare a unui continut european, va fi obligat sa-l faca accesibil pentru toate celelalte tari din UE. Proiectul va trebui insa discutat in profunzime si aprobat de catre statele membre si de Parlamentul European.In prezent, canalele de televiziune din Europa pun la dispozitie, pe site-urile lor de internet, o mare varietate de programe, in direct sau in reluare, dar acestea nu sunt accesibile decat in tara de origine a postului respectiv. Un serial, produs de un canal TV sau care a fost cumparat in exclusivitate, poate fi, eventual, revandut unei alte tari europene, ceea ce permite celui care a finantat productia sa-si recupereze din cheltuieli.Dar, noua reforma, va pune capat acestui gen de practici. Adica, cine va cumpara drepturile pentru tara sa, le va oferi gratuit celorlati. “Ar fi o catastrofa pentru industriile creative”, averizeaza Martin Moszkowicz, presedintele companiei Constantin Film, una dintre cele mai importante societati de productie de film din Germania. In schimb, pentru Biroul Uniunii Consumatorilor (BEUC), aceasta reforma merge in directia dorita:”Consumatorii vor acces la filme, la seriale televizate si la manifestarile sportive din toata Europa”, se spune in comunicatul de presa.
Pe langa reforma drepturilor de autor, executivul european intentioneaza sa faciliteze pentru editorii europenei de presa, posibilitatea de a pretinde drepturi de autor pentru articolele publicate online si utilizate de catre Google News, Facebook si altii care obtin venituri indirect, din publicitate. Ofensiva executivului european nu este dirijata doar contra Google, dupa cum a dat recent asigurari comisarul pentru economia digitala, Günther Oettinger ci contra tuturor celor care profita de munca altora:”iPhonurile, tabletele sau Facebook ofera de mult timp stiri din actualitate si in fiecare zi se adauga altii. Contra acestor noi veniti dorim sa-i protejam pe editori”, a adaugat comisarul european. El s-a declarat convins ca editorii vor avea castig de cauza fata de Google, pentru ca gigantul american nu va renunta cu usurinta la o piata europeana cu 500 milioane de consumatori.
Sursă: https://www.letemps.ch/2016/09/08/lunion-europeenne-sapprete-reformer-droit-dauteur
V-am mai spus să descărcaţi cât mai puteţi! Pentru că oficialii europeni uită să puncteze că europenii vor avea acces la filme, seriale şi sport dar, CONTRA COST! Vă daţi seama ce afacere de mii de miliarde de € se pune la cale? Pana atunci, am rugat un nepot din State să downloadeze tot ce mai poate, doar stă degeaba în faţa unui tablou de comandă, ca la NASA, undeva, în pădurile Virginiei.
In dorinta de a intretine o legatura emotionala cu clientii sai, Starbucks a conceput pentru prima data, o serie de scurtmetraje cu angajament social si fara mentionarea marcii.Intre subiecte: reinsertia sociala dupa inchisoare, locurile de munca pentru handicapati, lupta contra risipei de alimente, scolarizarea femeilor, sunt doar cateva dintre subiectele primei serii intitulate « Upstanders » si difuzata pe retelele de socializare incepand de saptamana trecuta. Astfel, Starbucks Cofee (din grupul Pepsi Co) face un pas inainte in ceeea ce se cheama angajament social si cultural, cu riscul de a fi acuzata ca deruleaza un fel de catalog de bune intentii… Scopul marcii este sa-si creeze un pic de substanta, dupa ce mult timp s-a preocupat doar de terenul convivialitatii. Urmarind filmuletele, privitorul se vede confruntat cu oameni obisnuiti, locuri neprietenoase, imagini dure, adica exact contrariul a ceea ce consumatorul Starbuks s-a obisnuit sa primeasca in spatiul “glamour” al celei mai mari retele multinationale de cafenele care, in 2011 si-a ales drept logo o… sirenă... cu două cozi! Realizate si produse cu mijloace interne de Howard Schultz, patronul Starbucks si Rajiv Chandrasekaran, fost redactor sef la Washington Post si actual producator executiv al companiei, cele 10 „povesti pozitive“, prezentate in 3 formate: continut editorial, video si podcast, urmaresc evidentierea unor victorii personale si colective asupra Răului.
De exemplu, consumatorii descopera pe site-ul web al Starbucks povestea unor locuitori ai unui cartier dificil din Michigan, care au pus mâna de la mana pentru a oferi fiecarui elev o bursa pentru continuarea studiilor la liceu. Sau, povestea lui John D’Edri care a fondat, impreuna cu fiul sau, Tom, o companie pentru spalat masini care angajeaza persoane cu autism. Morala filmelor este : “Avem de ales, ori facem ceva, ori stam degeaba !“ Starbucks, care figureaza intre primele 500 de companii din lume, a investit mai multe milioane de dolari in promovare si continuturi, in intentia de a face din marca sa, mult mai mult decat o “cafenea”, adica al treilea loc din viaţa noastră, după casă şi birou.
Sursa: http://www.lesechos.fr/tech-medias/medias/0211277104312-starbucks-lance-sa-premiere-serie-2026403.php?E4HTIOdwCw0eZoLa.99#xtor=EPR-12-%5Btech_medias%5D-20160912-%5BProv_%5D-1981731%402
Un exemplu bun de implicare socială a unei mari firme. Ceea ce nu se poate spune despre IKEA. Primesc multă corespondenţă şi câţiva dintre domniile voastre mi-aţi semnalat, foarte scandalizaţi, că ultimul catalog IKEA, pe care l-au găsit agăţat de clanţa uşii apartamentului, conţine drept în mijloc... cabane pentru migranţi! Ba se face o întreagă filosofie despe superioritatea cabanelor de lemn, faţă de taberele de corturi. Mai nepotrivită abordare, pentru România, nu am mai văzut! După ce au chelit pădurile şi fac produse de foarte proastă calitate, asta din experienţă proprie, IKEA ne bagă pe gât tabere de migratori făcute din lemnul nostru! Sau, or fi ştiind ei ceva, ca şi UPC, care a pus de două săptămâni. „Al Jezeera” în arabă.
Herr Johannis, pentru câte bucăţi de migratori ai bătut palma cu Mutti Merkel?
O întrebare pur retorică, din surse apropiate Marelui Muftiu rezultă că prezenţa musulmanilor în România se apropie de o sută douăzeci de mii, dintre care numai şaptezeci de mii sunt musulmanii noştri. Şi se pregătesc să ofere asistenţă spirituală pentru un număr „foarte mare” de musulmani. O întrebare publică, dar cu vector către cei care chiar cunosc problema, de exemplu, savantul Mihai Maxim, care a studiat 20 de ani arhivele turceşti, la Istanbul: de ce turcii, care au stăpânit ţările româneşti în jur de patru sute de ani, nu au construit aici moschei şi nu au islamizat forţat populaţia? Cum s-a întâmplat cu Albania, Bosnia, Kosovo, regiuni mari din Serbia, Muntenegru şi Croaţia, şi chiar din Ungaria şi Bulgaria, etc. Ce tratate au semnat sultanii de au respectat aşa de strict religia creştină a românilor? Dobrogea este un caz separat, nu a făcut parte din Ţara Românească. Ar fi bine de ştiut, acum când, iată, unii au uitat de ceea ce s-a stabilit, odată pentru totdeauna, în vecii vecilor, cum stă scris pe pergamente, semnate şi pecetluite de sultani şi voievozi! Aştept răspunsul, dacă îl cunoaşteţi, la dom.profesor@gmail.com, nu neapărat astăzi şi mâine este, în definitiv, o altă zi!
BERBEC Dimineaţa îţi aduce o noua informaţie care cere din partea ta adaptare, o altfel de atitudine faţă de cei din jurul tău. Te hotărăşti că este cazul să cooperezi, să mai pui şi pe alţii la treabă! În această perioadă trebuie să te bazezi mai mult pe judecata rece decât pe trăiri, intuiţii şi sentimente. Mai ales nu da curs furiilor de moment sau nu exagera importanţa şi repercusiunile unor informaţii din presă. Presa este aşa cum este şi nu este formată din savanţi! Treburile de rutină le faci bine şi temeinic. Nu te avânta pe tărâmuri şi domenii necunoscute. O seară mai tensionată, poţi evita neplăcerile dacă te culci devreme!
TAUR Ai trecut printr-o perioada mai grea, care ţi-a pus la încercare nervii şi starea de sănătate. Important este că ”ai trecut”! Astăzi nu face promisiuni şi nu da, sau lua, bani cu împrumut. O zi profitabilă prin veştile şi informaţiile pe care le primeşti. O veste bună şi una rea. Pe care vrei să o primeşti prima? Stelele îţi sugerează să-ţi faci ordine în suflet şi în sertare. Sfârşitul săptămânii de lucru şi a primei săptămâni de şcoală este un prilej de griji sau de amintiri plăcute. De cand nu ai mai fost la film, să te plimbi Du-te în seara asta! În orice caz tot ceea ce vei începe pare lovit de inconsistenţa perioadei, adică nu ai voinţa şi putinţa să le duci la bun sfârşit.
GEMENI Nimeni nu poate ghici la ce te gândeşti şi ce vrei. Ţi-ai pus fizionomia de ”poker face” şi ironizezi pe toată lumea. Dai impresia unei persoane distante, reci. Haide, renunţă, fii drăguţ! Evită să fii prea sensibil cu cine nu merită. Fii precaut în discurs şi promisiuni. Bioritmul este negativ. Adică, eşti depresiv, obosit şi cu gândul aiurea, fără putere de concentrare. O configuraţie aparte te îmbie în această perioadă şi încă câteva zile după, să te identifici cu propriile proprietăţi şi bunuri şi să cheltuieşti mult. Supraveghează-ţi cu mare grijă dorinţa să deţii lucruri extravagante şi să faci cheltuieli foarte mari, sa investesti utopic in lucruri de care, peste câteva zile nu o să ştii de ce le-ai cumpărat şi ce o să faci cu ele!
RAC O stare de bine te cuprinde azi, aproape nemotivat. O dorinţă de plimbare, de muzică, de vorbe bune cu prietenii. Profită şi ieşi la o plimbare, cu caţelul sau fără, dacă nu ai. Sigur că poţi! Afaceri si afaceri. Unele cu bani, altele de amor. Alege cu grijă, anul acesta oferta este cam proastă. Si nu uita sfatul meu: carpe diem, trăieşte-ţi viaţa, distrează-te. Aspectele favorabile din propria zodie şi din casa banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare, dar fără să-ţi asumi obligaţii pe termen lung. Mare atenţie la legăturile amoroase – poţi fi tras(ă) pe sfoară. Sfârşitul zilei te găseşte dacă nu mai bogat, cel puţin în murături şi zacuscă, atunci mai înţelept. Sigur, cu amintiri frumoase!
LEU Este greu să renunţi la felul tău de a fi, măcar o perioadă, putem înţelege. Dar măcar renunţă la generozitate ta anacronică. Du-te şi caută pokemoni, când cineva îţi cere bani cu împrumut! E greu să renunţi la rutină, dar multe din lucrurile cu care te-ai obişnuit, nu-ţi sunt favorabile! Bineânţeles că eşti frustrat. Frustrarea asta te impiedică să fii fericit şi să te bucuri de micile momente delicioase care formează starea de bine. Şi care momente plăcute se găsesc şi astăzi, numai că trebuie să le vezi. Vrei nu vrei, trebuie sa începi să înţelegi că dragostea, confortul şi fericirea sunt elementele fundamentale ale existenţei tale, doar Soarele este protectorul tău şi Jupiter şi Venus îţi sunt favorabile!
FECIOARĂ Azi te cuprinde o dorinţă de a face gospodărie, să mergi la piaţă. Imaginezi murături delicioase, după o reţetă balcanică. Conjunctura spune că poţi porni la fapte, dar fără cheltuieli mari! Este o zi bună ca să faci bilanţul şi să vezi cât ai cheltuit cu vacanţa. Nu fii nemulţumit, nu regreta, a fost frumos! Profesional treburile par să meargă ceva mai bine, dacă nu ai fi tot timpul fascinat de găsirea formulei care să te umple de bani. Acum, aici, imediat! Banii adevăraţi se fac în timp, iar averile solide în generaţii. Banii făcuţi uşor, se duc uşor. Asta este toată filozofia financiară...
BALANTĂ Te simţiţi mai bine, cu mai multă energie. Vara a trecut, dar încă este frumos. Aşa că poţi începe micile îmbunătăţiri ale căminului tău, sau reparaţiile, la care te gândeşti de ceva timp. Situaţia în care te afli este dintre acelea care în primul rând nu trebuie dramatizată. Evită pesimismul gratuit şi văicărelile balcanice. Până la urmă vei constata partea comică a problemei. Trebuie să faci o triere a informaţiilor şi a persoanelor de unde provin aceste date. Deciziile tale greşite se bazează pe date false. Iar tu, nu-ţi doreşti să greşeşti!
SCORPION Încerci să păstrezi un secret sentimental, dar s-ar putea să te trădezi singur. Atenţie la ce şi cu cine vorbeşti, fii logic în minciuni. Zâmbeşte, fii simpatic, poate merge şi de data asta! Dar, fermitatea te slujeşte, îţi face bine! Totuşi astăzi nu ai imaginaţia proverbială a zodiei, aşa că trebuie să te limitezi la activitatea curentă, automată, zilnică. Un adolescent permanent, sexos şi sentimental, astăzi treci printr-o criză de maturitate sentimentală. Acest lucru poate să-ţi dea un sentiment de neplăcere, de izolare, care nu te caracterizează. Nicio problemă, mâine este o altă zi!
SAGETATOR Aspecte favorabile deciziilor, la muncă. De asemenea, o zi fără derapări negative, ba chiar interesantă, sub aspectul realizărilor personale. Găseşti nota potrivită şi în gama sentimentală. În jurul tău domneşte un sentiment de satisfacţie suspect, aşa că vezi bine ce se întâmplă în spatele decorurilor. Dialogurile abundă astăzi ca într-o piesă de Caragiale. Trebuie, doar, să pui întrebările potrivite ca să obţii răspunsurile pe care le doreai. Pentru unii nativi din zodie este un bun prilej să faca mici reparaţii în căsuţa, sau măcar să redecorezi camera. Sănătatea este buna, iar banii nu sunt foarte rari la tine în buzunar, o sursă din trecut îţi umple parţial cardul.
CAPRICORN Eşti sătul de lentoarea cu care se întamplă lucrurile şi de lenea celor din jurul tău. Ai şansa să accelerezi din proprie initiativa şi pui lucrurile la punct. Azi fermitatea îşi vine bine! Energia ta vitală este în creştere, iar tot ceea ce te deranjează este că toţi prietenii din anturaj sunt foarte ocupati. În domeniul sentimental nu-ţi face false probleme care îşi au originea, de fapt, în suspiciune şi lipsa de încredere. Trebuie să fii mai realist, să laşi bănuielile şi gelozia, care nu sunt nici plăcute nici productive. Ultima parte a zilei este extrem de interesantă pentru că te apuci să faci modificări şi lucruri inutile.
VĂRSATOR Ai primit de acasă o sarcină, pentru care te simţiţi motivat. Poate să fie şi cumpărarea de castraveţi şi gogoşari, atenţie la calitatea lor. În rest, perseverează în ceea ce ştii mai bine! Te bucuri de o formă exclentă. În ceea ce priveşte munca, ziua de astăzi este indicată pentru terminarea, închiderea unor dosare, afaceri, proiecte, finalizări şi clarificări de orice gen. Pune-ţi lucrurile în ordine, atât bunurile cât şi sentimentele. Primesti şi daruiesti multă afecţiune. Te afli în postura idilică de a fi în foarte bune relaţii cu cei pe care îi iubeşti. Nu-ţi fie frică că momentul trece, această perioadă face să ai o dinamică buna a intensităţii pasionale dar şi a securităţii afective. Sanatatea este buna, banii – constant. Pe total, pare o zi bună!
PEŞTI Ai şansa să-i arăţi partenerului buna credinţă, că nu renunţi uşor şi ca ai mijloacele de a merge înainte. Efortul merită, dar nu face pe actorul. Nu promite Luna de pe cer, este dată deja! Te hotărăşti să fii mai reţinut în a-ţi oferi serviciile şi banii unor persoane care nici nu mulţumesc. Poziţiile planetelor şi a indicatorilor astrologici îţi indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor financiare. O problemă personală îşi va găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie. O zi de realizări şi acumulări. O serie de evenimente şi mai ales nişte mici eşecuri trecute te vor obliga astăzi la o analiză aprofundată. Noi prietenii sau relaţii pot face ziua interesantă.