concediu

Deputații din Spania au adoptat legea privind concediul menstrual. Proiectul de lege prevede măsuri și despre avort

Deputații din Spania au adoptat legea privind concediul menstrual. Proiectul de lege prevede măsuri și despre avort

Proiectul de lege a fost adoptat de deputați cu 190 de voturi pentru și 154 împotrivă. Au fost și cinci abţineri. Legea urmează să fie dezbătută în Senat. Ministrul spaniol...

Concediul de acomodare pentru părinții adoptivi s-ar putea dubla. Legea a fost adoptată în Senat

Concediul de acomodare pentru părinții adoptivi s-ar putea dubla. Legea a fost adoptată în Senat

Senatul a votat un proiect legislativ care mărește durata concediului de acomodare la care au dreptul cei care adoptă copii. Mai exact, conform propunerii de lege, durata concediului de acomodare...

Noi prevederi referitoare la acordarea concediului și indemnizației de creștere a copilului. Intră în vigoare din 2023

Noi prevederi referitoare la acordarea concediului și indemnizației de creștere a copilului. Intră în vigoare din 2023

Ordonanța care vizează toate acest lucruri a apărut în Monitorul Oficial pe data de 7 decembrie, însă prevederile se vor aplica în cel mult 60 de zile, după apariția normelor...

Se schimbă legea privind concediul de creștere a copilului

Se schimbă legea privind concediul de creștere a copilului

Ordonanța de Urgență (OUG) 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor prevede, în acest moment, faptul că plata acestui ajutor se suspendă dacă persoana care beneficiază de ea...

Când se vor bucura angajații de următoarele minivacanțe. Cine este obligat să lucreze de Sărbători

Când se vor bucura angajații de următoarele minivacanțe. Cine este obligat să lucreze de Sărbători

Codul Muncii prevede că salariații trebuie să aibă liber atât în prima și a doua zi de Crăciun, cât și în primele două zile ale anului care urmează. Acest lucru...

Concediu de îngrijitor, o noutate în legislația muncii. Zile libere pentru îngrijirea rudelor bolnave

Concediu de îngrijitor, o noutate în legislația muncii. Zile libere pentru îngrijirea rudelor bolnave

Din 22 octombrie, în legislația românească a fost introdus „concediul de îngrijitor”. Acesta poate fi acordat oricărui salariat care trebuie să îngrijească o rudă bolnavă sau o altă persoană alături...

Guvernul va modifica legea privind concediul pentru creșterea copilului. Vor beneficia de aceste schimbări ambii părinți

Guvernul va modifica legea privind concediul pentru creșterea copilului. Vor beneficia de aceste schimbări ambii părinți

Legea din prezent prevede că dacă părinți îndeplinesc condițiile de acordare a concediului pentru creștere copilului, cel puţin o lună din perioada totală a concediului este alocată uneia dintre persoanele...

Schimbări majore la contractul individual de muncă. Ce trebuie să știe angajații

Schimbări majore la contractul individual de muncă. Ce trebuie să știe angajații

Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin care include noul model al contractului individual de muncă. Există câteva modificări importante în beneficiul angajaților. Salariații pot solicita,...

Zilele libere din 2023. Bugetarii cu vechime vor avea mai multe privilegii de anul viitor

Zilele libere din 2023. Bugetarii cu vechime vor avea mai multe privilegii de anul viitor

Bugetarii beneficiază de mai multe zile libere în fiecare an față de angajaţii din mediul privat. De asemenea, în cazul angajaţilor la stat zilele de concediu se înmulţesc odată cu...

Ce se întâmplă cu zilele de concediu de odihnă rămase pe acest an. Până când pot fi ele acordate de angajator

Ce se întâmplă cu zilele de concediu de odihnă rămase pe acest an. Până când pot fi ele acordate de angajator

Potrivit Codului Muncii, angajații care nu și-au luat liber, din motive justificate, pot beneficia de zilele libere în următoarele 18 luni. Când poate fi efectuat concediul de odihnă Dreptul la...

Românii vor beneficia de noi zile de concediu. Ce modificări au fost aduse Codului Muncii şi când intră în vigoare

Românii vor beneficia de noi zile de concediu. Ce modificări au fost aduse Codului Muncii şi când intră în vigoare

Mai exact, angajații vor avea parte de noi drepturi suplimentare, pe care angajatorii vor fi nevoiți să le respecte. Printre acestea se numără și zile în plus de concediu, dar...

Reguli importante pentru acordarea concediului de odihnă pentru 2023. Ce trebuie să știe salariații și angajatorii

Reguli importante pentru acordarea concediului de odihnă pentru 2023. Ce trebuie să știe salariații și angajatorii

Prevederile Codului Muncii, aprobat de Parlamentul României, prin lege organică, cu privire la acordarea concediului de odihnă prevăd faptul că toți angajații au dreptul la un număr minim și maxim...

Mai mult concediu pentru toți angajații din România. Noi prevederi în Codul Muncii

Mai mult concediu pentru toți angajații din România. Noi prevederi în Codul Muncii

Potrivit noului Cod al Muncii, angajații au dreptul la zile suplimentare de concediu în cazul unor urgențe familiale sau pentru îngrijirea unei rude bolnave. Angajatorii nu pot refuza să acorde...

Modificări la Codul Muncii. Salariații au dreptul la zece absențe pentru urgențe familiale. Legea este în vigoare

Modificări la Codul Muncii. Salariații au dreptul la zece absențe pentru urgențe familiale. Legea este în vigoare

Angajații au dreptul, începând de sâmbătă, 22 octombrie, la zece zile libere pe an pentru a se ocupa de urgențele familiale. Conform noilor modificări aduse la Codul Muncii, prin Legea...

Codul muncii, modificat. Salariații își vor putea lua zile libere fără să le fie afectată perioada de concediu anual

Codul muncii, modificat. Salariații își vor putea lua zile libere fără să le fie afectată perioada de concediu anual

Potrivit noilor modificări din Codul muncii, concediul paterntal, cel de îngrijitor, precum și absentarea de la locul de muncă din cauza unor urgențe familiale, nu vor fi scăzute din concediul...

Concediul de creștere a copilului ar putea fi acordat simultan ambilor părinți. Când ar putea intra în vigoare

Concediul de creștere a copilului ar putea fi acordat simultan ambilor părinți. Când ar putea intra în vigoare

Proiectul de lege cu privire la concediul de creștere a copilului, care ar putea fi acordat simultan ambilor părinți, a fost depus în Parlament de o deputată şi membră a...

Noi modificări în Codul Muncii. Până la 30 de zile de concediu pentru această categorie de angajați

Noi modificări în Codul Muncii. Până la 30 de zile de concediu pentru această categorie de angajați

Angajații care au un loc de muncă stabil vor putea beneficia de o perioadă de 30 de zile libere în cazul în care întâmpină anumite probleme. Proiectul de lege nu...

Au fost adoptate modificările la Codul Muncii și Codul Administrativ. Noi drepturi pentru angajații din România

Au fost adoptate modificările la Codul Muncii și Codul Administrativ. Noi drepturi pentru angajații din România

Printe acestea se numără acordarea de către angajator a unui concendiu pentru îngrijirea sau ajutorarea unor rude ori persoane care locuiesc în aceeași gospodărie. Schimbări importante pentru angajații din România....

Concediul paternal este considerat vechime în muncă. Ce se schimbă la calcularea pensiei

Concediul paternal este considerat vechime în muncă. Ce se schimbă la calcularea pensiei

Guvernul a decis recent, printr-o ordonanță de urgență, că perioada de concediu paternal este considerată vechime în muncă, serviciu și specialitate. Acest lucru înseamnă că această perioadă este luată în...

Eroarea din ordonanța privind concediul paternal. Legea prevede sancțiuni doar pentru angajatorii persoane juridice

Eroarea din ordonanța privind concediul paternal. Legea prevede sancțiuni doar pentru angajatorii persoane juridice

Guvernul a reglementat, zilele trecute, procedura de acordare a concediului paternal. Măsura este obligatorie pentru toți angajatorii, însă doar cei care funcționează ca persoane juridice pot fi sancționați dacă nu...