Horoscopul lui Dom’ Profesor – 8 mai 2024. Clima din România
- Radu Stefanescu
- 7 mai 2024, 21:50
8 mai
Horoscopul lui Dom’ Profesor. Pe 8 mai s-au născut: Harry Truman, Candice Bergen, Fernandel, Cezar Grigoriu, Anca Ţurcaşiu, Darie Novăceanu, Petre Dumitriu.
În calendarul fix creştin-ortodox, pe 8 mai este pomenit Evanghelistul şi Apostolul Ioan Teologul - unul dintre Fii Tunetului - Iacov şi Ioan – fii lui Zevedei – pescar împreună cu Andrei – martor la botezul Domnului – ucenic al Botezătorului. Tradiţia spune că a fost cel mai tânăr dintre Apostoli. Legenda spune că în dimineaţa acestei zile din mormântul Apostolului se ridică un praf fin, pe care unii îl numesc „mană” care vindecă orice boală. Tot pe 8 mai pomenim pe Sfinţii Arsenie cel Mare şi Emilia. În ”Kalendar”, mobil, este Miercurea Neagră. Se ține, adică se postește, de cei cărora le-au murit rude neîmpărtășite și fără de lumînare și contra bubelor negre.
Zi fastă. Simbolic, este ziua Forţei, a Energiei Cosmice (Shakti). Orice proiect început astăzi, dacă este de partea luminoasă a Forţei, are mari sorţi de succes. Dragostea este avantajată.
"Ziua mondială a Crucii Roşii" - marchează ziua de naştere a fondatorului Mişcării Internaţionale a Crucii Roşii, a elveţianului Henry Dunant (8.V.1828-30.X.1910); laureat, împreună cu francezul Frédéric Passy, al Premiului Nobel pentru pace pe anul 1901. Sursă RADOR
Miercuri după Paști; Nunta șoarecilor; Sf. Mercurie
Apărător de rele și durere: Sf. Mercurie e miercuri în Săptămâna Luminată.
La câmp se face toată treaba, femeile însă o țin (Speranția, VIII, f. 80 v). Se ține pentru boli de picioare, „de dânsele“ (Marian, 1994, II, p. 233). Nu este bine a se lucra miercuri după Paști, căci e rău de purici (Gorovei, 1995, p. 202). Cine nu ține Nunta șoarecilor îi strică lucrurile șoarecii (Speranția, VIII, f. 379 v).
Obiceiuri: Paparuda (paparuga, dodoloiu) se serbează totdeauna în a treia zi după Paști (Mangiuca, 1882, p. 15). Tineretul merge la pădure după flori și buciumei (bețe de alun). Fiecare trebuie să aducă acasă nouă buciumei uscați (Chicet-2, p. 32).
Doamnelor și domnilor, dragi lupi, padawani și hobbiți, corespondența domniilor vostre este multă și interesantă. O întrebare revine: ce părere am despre clima din România?
Ce părere am? Este simplu, poate fi o glumă, dar poate fi și ceva mult mai neliniștitor. Clima din România, o colonie, ține cont de clima din metropolă. Înainte de lovitura de stat, clima din România urma strict ceea ce se întâmpla în URSS. Aveam ”ierni siberiene”, viscole ca în Ural și ”ploi, care vedeau de la ruși”. Buletinul meteorologic cel mai exact era la ”Vorbește Moscova”! În ultimii ani, clima din România o urmărește pe ce a marelui licurici.
De câte ori mă anunță familia din Virginia de un fenomen extrem, de atâtea ori se repetă în România, la o mică distanță în timp. Acum avem și tornade, ca în State. Mircea Eliade spunea că mintea umană poate influența viitorul. Aș adăuga că poate influența și clima.
Vedeți, domniile voastre, marea majoritate, prostimea cum o numea Dimitrie Cantemir, este violentă, vulgară și agresivă. Aceste apucături de maimuțe ucigașe erau ostoite de războaie. Nu am mai avut un război pe aici de 80 de ani, o viață de om. Frustrarea prostimii este mare, își proiectează violența, o sublimează, și poate produce clima rea și extremă pe care o suportăm. Este o explicație moralizatoare.
Adevărul este că dezastrul climatic pe care îl trăim este urmarea directă a iresponsabilelor explozii atomice în atmosferă. Mii de explozii care ai găurit stratul de ozon și au produs în atmosferă schimbări majore ireversibile cu efect catastrofal, letal, în timp, asupra florii si faunei de pe Pământ. The damage was done! Pământul este probabil terminat, este o problemă de timp, poate o sută de ani, unii spun că mult mai puțin, ce facem, ne mutăm pe Marte? Bună întrebare!
Este ziua în care îl pomenim pe Fernandel. Ce să văd, seria ”Don Camillo”, ”Inamicul public numărul 1”, sau ”Le Caïd”? Sau poate o să văd un film cu apetisanta Candice Bergen. Wiki dă ca zi de naștere mâine, 9 mai. Eu mă iau după Gary Goldschneider, ”Ziua ta de naștere”, o carte foarte potrivită, în domeniu, care dă ca zi de naștere pentru Candice Bergen, 8 mai.
Candice a apărut brusc, o fată cu cărniță pe ea, o americancă cu o figură senină de scandinavă sănătoasă, prototipul studentei americance din anii 60. Model. Mi-a atras atenția în fimul din anul 1967 ”The Day the Fish Came Out” un film de autor al lui Michael Cacoyannis, cel cu ”Zorba, Grecul”. Da, o să revăd Ziua în care vin peștii, este, din nefericire, un subiect actual. Se pare că NATO (americanii și englezi) vor să deplaseze în Polonia și România mai multe zeci de rachete atomice mobile, pe camion, pentru a amenința Rusia. Trasează ținte... altceva nu fac.
Tot actual este și faptul că mâine este o altă zi, poate mai radioactivă, dar este o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor – 8 mai 2024
BERBEC E o zi favorabilă, dar, evită nepăsarea, graba şi nerăbdarea. Eşti cu gândul la viitor, la planurile tale, dar atenţie la detaliile cotidiene. Oricum, nimic notabil nu pare că se întâmplă! O dimineaţă agitată şi obositoare care te lasă chiar pe tine, campionul rapidităţii, fără suflu. Astăzi nu te enerva in mod disproportionat şi inutil. Poate fi o problemă de bani, bani mai puţini decât te aşteptai. Pe care trebuia să-i primeşti sau ţi-ai făcut iluzia că o să-i primeşti. În orice caz nu ai nici un motov să dai pe afară de fericire. Dar nici nu exagera.
TAUR Lumea revine la ritmul obişnuit de lucru, dar tu te bucuri de o situaţie mai bună, pentru că mica vacanţă ţi-a oferit prilejul unei perspective noi ale problemelor tale, cu noi soluţii. O veste de departe, o informatie, un telefon sau un e-mail. Ceva de natura aceasta iti sugereaza astăzi ca trebuie sa faci urgent o schimbare in viata ta! Esti obosit si nu prea ai chef de discutii. Cu nimeni. Mai bine fa-ti ordine in hartii sau in foldere. O sa gasesti ceva ce iti va da o idee grozava! În ceea ce priveşte sănătatea stelele te averizează că bei prea puţine lichide. Nu uita că o apă de bună calitate este cheia sănătăţii şi a unei vieţi lungi.
GEMENI Eşti mai serios în relaţiile tale sentimentale, sociale. Acest lucru este simţit de cine trebuie şi poţi să ai un răspuns favorabil. Eşti gata de acţiune şi îţi găseşti bine cuvintele! Dezamagirea pe care o simti este urmarea prostului tau obicei sa idealizezi in mod nerealist situatia si persoana in cauza! Pe de altă parte eşti cuprins de un fel de armonie interioră care îţi place şi eşti gata să spui cele mai mari ironii sau să judeci cinic pe oricine. Configuraţia astrală arată că este momentul potrivit pentru consolidarea situaţiei tale financiare şi profesionale. Nu ezita!
RAC Eşti obligat de situaţia de la locul de muncă să fii inventiv şi bun de gură, ceea ce nu prea te caracterizează. Pe plan personal, sentimental, lucrurile nu sunt chiar exact cum ţi-ar place. Ziua de azi se desfasoara cu viteza pe repede inainte, dar tu nu trebuie sa pierzi din vedere niste amanunte si atitudini care iti pot folosi. Ai dori ceva deosebit, o schimbare care sa-ti lumineze sufletul. Orice, numai sa ieşi din respingatorul cenuşiu cotidian. Un film sau o carte buna iti pot schimba in bine starea psihica!
LEU Astăzi eşti ceva mai tolerant şi accepţi şi alte opinii decât ideile tale. Totuşi, trebuie să supraveghezi ritmul activităţii, să nu faci efort disproporţionat cu ceea ce vrei să obţii. Nu lasa lucrurile pe maine, fa-le astazi. Intai fa-ti un plan, apoi actioneaza cu chibzuinta. Desigur ca natura ta intelegatoare este exploatata de multi. Simti acest lucru si te inversunezi impotriva lor. Cam fara succes, pe 8 mai. Nu iti place ce faci si nici compania persoanelor cu care lucrezi, asa ca trebuie sa-ti indrepti toata atentia catre o schimbare majora. Pe seară, realizezi că eleganta si bunul-gust sunt elementele necesare lansarii in societate mai joasă sau mai inaltă.
FECIOARĂ Nu ezita şi negociază la sânge tot ceea ce priveşte detaliile vieţii profesionale, sau personale. Azi ai prilejul să-ţi îmbunătăţeşti calitatea vieţii. Detaliile sunt punctul tău forte! Un procent dintre Fecioare au probleme sentimentale. In dragoste este ca in supermarket: ai de unde alege, dar nu gaseşti ceea ce iti trebuie. Mai nou, se pare ca şi oferta este la solduri! Daca astazi te simti cumva zdrobit de refuzurile sefilor si ale colegilor, nu-ti risipi inutil energia ca sa demonstrezi ca ai totusi dreptate.
BALANŢĂ E momentul să faci o triere în relaţiile sociale. Ai nevoie de susţinere şi trebuie să ştii pe cine te poţi baza. Pe de altă parte, eşti cuprins de dorinţa de a-ţi înfrumuseţa cadrul vieţii! Vrei mai mult decit se poate, dar nu e vina ta. Si in stele scrie ca astazi, 8 mai meriti mai mult. Fii mai convingator si insistent cind soliciti. Ca esti un tip de treaba s-a constatat de mult. Desi planeaza aupra ta un uşor aer de neincredere. Ar fi cazul sa dovedesti ceea ce poti!
SCORPION Astăzi poţi să-ţi stăpâneşti tensiunea şi să zâmbeşti cu calm celor din jur. Poţi să te descarci de principiile negative printr-o activitate fizică, poate sauna, sau masaj. Nu pleca la drum! Nu te lua dupa cine stie ce aiureli, zodia ta respecta întotdeauna traditia. "More maiorum" - este deviza ta veche, după obiceiul strămoşilor! Ia lucrurile usor si cu mult calm. Nimeni nu-ţi vrea raul, iar duşmanii sunt plecati. Analizeaza bine şi vei vedea ca este o situatie obiectiva.
SĂGETĂTOR Eşti invadat de pretenţiile şi rugăminţile celor din jur. Fii selectiv şi inspirat, dar ţine minte că nu poţi mulţumi pe toată lumea. Dorinţa de a fii pe placul tuturor te duce către eşec! Astăzi ai noroc si totul iti iese chiar usor, cu toate că ai probleme. Pe termen lung horoscopul tau este bun si chiar foarte bun, chiar daca ti se pare ca ai probleme, acum, în prezent.
CAPRICORN Dimineaţa realismul şi soliditatea cunoştiinţelor te ajută pe plan profesional. Nu te aventura în domenii necunoscute! Spune direct că problema nu face parte din domeniul expertizei tale! Semn mare de evenimente ciudate, care parcă vin din întuneric. Sau de comploturi, bârfe şi intrigi. Simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată.
VĂRSĂTOR Sigur pe tine, entuziast şi optimist eşti apreciat de anturaj. Atenţie, însă, la discursul tău, să nu o ia vorbele înaintea gândirii. Fii atent la ceea ce spui, dacă este ceva important! Ar trebui sa fie pentru tine o perioada calda, a unei zile de miercuri obisnuita, monotona si chiar plicticoasa. Asta daca iti infranezi cat poti instinctual tau primordial de a sări la gatul ticaloşilor.
PEŞTI Astăzi se pare că întâlneşti o oarecare lipsă de sprijin, chiar ostilitate. Trebuie să lămureşti rapid lucrurile, poate că este vorba doar de o neînţelegere. Dacă nu... ia măsurile imediate! Ai o mare dorinţă să te simţi bine şi confortabil. Acest lucru se poate traduce astăzi prin exagerări culinare. Mai ales în ceea ce priveşte dulciurile şi îngheţata. Eşti şi uşor repezit şi tensionat, aşa că este foarte bine să-ţi câtăreşti vorbele şi să nu faci remarci deplasate.