comisie

O comisie este un grup de persoane calificate, organizat temporar sau permanent, cu rolul de a investiga, de a lua hotărâri sau de a îndeplini mandate specifice în cadrul unei instituții sau organizații. Aceasta poate avea sarcina de a face propuneri, de a da calificative sau de a executa sarcini speciale.

Dezbatere IMPORTANTĂ în Parlamentul României

Dezbatere IMPORTANTĂ în Parlamentul României

Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale organizează astăzi o dezbatere publică pentru identificarea soluțiilor sustenabile pentru respectarea drepturilor omului în România din perspectiva executării pedepselor privative și...

Deputaţii au adoptat o nouă propunere legislativă. Ce priveşte iniţiativa

Deputaţii au adoptat o nouă propunere legislativă. Ce priveşte iniţiativa

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, o propunere legislativă prin care se majorează de la cinci la şapte numărul membrilor Comisiei parlamentare pentru controlul SIE. Propunerea a fost adoptată cu 273 de...

Deputaţii au votat proiectul majorării numărului de membri în Comisia de control a SIE

Deputaţii au votat proiectul majorării numărului de membri în Comisia de control a SIE

Camera Deputaţilor a adoptat pe articole, luni, propunerea legislativă pentru majorarea numărului membrilor Comisiei parlamentare pentru controlul SIE. Votul final a fost programat pentru şedinţa de marţi, informează Agerpres. Proiectul...

Traian Băsescu: Soluția ca PSD să nu se urce cu picioarele pe cele două Coduri este formarea unei comisii speciale

Traian Băsescu: Soluția ca PSD să nu se urce cu picioarele pe cele două Coduri este formarea unei comisii speciale

Traian Băsescu, a declarat vineri, în Poiana Braşov, la Colegiul Naţional al PMP, că susţine că formaţiunea pe care o conduce susţine modificarea Codului Penal, dar nu într-o formulă pe...

Cum vrea USR să TRANSPARENTIZEZE activitatea Parlamentului

Cum vrea USR să TRANSPARENTIZEZE activitatea Parlamentului

USR propune şapte măsuri de transparentizare a activităţii Parlamentului, pentru a facilita accesul cetăţenilor la informaţii. Cele şapte propuneri vizează înregistrarea şi transmiterea live video a tuturor şedinţelor comisiilor parlamentare,...

Ce se va întâmpla cu OUG 79 referitoare la conducerea spitalelor

Ce se va întâmpla cu OUG 79 referitoare la conducerea spitalelor

Preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, deputatul PSD, Corneliu Florin Buicu, a declarat că OUG 79/2016 referitoare la funcţiile de conducere din spitale vai fi modificată. "Vă...

Ce se VOTEAZĂ în ședința comună a PARLAMENTULUI

Ce se VOTEAZĂ în ședința comună a PARLAMENTULUI

Astăzi are loc ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, unde se va decide componența Comisiei de control a SIE, însă parlamentarii nu vor vota mărirea numărului de membri. Parlamentarii...

Exclusiv. Autostrada MUZEU, Lugoj-Deva, este verificată de o a treia comisie de la CNAIR

Exclusiv. Autostrada MUZEU, Lugoj-Deva, este verificată de o a treia comisie de la CNAIR

Specialiştii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) s-au dus pentru a treia oară pe autostrada Lugoj-Deva, ca să verifice lucrările. Potrivit surselor EVZ, cea dea treia comisie a...

Legea privind definirea CĂSĂTORIEI, dezbătută în Comisia Juridică

Legea privind definirea CĂSĂTORIEI, dezbătută în Comisia Juridică

Comisia Juridică din Camera Deputaților va dezbate, marți, proiectul de modificare a Constituției pentru definirea căsătoriei ca o relație dintre un bărbat și o femeie. Anul trecut, Coaliția pentru familie...

Cine este șeful delegației Parlamentului român la Adunarea Parlamentară a Mediteranei

Cine este șeful delegației Parlamentului român la Adunarea Parlamentară a Mediteranei

Parlamentul României a devenit membru cu drepturi depline al Adunării Parlamentare a Mediteranei, cu prilejul celei de-a 11 Sesiuni Plenare a APM. "Sesiunea Plenară a APM se desfăşoară în perioada...

Ce PREGĂTESC parlamentarii pentru comisia de control a SIE

Ce PREGĂTESC parlamentarii pentru comisia de control a SIE

Deputaţii de la toate partidele politice au semnat un proiect de lege care prevede creşterea numărului de membri din comisia de control al activităţii SIE, de la cinci la şapte....

Politician celebru, PRAF la GEOGRAFIE

Politician celebru, PRAF la GEOGRAFIE

În Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor se dezbate un proiect de lege prin care se urmăreşte instituirea zilei de 21 martie ca zi a Olteniei. Cei 27 de senatori...

Ţuţuianu, despre raportul SRI: "Are două componente - una care e publicată, alta care e secretă"

Ţuţuianu, despre raportul SRI: "Are două componente - una care e publicată, alta care e secretă"

Preşedintele Comisiei de control a SRI, Adrian Ţuţuianu, a vorbit despre raportul privind activitatea SRI pe anul 2015 şi despre regulamentul de funcţionare al comisiei. Ţuţuianu a precizat că raportul privind...

Ţuţuianu: "Procedural, dacă cineva vrea să-mi ceară să verificăm ceva, îmi adresează o solicitare"

Ţuţuianu: "Procedural, dacă cineva vrea să-mi ceară să verificăm ceva, îmi adresează o solicitare"

Preşedintele Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat marţi că, dacă cineva vrea să îi ceară să verifice ceva, îi adresează o solicitare. "Am mai spus...

Vot crucial în plenul Camerei Deputaților

Vot crucial în plenul Camerei Deputaților

Legea de aprobare a OUG 14 și Legea de respingere a OUG 13 vor ajunge la votul final în ședința de plen a Camerei Deputaților de marți. Legea de aprobare...

OUG 13 și OUG 14, pe ordinea de zi a plenului

OUG 13 și OUG 14, pe ordinea de zi a plenului

Legea de adoptare a OUG 14/2017 şi Legea de respingere a OUG 13/2017 ar putea să intre marţi la vot în plenul Camerei Deputaţilor. Ordonanţa 14 care abrogă Ordonanţa 13...

Un IMPORTANT EVENIMENT a avut loc în Parlament. Ce s-a COMEMORAT

Un IMPORTANT EVENIMENT a avut loc în Parlament. Ce s-a COMEMORAT

Evenimentul "Dezrobirea juridică și spirituală a romilor" care a comemorat împlinirea a 161 de ani de la adoptarea primelor legi privind dezrobirea a fost presărat cu vorbe însufleţite şi nemulţumiri....

OUG 14 intră în liniea dreaptă. Ce se va întâmpla cu proiectul de lege

OUG 14 intră în liniea dreaptă. Ce se va întâmpla cu proiectul de lege

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor urmează să dezbată luni şi să întocmească raport pe proiectul de lege pentru aprobarea OUG 14/2017 privind abrogarea OUG 13/2017 referitoare la Codurile penale. Preşedintele...

A ÎNCEPUT evenimentul care comemorează 161 de ani de la dezrobirea romilor

A ÎNCEPUT evenimentul care comemorează 161 de ani de la dezrobirea romilor

A început evenimentul "Dezrobirea juridică și spirituală a romilor", care comemorează împlinirea a 161 de ani de la adoptarea primelor legi privind dezrobirea. Deschiderea a avut loc la ora 10:00,...

Unul din cei mai ”noi” liberali, ales deputat, explică DE CE NU POATE FI APROBAT BUGETUL

Unul din cei mai ”noi” liberali, ales deputat, explică DE CE NU POATE FI APROBAT BUGETUL

Bugetul de stat pe 2017 este o propunere nerealistă care ne îndepărtează de momentul în care parcursul occidental al României devine ireversibil, transmite liberalul Marilen Pirtea, deputat ales pe listele...