cfr cluj

Fotbal Club CFR 1907 Cluj, cunoscut sub numele de CFR Cluj, sau pe scurt CFR, este un club de fotbal profesionist din Cluj, care evoluează în prezent în SuperLiga României.

A fost fondat la data de 10 noiembrie 1907, când Transilvania făcea parte din Austro-Ungaria, iar denumirea actuală „CFR” este acronimul pentru Căile Ferate Române. Din punctul de vedere al numărului de trofee, CFR este cel mai de succes club din provincie, și a patra cea mai titrată echipă din România, după echipele bucureștene FCSB, Dinamo și Rapid, totalizând opt titluri naționale, cinci Cupe ale României și patru Supercupe.

Înainte de a primi un sprijin financiar semnificativ de la proprietarul/patronul anterior, Árpád Pászkány, în 2002, clubul și-a petrecut cea mai mare parte a existenței în diviziile inferioare, însă a participat și în Divizia A, pentru prima oară în 1947, și apoi în perioada 1969-1976, cea mai bună performanță fiind locul 5.

De când s-a întors în prima ligă în 2004, CFR Cluj s-a bazat din ce în ce mai mult pe jucători străini pentru succesul său. În sezonul 2005-06, echipa a participat în prima ei competiție europeană, Cupa Intertoto, ajungând în finală, pe care a pierdut-o însă în fața echipei franceze RC Lens.

În sezonul 2007-2008, sub conducerea antrenorului Ioan Andone, echipa a obținut eventul, câștigând pentru prima dată campionatul și Cupa României, și reușind să rupă un șir de 17 ani de campioane naționale din București. În consecință, CFR s-a calificat pentru faza grupelor a Ligii Campionilor UEFA, sezonul 2008-2009.

În 2010 a câștigat pentru a doua oară titlul de campioană a României, iar în 2012 a obținut al treilea trofeu de campioană din palmares. În sezonul 2012-2013 al Ligii Campionilor UEFA, echipa a reușit să acumuleze 10 puncte în faza grupelor, un record absolut pentru un club din România până în ziua de astăzi.

După plecarea lui Árpád Pászkány, în 2014, CFR a trecut printr-o perioadă de recul și chiar o insolvență. Între 2018 și 2022, echipa a câștigat cinci titluri consecutive, la toate contribuind antrenorul Dan Petrescu. Pe plan european, pe lângă cele trei calificări în grupele Ligii Campionilor, echipa a mai obținut alte trei în UEFA Europa League și două în Conference League până în prezent.

Culorile tradiționale ale clubului sunt alb și vișiniu, ceferiștii disputându-și meciurile de acasă pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Gruia, care are o capacitate de 17.408 locuri. CFR are o rivalitate acerbă cu cealaltă echipă din oraș, Universitatea Cluj, meciurile dintre cele două fiind cunoscute sub numele de Derbiul Clujului. Mai multe rivalități, dar minore, s-au dezvoltat și în ultima perioadă împotriva echipelor cu care CFR a luptat pentru titlul național.

BREAKING NEWS. Dan Petrescu, depistat pozitiv cu noul coronavirus!

BREAKING NEWS. Dan Petrescu, depistat pozitiv cu noul coronavirus!

Virusul SARS-CoV-2 se ține scai de CFR Cluj, iar printre cei testați pozitiv se numără și Dan Petrescu, antrenorul campioanei Ligii 1. Potrivit surselor GSP.ro, Dan Petrescu (52 de ani),...

Zborul groazei. Dezvăluiri de la bord. Fotbaliștii români erau infectați cu Coronavirus

Zborul groazei. Dezvăluiri de la bord. Fotbaliștii români erau infectați cu Coronavirus

Un călător care se afla la bordul aeronavei care i-a transportat pe clujeni la București a dezvăluit detalii înfiorătoare. Pentru partida de la Bucureşti, CFR Cluj nu a închiriat un...

Se mai încheie campionatul din România? Echipa care se bate la titlu cere „înghețarea”

Se mai încheie campionatul din România? Echipa care se bate la titlu cere „înghețarea”

Situația în campionatul intern a devenit foarte încurcată din cauza coronavirusului. Fotbalul românesc a fost pus pe jar în această săptămână din cauza cazurilor de coronavirus. La Dinamo au fost...

Îi e teamă că adversarii „mimează” coronavirusul. „Nu cumva au făcut vreo șmecherie?”

Îi e teamă că adversarii „mimează” coronavirusul. „Nu cumva au făcut vreo șmecherie?”

Cazul apărut astăzi, în fotbalul românesc, trezește semne de întrebare. FCSB ar fi trebuit să evolueze, în această seară, pe teren propriu, cu CFR Cluj, în etapa a 8-a a...

FCSB primește lovitura anului. Coronavirus i-a anulat meciul de sâmbătă seara!

FCSB primește lovitura anului. Coronavirus i-a anulat meciul de sâmbătă seara!

Meciul dintre FCSB și CFR Cluj din această seară a fost amânat din cauza unui caz de Coronavirus descoperit la clujeni. FCSB - CFR Cluj, derby-ul Ligii 1, care trebuia...

Situație explozivă la CFR Cluj. Nu-i e bine lui Dan Petrescu. Cine poate fi înlocuitorul

Situație explozivă la CFR Cluj. Nu-i e bine lui Dan Petrescu. Cine poate fi înlocuitorul

Situația lui Dan Petrescu antrenorul echipei CFR Cluj a devenit și mai tensionată în urma declarațiilor oferite după înfrângerea, scor 2-3, cu Universitatea Craiova, când a pus rezultatul pe seama...

CFR Cluj ia bătaie pe propriul teren. Meciul revitalizează lupta pentru titlu!

CFR Cluj ia bătaie pe propriul teren. Meciul revitalizează lupta pentru titlu!

CFR Cluj a pierdut pe teren propriu meciul împotriva celor de la Universitatea Craiova cu scorul de 3-2 (1-0). Universitatea s-a apropiat de liderul CFR la un singur punct după...

Gigi Becali a dezvăluit motivul pentru care Dan Petrescu nu poate antrena la FCSB

Gigi Becali a dezvăluit motivul pentru care Dan Petrescu nu poate antrena la FCSB

Gigi Becali a divulgat, după meciul FCSB - Gaz Metan (2-2), salariul pe care Dan Petrescu (foto) îl câștigă la CFR Cluj. Gigi Becali, patronul FCSB, s-a speriat atunci când...

Acuzații dure în direct. Campioana României, vizată: „A arătat că un blat din era clasică”

Acuzații dure în direct. Campioana României, vizată: „A arătat că un blat din era clasică”

CFR Cluj, campioana în exercițiu a Ligii 1, a triumfat, sâmbătă, în fața celor de la FC Botoșani, scor 2-0, însă victoria ardelenilor a trezit unele suspiciuni. În doar 12...

Dezastru pentru FCSB, „roș-albaștrii” sunt la pământ. Becali, lovit în cea mai fericită zi

Dezastru pentru FCSB, „roș-albaștrii” sunt la pământ. Becali, lovit în cea mai fericită zi

FCSB nu și-a revenit, în ciuda celor trei luni de vacanță forțată și are șanse minime la titlu. CFR Cluj s-a impus, duminică, pe teren propriu, scor 1-0, în partida...

Gigi Becali nu mai ține șirul eșecurilor. Marea greșeală făcută de finanțatorul de la FCSB

Gigi Becali nu mai ține șirul eșecurilor. Marea greșeală făcută de finanțatorul de la FCSB

Gigi Becali nu mai știe anul în care echipa sa a devenit campioana României pentru ultima dată. Gigi Becali a uitat de când nu a mai câștigat FCSB, echipa pe...

Lacrimi la CFR Cluj. A murit un fotbalist emblematic al clubului

Lacrimi la CFR Cluj. A murit un fotbalist emblematic al clubului

Clubul CFR Cluj a anunțat decesul unui fost jucător al echipei, Sorin Bretan, la vârsta de 75 de ani. El a jucat la CFR Cluj alături de fratele său, Marius...

Scandal la CFR Cluj. Adevăratul motiv pentru care Minteanu a părăsit echipa

Scandal la CFR Cluj. Adevăratul motiv pentru care Minteanu a părăsit echipa

Alin Minteanu, secundul lui Dan Petrescu de pe banca antrenorilor de la CFR Cluj a afirmat că va părăsi echipa după data de 30 iunie când i se va termina...

Decizii fundamentale luate de UEFA. Ce echipă românească merge în Liga Campionilor

Decizii fundamentale luate de UEFA. Ce echipă românească merge în Liga Campionilor

Comitetul Executiv al UEFA a discutat, astăzi, despre variantele posibile pentru încheierea competițiilor interne. A fost luat în discuție și subiectul cupelor europene, sezonul 2020 - 2021, și al echipelor...

Coronavirusul lovește în salariile fotbaliștilor. Doar trei cluburi le-au menținut întregi

Coronavirusul lovește în salariile fotbaliștilor. Doar trei cluburi le-au menținut întregi

Jucătorii a trei cluburi de fotbal din Liga I, CFR Cluj, FC Botoşani şi Universitatea Craiova, își primesc salariile întregi în această perioadă. Este posibil, însă, ca situația să se...

După FCSB, și CS „U” Craiova primește o lovitură de la lidera CFR Cluj

După FCSB, și CS „U” Craiova primește o lovitură de la lidera CFR Cluj

Unul dintre cei mai valoroși fundași dreapta din fotbalul românesc ar fi semnat cu CFR Cluj. Ivan Martici, fundaș al echipei CS „U” Craiova, ar fi semnat cu lidera Ligii...

Puștiul umilit de Dan Petrescu a plâns singur în cameră, ca să nu fie văzut

Puștiul umilit de Dan Petrescu a plâns singur în cameră, ca să nu fie văzut

Daniel Fică a povestit prin ce a trecut băiatul său, Alin, după ce a fost schimbat de Dan Petrescu după 40 de secunde Alin Fică (18 ani) și-a câștigat o...

Răzvan Burleanu, replică dură pentru Dan Petrescu: „Putem ca la vară să decidem asta”

Răzvan Burleanu, replică dură pentru Dan Petrescu: „Putem ca la vară să decidem asta”

Răzvan Burleanu l-a contrat pe Dan Petrescu, după ce antrenorul a criticat regula jucătorilor sub 21 de ani Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a comentat gestul făcut de...

Mihai Stoica a devăluit ce i-a spus Bălgrădean în momentul în care a semnat pe ascuns cu CFR Cluj

Mihai Stoica a devăluit ce i-a spus Bălgrădean în momentul în care a semnat pe ascuns cu CFR Cluj

Mihai Stoica discutat față-n față cu Cristian Bălgrădean, portarul lui FCSB care a semnat cu campioana României fără să-i înștiințeze conducerea trupei „roș-albastre”. Începând cu finalul acestui sezon, Bălgrădean va...

Gabi Tamaș, în doliu. A murit tatăl fotbalistului

Gabi Tamaș, în doliu. A murit tatăl fotbalistului

Iosif Tamaș, tatăl fotbalistului Astrei Giurgiu Bagi Tamaș, a încetat din viață luni seară. Gabi Tamaș a aflat despre moartea tatălui său chiar înaintea de a lua startul în meciul...