cfr cluj

Fotbal Club CFR 1907 Cluj, cunoscut sub numele de CFR Cluj, sau pe scurt CFR, este un club de fotbal profesionist din Cluj, care evoluează în prezent în SuperLiga României.

A fost fondat la data de 10 noiembrie 1907, când Transilvania făcea parte din Austro-Ungaria, iar denumirea actuală „CFR” este acronimul pentru Căile Ferate Române. Din punctul de vedere al numărului de trofee, CFR este cel mai de succes club din provincie, și a patra cea mai titrată echipă din România, după echipele bucureștene FCSB, Dinamo și Rapid, totalizând opt titluri naționale, cinci Cupe ale României și patru Supercupe.

Înainte de a primi un sprijin financiar semnificativ de la proprietarul/patronul anterior, Árpád Pászkány, în 2002, clubul și-a petrecut cea mai mare parte a existenței în diviziile inferioare, însă a participat și în Divizia A, pentru prima oară în 1947, și apoi în perioada 1969-1976, cea mai bună performanță fiind locul 5.

De când s-a întors în prima ligă în 2004, CFR Cluj s-a bazat din ce în ce mai mult pe jucători străini pentru succesul său. În sezonul 2005-06, echipa a participat în prima ei competiție europeană, Cupa Intertoto, ajungând în finală, pe care a pierdut-o însă în fața echipei franceze RC Lens.

În sezonul 2007-2008, sub conducerea antrenorului Ioan Andone, echipa a obținut eventul, câștigând pentru prima dată campionatul și Cupa României, și reușind să rupă un șir de 17 ani de campioane naționale din București. În consecință, CFR s-a calificat pentru faza grupelor a Ligii Campionilor UEFA, sezonul 2008-2009.

În 2010 a câștigat pentru a doua oară titlul de campioană a României, iar în 2012 a obținut al treilea trofeu de campioană din palmares. În sezonul 2012-2013 al Ligii Campionilor UEFA, echipa a reușit să acumuleze 10 puncte în faza grupelor, un record absolut pentru un club din România până în ziua de astăzi.

După plecarea lui Árpád Pászkány, în 2014, CFR a trecut printr-o perioadă de recul și chiar o insolvență. Între 2018 și 2022, echipa a câștigat cinci titluri consecutive, la toate contribuind antrenorul Dan Petrescu. Pe plan european, pe lângă cele trei calificări în grupele Ligii Campionilor, echipa a mai obținut alte trei în UEFA Europa League și două în Conference League până în prezent.

Culorile tradiționale ale clubului sunt alb și vișiniu, ceferiștii disputându-și meciurile de acasă pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Gruia, care are o capacitate de 17.408 locuri. CFR are o rivalitate acerbă cu cealaltă echipă din oraș, Universitatea Cluj, meciurile dintre cele două fiind cunoscute sub numele de Derbiul Clujului. Mai multe rivalități, dar minore, s-au dezvoltat și în ultima perioadă împotriva echipelor cu care CFR a luptat pentru titlul național.

Scandal la meciul lui CFR Cluj. Alexandru Chipciu l-a luat de gât pe un fan

Scandal la meciul lui CFR Cluj. Alexandru Chipciu l-a luat de gât pe un fan

CFR Cluj a pierdut în fața lui Sepsi, scor 0-1, în etapa a 7-a din play-off-ul Ligii 1. CFR Cluj a pierdut meciul de fotbal cu Sepsi, în etapa #7...

După ursul Arthur, şi fotbalistul Ovidiu Hoban e vedetă în presa din Anglia. Filmare virală

După ursul Arthur, şi fotbalistul Ovidiu Hoban e vedetă în presa din Anglia. Filmare virală

Presa din Anglia nu a ratat episodul uitării fotbalistului Ovidiu Hoban la stadionul pe care CFR Cluj a învins Academica Clinceni cu 0-1, astfel că mijlocaşul ardelenilor i-a luat faţa...

Decizie bombă! Edi Iordănescu a anunțat că pleacă de la CFR Cluj

Decizie bombă! Edi Iordănescu a anunțat că pleacă de la CFR Cluj

Schimbări de trupe la CFR Cluj. Cu toate că au câștigat meciul cu FCSB, se pare că jucătorii de la Cluj nu prea mai au motive de bucurie. După ce...

Lupta pentru titlul din Liga I se duce în trei. Craiova a învins-o pe FCSB, după o gafă colosală a portarului Andrei Vlad

Lupta pentru titlul din Liga I se duce în trei. Craiova a învins-o pe FCSB, după o gafă colosală a portarului Andrei Vlad

CS „U” Craiova a câștigat partida cu FCSB, scor 2-0, jucată, joi, pe „Ion Oblemenco”, în runda a 4-a a play-off-ului Ligii I. Oltenii se bat la titlu cu șanse...

CFR Cluj a devenit lidera campionatului și pune presiune pe FCSB. Finalul meciului cu Botoșani, marcat de un scandal

CFR Cluj a devenit lidera campionatului și pune presiune pe FCSB. Finalul meciului cu Botoșani, marcat de un scandal

CFR Cluj a urcat pe prima poziție a clasamentului, după succesul obținut, miercuri, în Gruia, scor 2-0, în partida disputată cu FC Botoșani. CFR Cluj a urcat pe prima poziție...

Lupta la titlu în Liga I devine și mai dramatică. CS „U” Craiova a dat lovitura la Cluj și a intrat în horă

Lupta la titlu în Liga I devine și mai dramatică. CS „U” Craiova a dat lovitura la Cluj și a intrat în horă

CS „U” Craiova a obținut o victorie foarte importantă pe terenul celor de la CFR Cluj, scor 2-1, și rămâne în cursa pentru câștigarea campionatului. CS „U” Craiova a dat...

CFR, debut cu dreptul în play-off. Campionii s-au impus la scor de neprezentare în meciul cu Academica Clinceni

CFR, debut cu dreptul în play-off. Campionii s-au impus la scor de neprezentare în meciul cu Academica Clinceni

Proaspăt câştigătoare a Supercupei României, CFR Cluj s-a distrat în prima etapă a play-off-ului Ligii I. Gruparea de la poalele Feleacului nu a întâmpinat o rezistenţă mare din partea surprizei...

Gigi Becali a găsit vinovatul după înfrângerea FCSB. „Ne consideră sclavi”

Gigi Becali a găsit vinovatul după înfrângerea FCSB. „Ne consideră sclavi”

Gigi Becali, patronul FCSB, nu este afectat de faptul că echipa sa a pierdut Supercupa României în fața celor de la CFR Cluj. FCSB a pierdut Supercupa României în fața...

CFR Cluj câștigă a 4-a Supercupă a României. Finala cu FCSB a fost decisă la penalty-uri

CFR Cluj câștigă a 4-a Supercupă a României. Finala cu FCSB a fost decisă la penalty-uri

 Supercupa României 2020 a fost câștigată, joi seara, de campioana en-titre CFR Cluj care a învins deținătoarea Cupei, FCSB. După 0-0 în timpul regulamentar,  ardelenii s-au impus, scor 4-1 în...

Edi Iordănescu, enervat de presiunea pe care o pune Gigi Becali. Mesaj pentru finanțatorul de la FCSB

Edi Iordănescu, enervat de presiunea pe care o pune Gigi Becali. Mesaj pentru finanțatorul de la FCSB

La finalul sezonului regulat din Liga I, Edi Iordănescu, tehnicianul formației CFR Cluj, i-a transmis lui Gigi Becali să nu mai pună presiune pe arbitri. CFR Cluj a remizat, duminică,...

CFR ratează şansa de a redeveni lider! Remiză albă pe „Ion Oblemenco”

CFR ratează şansa de a redeveni lider! Remiză albă pe „Ion Oblemenco”

Campioana României a ratat şansa de a încheia sezonul regulat pe prima poziţie. Clujenii nu au putut să profite de pasul greşit al liderului FCSB, din deplasarea de la Sepsi...

CFR Cluj, victorie chinuită cu Dinamo. Clujenii au jucat cu doi oameni în plus pe teren 

CFR Cluj, victorie chinuită cu Dinamo. Clujenii au jucat cu doi oameni în plus pe teren 

Campioana României s-a chinuit serios pentru a-şi trece în cont toate cele trei puncte din confruntarea cu Dinamo. CFR a marcat golul victoriei doar pe final, prin atacantul francez Bilel...

E oficial. Arlauskis s-a întors la CFR Cluj

E oficial. Arlauskis s-a întors la CFR Cluj

La mai puțin de un an distanță de la momentul despărțirii de campioana României, Gedrius Arlauskis s-a întors la CFR. După experiența nefericită trăită la actualul lider din Arabia Saudită,...

Toni Petrea se aşteaptă la o luptă crâncenă pentru desemnarea campioanei: „Titlul se va juca până în ultima etapă”

Toni Petrea se aşteaptă la o luptă crâncenă pentru desemnarea campioanei: „Titlul se va juca până în ultima etapă”

Roş - albaştrii au arătat o revenire de formă în ultimele două etape ale Ligii I, iar Toni Petrea e încrezător că elevii săi vor continua parcursul ascendent şi în...

CFR Cluj este în doliu. Un fost jucător al clubului a fost găsit mort în apartament

CFR Cluj este în doliu. Un fost jucător al clubului a fost găsit mort în apartament

Un fost jucător de la CFR Cluj a fost găsit mort în apartamentul său. Acesta avea doar 43 de ani si în prezent activa ca și antrenor de fotbal. Un...

Omrani îi salvează pe clujeni! CFR păstrează poziţia de lider al Ligii I

Omrani îi salvează pe clujeni! CFR păstrează poziţia de lider al Ligii I

După două etape consecutive fără victorie, CFR Cluj şi-a revenit în deplasarea de duminică seară, de la Mediaş. Omrani îi salvează pe clujeni! Campionii României au trecut cu emoţii, cu...

Arlauskis îşi doreşte să evolueze, din nou, pentru campioana CFR Cluj

Arlauskis îşi doreşte să evolueze, din nou, pentru campioana CFR Cluj

Experimentatul portar lituanian, Giedrius Arlauskis, este tot mai aproape de o revenire în fotbalul românesc. Fostul goalkeeper al campioanei CFR Cluj s-a despărţit de scurt timp timp, de liderul din...

CFR, ţinută în şah de Voluntari! Edi Iordănescu acuză arbitrajul

CFR, ţinută în şah de Voluntari! Edi Iordănescu acuză arbitrajul

Campioana României, CFR Cluj, nu a reuşit să profite de paşii greşiţi făcuţi în această etapă de contracandidatele din lupta pentru titlu, FCSB şi CSU Craiova şi s-a împotmolit în...

Liga I. Dinamo, învinsă de CFR Cluj. Președintele, îngrozit de ce a găsit în „Ștefan cel Mare”

Liga I. Dinamo, învinsă de CFR Cluj. Președintele, îngrozit de ce a găsit în „Ștefan cel Mare”

Campioana României s-a impus fără mari probleme, în Ștefan cel Mare, scor 2-0, iar pentru „roș-albi” urmează un nou an agonizant. CFR Cluj s-a impus, joi, în deplasare, la Dinamo,...

Dan Petrescu aproape a bătut palma cu noua echipă. Va încasa o mică avere

Dan Petrescu aproape a bătut palma cu noua echipă. Va încasa o mică avere

Dan Petrescu se pregătește pentru o nouă experiență în străinătate și așteaptă încă o ofertă de nerefuzat din Anglia. Dan Petrescu nu a stat prea mult departe de fotbal, după...