Un om din sistem, reacție categorică după umilința trăită de CFR Cluj. Fotbalul românesc ar trebui desființat

Un om din sistem, reacție categorică după umilința trăită de CFR Cluj. Fotbalul românesc ar trebui desființat

Daniel Stanciu, om de fotbal, a avut o reacție categorică după dezastrul trăit de campioana CFR Cluj pe terenul celor de la Steaua Roșie Belgrad.

Eșecul drastic suferit de CFR Cluj, pe terenul sârbilor de la Steaua Roșie Belgrad, scor 0-4, în play-off-ul Ligii Europa, a arătat încă o dată nivelul derizoriu în care ajuns fotbalul românesc. Liga I se zbate în submediocritate, iar rezultatul de la Belgrad este elocvent ținând cont de faptul că pe teren s-a aflat și campioana României.

Daniel Stanciu, reacție dură după eșecul suferit de CFR Cluj la Belgrad

Daniel Stanciu, fost jurnalist și conducător la mai multe echipe din primul eșalon, a făcut o analiză dură dupe dezastrul trăit de „feroviari” în Serbia.

„Mie mi s-a părut că CFR a fost o echipă nepregătită total. O echipă făcută total aiurea. Nici nu a atacat, nici nu s-a apărat! Nici nu a construit şi nici nu a distrus. Steaua Roşie e o echipă modestă. CFR a eliminat Celtic, a bătut Lazio, a jucat de la egal la egal cu Sevilla.

Fraţilor, aţi adus niște jucători plătiţi mai bine decât cei care au plecat! Dar ne place vrăjeala asta ieftină, în care ieşim la TV și aruncăm şopârle în presă. Nu suntem nimic! Dar asta e, trăim în lumea asta şi trebuie să ne adaptăm. Palme ne-am luat întruna.

La CFR a existat un antrenor, Dan Petrescu, care a avut o politică criticată, de multe ori din interior. Dan Petrescu a fost forţat să plece de la CFR!”, a spus Daniel Stanciu la Look Sport.

Comparație cu Sheriff Tiraspol

„Cred că nici nu mai contează celelalte rezultate în momentul în care Sheriff Tiraspol bate cu 3-0 (n.r- pe Dinamo Zagreb). Fotbalul românesc nu mai există. Trebuie închis! Din păcate, ne-am ascuns şi am intrat într-o lume în care ne place șmecheria, încercăm să păcălim.

Faptul că Ludogoreţ ajunge în play-off, elimină Olympiakos, iar Slavia Praga e eliminată de Ferencvaros. e o umilință totală! Gândiți-vă că Sheriff Tiraspol a jucat de la egal la egal cu Steaua Roşie, au făcut 1-1, apoi au bătut cu 1-0 şi s-a calificat”, a mai afirmat Daniel Stanciu.