Campioana României, neputincioasă în Elveția. CFR Cluj a fost eliminată din Liga Campionilor, Marius Șumudică e resemnat

Campioana României, neputincioasă în Elveția. CFR Cluj a fost eliminată din Liga Campionilor, Marius Șumudică e resemnatMarius Șumudică Sursa foto: EVZ

CFR Cluj a fost învinsă net de Young Boys Berna (scor 1-3) și a fost eliminată din turul al 3-lea preliminar al Ligii Campionilor. Ardelenii vor lupta pentru Liga Europa.

CFR Cluj a fost eliminată din Liga Campionilor, în turul 3 preliminar al competiției. Campioana României a fost învinsă, marți, în deplasare, scor 1-3, de elvețienii de la Young Boys Berna, după ce în prima manșă, scorul a fost 1-1.

CFR Cluj n-a contat decât 20 de minute și a fost eliminată din Liga Campionilor

CFR a început foarte bine meciul din Elveția și a deschis scorul prin Billel Omrani (4). Gazdele au revenit și au marcat prin Theoson Siebatcheu (23 și 42) și Moumi Ngamaleu (25). După primele 20 de minute, CFR Cluj n-a mai existat pe teren. În a doua repriză, ardelenii nu au dat impresia că ar putea să egaleze. Mai mult, ei l-au pierdut în minutul 63, pe Alexandru Păun, jucător care a văzut cartonașul roșu.

CFR Cluj va lupta pentru calificarea în grupele Ligii Europa. În play-off, campioana României va înfrunta Steaua Roșie Belgrad.

„Am întâlnit o echipă net superioară, mai bună decât noi, trebuie să privim lucrurile în realitate și să spunem adevărul. Este o echipă care ne-a pus sub presiune tot timpul, atât la Cluj, cât și aici, de aceea am preferat să joc cu 3 fundași centrali. Știam forța lor de atac, au jucători de viteză, care 1 contra 1 rezolvă situația, și am vrut să merg la jocul retur cât mai mult la 0-0, apoi să-i surprindem.

„La nivelul ăsta întâlnești echipe foarte puternice”

Am marcat foarte devreme, apoi ne-au presat, am facilitat și noi prin niște greșeli individuale, dar una peste alta s-a calificat echipa mai bună, trebuie să fim realiști. Clar este o echipă foarte puternică, anul trecut această echipă a bătut Leverkusen în Germania, 2-0. La nivelul ăsta întâlnești echipe foarte puternice. Fanii din tribune i-au împins tot timpul, la 1-0 pentru noi cântau de parcă ei ar fi marcat”, a spus Marius Șumudică, antrenorul CFR-ului.

„Nu este ușor. Trebuie să trecem peste acest eșec, în două zile avem un meci important de campionat, iar săptămâna viitoare trebuie să ne pregătim pentru play-off-ul de Europa League, având în vedere că suntem oricum calificați în grupele Conference League”, a mai afirmat „Șumi”.

Ne puteți urmări și pe Google News