Cum a schimbat Dr. Narcis Copcă fața Spitalului Clinic „Sfânta Maria”. Gala Capital Top Performeri din Sănătate

Cum a schimbat Dr. Narcis Copcă fața Spitalului Clinic „Sfânta Maria”. Gala Capital Top Performeri din SănătateSpitalul Clinic „Sfânta Maria” București (sursă foto: b360.ro)

Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din București este renumit în mediul medical din țara noastră prin performanțele centrului de transplant pulmonar și hepatic. Echipa medicală din unitatea spitalicească își afirmă încă o dată această poziție. Asta după ce a obținut, în luna martie 2024, din partea Agenției Naționale de Transplant, și acreditarea pentru activitatea de transplant de tub digestiv. La acel moment, reprezentanții Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București anunțau „o premieră medicală pentru România”.

„Studiul de fezabilitate a fost realizat cu succes, actele sunt toate în regulă, așteptăm acum și sprijinul autorităților guvernamentale pentru acest proiect și putem trece la treabă. Suntem în dialog atât cu Ministerul Sănătății, cât și cu Primăria Sectorului 1 din București pentru a merge mai departe”, spune Prof. Dr. Narcis Copcă, managerul spitalului, care ocupă această funcție de 25 de ani, în cadrul unui interviu pentru Revista Capital.

Dr. Cătălin Pivniceru, medic în cadrul Spitalului Clinic „Sfânta Maria” din București, a fost prezent în cadrul Galei Capital „Top Performeri din Sănătate” și a primit, în numele instituției, „Premiul pentru performanța în domeniul transplantului pulmonar și hepatic în ultimii 25 de ani”.  „Am avansat mult în ultimii 25 de ani. Am ajuns de la a avea pereți cu igrasie la performanța de a efectua cu succes două proceduri de transplat. Am primit aprobare și pentru o a treia, așteptăm cu mare bucurie să o punem în practică”, declară dr. Cătălin Pivniceru.

Dr. Cătălin Pivniceru, la Gala Capital Performeri din Sănătate, ediţia 2024 (sursă foto: Christian Blancko)

Dr. Cătălin Pivniceru, la Gala Capital Performeri din Sănătate, ediţia 2024 (sursă foto: Christian Blancko)

Spitalul Clinic „Sfânta Maria” spre succes și inovație

Pe partea de investiții, în luna mai 2024, reprezentanții Primăriei Sectorului 1 afirmau că la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” s-au pus în funcțiune șase echipamente medicale performante, achiziționate printr-o finanțare a administrației locale, în valoare de 22,5 milioane lei, printre care și un robot chirurgical Versius de ultimă generație, un ecograf performant, dar și un aparat de ventilație în circuit deschis.

„Toate aceste noi echipamente ne ajută foarte mult în sistemul nostru de spitalizare. Ne bucurăm că noi, echipa de la Spitalul «Sfânta Maria» am avut aceste inițiative și că am primit din partea Primăriei sprijinul necesar. În acest spital, sunt medici dornici să lucreze, să ajungă la nivelul următor în îngrijirea pacienților, iar prin aceste investiții reușim să le oferim pacienților servicii și mai bune, ceea ce contează cel mai mult în domeniul medical”, adaugă în această privință managerul spitalului.

Top 100 Performeri din Sănătate

Revista Capital nr. 8 conține Top 100 Performeri din Sănătate, realizat exclusiv pe baza documentării redacției Capital. Primul pas pentru întocmirea topului a fost stabilirea domeniilor importante pentru evidențierea companiilor și oamenilor valoroși din sistemului sanitar românesc. Au fost identificate, astfel, 10 categorii: „Excelență în medicină“, „Educație și cercetare”, „Spitale private”, „Spitale de stat”, „Clinici private”, „Retail pharma”, „Producție de medicamente”, „Producători de suplimente alimentare”, „Aparatură și servicii medicale” și „Instituții și asociații medicale”.

Pentru fiecare dintre aceste categorii, echipa Capital s-a documentat pentru a găsi oameni fascinanți, performanțe manageriale demne de scos în evidență, exemple de dedicare exemplară. Căutarea a avut în centrul ei o regulă: fiecare dintre cei propuși poate fi un exemplu demn de urmat pentru alți oameni care activează în domeniile respective sau își doresc să o facă. Astfel, din aproximativ 300 de propuneri, au fost selectate 100 de nume de companii, medici și profesioniști relevanți pentru domeniul sanitar din România.

Descoperă companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România în revista Capital nr. 8/2024, disponibilă începând de astăzi la chioșcuri și online, pe edituradecarte.ro cu LIVRARE GRATUITĂ. Gala „Top Performeri din Sănătate”, organizată de Redacția Capital la data de 21 noiembrie, a fost organizată cu sprijinul: MEDICI’S, EUMED, MEDIMA HEALTH, DENKMANN, ANTIBIOTICE IAȘI, SANADOR, CLUB ONE, PRIVILEG CATERING și LA LORRAINE (Donut Worry be Happy).