Guvernul Ciolacu, sprijin pentru autoritățile locale, fără culoare politică. Prioritate: proiectele europene și digitalizarea

Guvernul Ciolacu, sprijin pentru autoritățile locale, fără culoare politică. Prioritate: proiectele europene și digitalizareaGuvernul Romaniei. Sursă foto: Facebook

Guvernul Ciolacu continuă să sprijine autoritățile locale cu acordarea de împrumuturi pentru a acoperi cheltuielile din proiectele pe bani europeni. Ajutorul se alocă primăriilor, indiferent din ce partid fac parte, pentru a nu opri sau bloca investițiile din comunități. În paralel, Guvernul a alocat bani pentru digitalizarea a 1.000 de primării din toată țara.

1 miliard de lei pentru continuarea investițiilor primăriilor

Guvernul vine în sprijinul ”Continuăm să susținem autoritățile locale prin împrumuturi, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile din proiectele în derulare cu banii europeni. Avem un buget de un miliard de lei în acest sens. Totodată, suntem pregătiți ca, în decembrie, să venim cu alocări financiare către primăriile unde există situații excepționale”, a spus premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern din 21 noiembrie.

Un ajutor similar a fost alocat la 7 noiembrie, cand Guvernul a decis alocarea a 3,24 miliarde de lei pentru 3.200 de UAT-uri la nivel național, din care Bucureștiul a primit cel mai mare buget, de 50 de milioane de lei.

1.000 de primării se digitalizează cu bani de la Guvern

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a aprobat un program amplu de digitalizare pentru autoritățile locale. Astfel, peste 1.000 de primării vor beneficia de finanțare în valoare totală de 200 de milioane de euro pentru implementarea de soluții digitale moderne, indiferent de culoarea politică a primarilor. ”Semnăm contractele de finanțare pentru digitalizarea a 1.000 de primării. (…) Interconectăm sistemele informatice ale primăriilor cu platforma de plăți a statului, ghișeul.ro. Astfel, românii pot interacționa rapid și eficient cu autoritățile și pot plăti mai simplu și mai sigur”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.

Acest program oferă o soluție integrată care aliniază administrațiile locale la standardele tehnologice din 2024, sprijinind modernizarea infrastructurii digitale.

Un program cu impact național

Programul, cu o valoare totală de 200 de milioane de euro, are drept scop principal transformarea digitală a administrațiilor publice locale din întreaga țară. Până acum, peste 2.300 de primării au aplicat pentru finanțare, dintre care 2.048 sunt primării de comună, 152 sunt primării de orașe, 99 reprezintă municipii, iar restul includ consiliile județene, Primăria Capitalei și primăriile de sector.

În această primă etapă, Guvernul Ciolacu a semnat contracte de finanțare pentru primele 1.000 de UAT-uri eligibile, urmând ca restul să primească sprijin până la finalul anului. Fiecare primărie va primi granturi cuprinse între 75.000 și 250.000 lei, în funcție de categoria UAT-ului. Termenul limită pentru implementarea proiectelor este 31 decembrie 2025.

Un pas spre uniformitate și securitate digitală

Una dintre principalele inovații ale acestui program este standardizarea site-urilor administrațiilor publice locale, care va simplifica accesul cetățenilor la informații și servicii. În același timp, accentul pus pe securitatea cibernetică reflectă preocuparea pentru protejarea datelor personale ale românilor.

De asemenea, primăriile vor avea acces la echipamente IT de ultimă generație, ceea ce va asigura compatibilitatea tehnologică și eficiența în utilizarea noilor soluții digitale.

Un viitor digital pentru administrația publică locală

Prin acest program, Guvernul Ciolacu face un pas important spre transformarea digitală a României. Modernizarea administrațiilor locale nu doar că va eficientiza procesele interne, dar va contribui și la creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile publice, printr-o relație mai directă, mai rapidă și mai sigură cu acestea.

Semnarea contractelor pentru primele 1.000 de UAT-uri reprezintă doar începutul. Până la finalul anului, alte 1.300 de primării și consilii județene vor primi finanțare, consolidând astfel un efort național de digitalizare menit să aducă administrația publică românească în era modernă.

În programul pentru alegerile parlamentare, PSD și-a propus ca obiectiv major finalizarea cât mai multor investiții locale în infrastructură, educație și învățământ în mod echilibrat, în toate județele țării, aceasta fiind prioritatea candidaților social democrați pentru alegerile parlamentare.

CMF 11240017

Ne puteți urmări și pe Google News