Dan Petrescu și-a ieșit din minți. Asta este cea mai mare problemă în România

Dan Petrescu și-a ieșit din minți. Asta este cea mai mare problemă în România

Lipsa acestui element este reclamată vehement de antrenorul CFR-ului.

FC Viitorul și CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată, duminică, la Ovidiu, în etapa a 6-a a Ligii I. Gazdele au deschis scorul prin Kevin Luckassen, în minutul 7, ardelenii au punctat în minutul 54, după ce Ciprian Deac a transformat o lovitură de la 11 metri. Rezultatul și arbitrajul l-au nemulțumit pe Dan Petrescu, antrenorul campioanei României, care a vorbit din nou despre necesitatea introducerii arbitrajului video în Liga I.

Tu ce zici? Părerea ta? Părerea ta? Ce trebuia să fie azi? Viitorul a ajuns la poartă? (n.r. - către reporter). Am avut multe ocazii, multe penalty-uri. Eu nu sunt supărat pe arbitru, sunt supărat că n-avem VAR.

Dacă aveam, venea băiatul la ecran, se uita, dădea penalty. Kazahstan are în Liga 2 VAR, China la fel. Asta este cea mai mare problemă în România, arbitrul n-are vină, la fel și aseară (n.r. la FCSB - Dinamo), nu a avut nicio vină arbitrul, dacă avea VAR scăpa”, a tunat Dan Petrescu, conform Digi Sport.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Săgeți” către conducerea echipei

„Bursucul” a mai vorbit despre rezultatele bune obținute în ultima vreme de echipa sa, în condițiile în care achizițiile au fost firave. A fost și o trimitere către conducătorii CFR-ului, care nu au investit prea mult în campania de transferuri.

„Ce să le zic băieților? Au jucat acum trei zile, a fost greu. Am luat 10 galbene, nici nu știu pentru ce. Galbenele astea mă nemulțumesc. Îi felicit pe băieți pentru atitudine. Ce să mai inventăm la CFR?

În fiecare an vrem să fim pe primul loc, dar hai să ne uităm pe cine cumpărăm. Echipa face rezultate fantastice, mai mult, ce să facem? Anul ăsta va fi foarte greu să ținem pasul cu Universitatea Craiova.

Fără VAR, nu avem nicio șansă. Latovlevici e departe de ce a fost, nu știu dacă este al nostru, vom vedea”, a mai afirmat Petrescu.