Dan Petrescu s-a răzgândit. Ce zice despre demisia de pe banca CFR-ului

Dan Petrescu s-a răzgândit. Ce zice despre demisia de pe banca CFR-ului Sursa foto. EVZ

Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, susține că nu are de gând să demisioneze de la echipă și că nici nu s-a ertat cu patronul clubului, Neluțu Varga, deși așa anunțase într-o primă fază.

Antrenorul Dan Petrescu a afirmat că nu intenţionează să-și dea demisia dar că că-şi va lua câteva zile de odihnă după partida cu FC Argeş din Liga I. El a precizat că își dorește să ducă până la final contractul pe care îl are cu CFR Cluj și care se va încheia peste un an și jumătate.

„Să nu uităm că patronul a venit după mine în Dubai să mă ia înapoi la CFR Cluj, iar dacă sunt divergenţe între noi aşa e normal, aşa e într-o familie. Dar eu cu patronul nu m-am certat deloc. După meciul cu Mediaş am fost foarte nervos pentru ceea ce am văzut pe teren, nu am avut jucătorii pe care îi voiam, apoi felul în care am fost arbitrat. Şi asta se întâmplă de foarte mult timp. Am tras un semnal de alarmă, şi pe fondul nervilor am spus că am nevoie de o pauză şi asta este realitatea”, a declarat Dan Petrescu.

El a acuzat o înțelegere împotriva echipei pe care o conduce de pe bancă, din cauză că a câștigat trei titluri de campion la rând. Potrivit spuselor sale, se dorește ca CFR să nu mai ia și cel de-al patrulea campionat.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cred că toată lumea şi-ar dori ca altcineva să câştige campionatul. Nu regret ce am declarat, pentru că asta este realitatea, chiar am nevoie de o pauză. M-am gândit că după meciul cu FC Argeş să îmi iau o pauză de cinci-şase zile să mă gândesc ce e mai bine pentru mine şi pentru CFR Cluj. Normal, am contract încă un an şi jumătate şi sper să îl duc până la capăt”, a declarat Dan Petrescu.

După meciul de fotbal pe care echipa sa l-a pierdut în fața celor de la Gaz Metan Mediaș, tehnicianul a răbufnit și a anunțat că pleacă de la CFR Cluj, nemulțumit de conducerea echipei. Conform declarațiilor sale, nemulțumirea sa survine din faptul că nu i s-a asigurat un arbitraj corect și că nu i-au fost aduși jucătorii doriți și, astfel, are un lot subțire.

„Nici eu nu mai vreau să stau la echipă, că sigur nu avem nicio șansă. După meciul cu Roma, vine pauza și vreau să plec și eu. M-am săturat! Mă duc, gata! Îmi iau la revedere de la toată lumea.

Ce oferte are Dan Petrescu

Tehnicianul a dezminţit că ar avea oferte de a antrena în Rusia în acest moment, precizând că atunci când va apărea o ofertă de care să fie interesat îi va comunica patronului Neluţu Varga.

„S-a speculat în ziare că aş avea o ofertă din Rusia şi vreau să spun că dacă ar fi aşa patronul ar fi primul care află. Când am avut ofertă din China, patronul a aflat, a fost o ofertă fantastică. Dacă aş avea o ofertă m-aş duce la patron şi i-aş spune că vreau să plec. Ofertele nu lipsesc, sună telefoanele mereu şi asta spune că însemn ceva în fotbalul românesc şi European”, a mai spus Dan Petrescu.

În acest context, el a precizat că deși câștigă foarte mulți bani la actuala sa echipă, pierde mult mai mulți deoarece nu dă curs ofertelor pe care le primește de la alte grupări fotbalistice.

„Dacă mă luăm după ofertele pe care le aveam câştigam mult mai mulţi bani decât la CFR. În primul rând stau pentru performanţă, pentru că am reuşit acest lucru. Nu cred că mai există antrenor român după Revoluţie care să aibă atâtea meciuri jucate în cupele europene şi cu asemenea rezultate. Suntem singurul club care reuşim să facem performanţă în Europa, ceea ce este foarte important şi ar fi păcat ca la anul acest club să nu fie iarăşi în Europa şi să facă cinste”, a mai declarat Dan Petrescu.

CFR Cluj va întâlni, joi, de la ora 19:55, formaţia AS Roma, în deplasare, pe Stadio Olimpico, într-o partidă din cadrul fazei a 3-a a grupelor Europa League. După două partide, CFR Cluj se află pe prima poziţie în grupă, cu 4 puncte, la egalitate cu AS Roma.