Capitala

Capitala României este cel mai mare și mai populat oraș al țării, precum și cel mai important centru administrativ, economic, cultural și financiar.

În calitate de capitală, Bucureștiul îndeplinește următoarele funcții esențiale la nivel național:

Centru Administrativ și Politic: Găzduiește sediile tuturor instituțiilor centrale ale statului: Președinția, Guvernul, Parlamentul (Camera Deputaților și Senatul), și Curtea Constituțională.

Centru Economic: Este motorul economic al României, având cea mai mare concentrație de companii, servicii, investiții străine și bănci (inclusiv sediul Băncii Naționale a României) și găzduiește Bursa de Valori București (BVB).

Centru Cultural și Educațional: Este cel mai important nod universitar, academic și cultural, fiind sediul Academiei Române, al celor mai mari universități (ex: Universitatea din București, Politehnica, ASE) și al celor mai mari teatre, muzee și instituții de presă.

Din punct de vedere administrativ, Municipiul București are un statut echivalent cu cel al unui județ și este împărțit în șase sectoare, fiecare cu administrație locală proprie.

Sistemul Big Brother, la noi acasă. Cum îţi va recunoaște sistemul faţa când eşti la volan şi cu ce te trezești la adresa de domiciliu

Sistemul Big Brother, la noi acasă. Cum îţi va recunoaște sistemul faţa când eşti la volan şi cu ce te trezești la adresa de domiciliu

Sistemul Big Brother va face viaţă  grea şoferilor care încalcă regulile de circulaţie, deoarece camerele au capacitatea de a recunoaște faţa atât a șoferului, cât și a pasagerului aflat pe...

Prezentatoare de la TVR, atacată de o haită de câini. „Pentru a doua oară am făcut greșeala să sun la 112”

Prezentatoare de la TVR, atacată de o haită de câini. „Pentru a doua oară am făcut greșeala să sun la 112”

O prezentatoare de ştiri de la TVR a fost atacată în Capitală de o haită de câini. Imediat a cerut ajutorul sunând la 112, dar oamenii legii au refuzat să...

Nicușor Dan: „Peste 1.200 de câini adoptaţi în 2022 prin Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor”

Nicușor Dan: „Peste 1.200 de câini adoptaţi în 2022 prin Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor”

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) din subordinea Primăriei Capitalei a intermediat, în cursul anului 2022, adopţia a 1.200 de câini din centrele din Pallady, Bragadiru şi Mihăileşti, anunţă...

Coșmarul Nicușor Dan. Generalul Ciucă i-a ordonat să devină un vis frumos

Coșmarul Nicușor Dan. Generalul Ciucă i-a ordonat să devină un vis frumos

S-a trezit vorbind aiurea-n tramvai primarul Bucureștiului. A enervat asistența, ne-a enervat pe noi, privitori la tv, dar l-a enervat și pe General. Pe premierul și președintele PNL , pe...

Nicuşor Dan a anunțat că bugetul Primăriei Capitalei pe 2023 va fi de cinci miliarde de lei. Pe ce se duc cei mai mulți bani

Nicuşor Dan a anunțat că bugetul Primăriei Capitalei pe 2023 va fi de cinci miliarde de lei. Pe ce se duc cei mai mulți bani

Bugetul Primăriei Capitalei în 2023 va fi de cinci miliarde lei, dintre care trei miliarde se duc pe termie şi transportul public. Datoria publică este între 200 şi 300 de...

Nicușor Dan, certat de bucureșteni că nu au apă caldă și căldură: „Nu mi-e rușine. Eu nu am promis așa ceva”

Nicușor Dan, certat de bucureșteni că nu au apă caldă și căldură: „Nu mi-e rușine. Eu nu am promis așa ceva”

Nicuşor Dan a făcut o scurtă călătorie cu unul dintre cele 15 tramvaie noi ce au fost puse în circulaţie, sâmbătă, pe linia 41 din Bucureşti. Însă călătoria nu a...

Nicolae Ciucă îl critică dur pe Nicușor Dan: Bucureştiul este un oraş blocat de un management cu probleme și conflicte politice

Nicolae Ciucă îl critică dur pe Nicușor Dan: Bucureştiul este un oraş blocat de un management cu probleme și conflicte politice

Nicolae Ciucă a declarat că PNL își dorește că câștige Primăria Capitalei la următoarele alegeri și s-a arătat total nemulțumit de activitatea lui Nicușor Dan. El i-a criticat și pe...

Nicușor Dan: „Încă o autorizaţie ilegală de construire, emisă de Gabriela Firea, a fost anulată de instanţă”

Nicușor Dan: „Încă o autorizaţie ilegală de construire, emisă de Gabriela Firea, a fost anulată de instanţă”

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat, luni, că instanța a anulat autorizaţia prin care terasa imobilului construit în stil neoclasic - din Ştirbei Vodă 68 -, aflat în...

Se cere „suspendarea imediată” a lui Nicușor Dan. APP: Bucureștenii sunt „exterminați” în propriile locuințe

Se cere „suspendarea imediată” a lui Nicușor Dan. APP: Bucureștenii sunt „exterminați” în propriile locuințe

Alianța Pentru Patrie (APP) cere în mod public Guvernului și reprezentanților săi în teritoriu, respectiv Prefectului Capitalei, fie să intervină de urgență pentru remedierea problemelor grave cu care se confruntă...

Greșeala fatală a Rusiei în Ucraina. Ce spune Geoană despre strategia Kremlinului

Greșeala fatală a Rusiei în Ucraina. Ce spune Geoană despre strategia Kremlinului

Secretarul general adjunct al NATO a declarat că Rusia a pornit acest război din Ucraina greșind strategia. Armata rusă s-a lovit de un popor mai determinat ca niciodată să-şi apere...

Șoferii vor avea noi probleme în București. Ce a pus la cale Primăria Capitalei

Șoferii vor avea noi probleme în București. Ce a pus la cale Primăria Capitalei

Primăria Capitalei are un plan prin care poliția să poată să scoată mai ușor bani de la șoferi, prin amenzi. Vor fi schimbări mari în traficul din București. Primăria Capitalei...

Îl mai susține USR pe Nicușor Dan la Primăria Capitalei? Claudiu Năsui: Primele 15 luni au fost mai tumultoase. Trebuie să aibă loc niște discuții

Îl mai susține USR pe Nicușor Dan la Primăria Capitalei? Claudiu Năsui: Primele 15 luni au fost mai tumultoase. Trebuie să aibă loc niște discuții

Mandatul primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, a fost intens criticat în ultima perioadă, însă edilul spune că e pregătit să intre în cursa pentru alegerile locale din 2024. Dar...

Liberalii, din ce în ce mai nemulțumiți de Nicuşor Dan. „Dacă nu ai făcut în primii 2 ani, nu mai poţi să demonstrezi nimic”

Liberalii, din ce în ce mai nemulțumiți de Nicuşor Dan. „Dacă nu ai făcut în primii 2 ani, nu mai poţi să demonstrezi nimic”

Preşedintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja, se arată dezamăgit de primarul Nicuşor Dan deoarece în primii doi ani de mandat la Primăria Capitalei „m-aş fi aşteptat să facă mai mult”....

Gabriela Szabo, campioană și la procesul cu Nicușor Dan. Își va relua funcția de Director General al CSM București

Gabriela Szabo, campioană și la procesul cu Nicușor Dan. Își va relua funcția de Director General al CSM București

Nicuşor Dan a fost dat în judecată pentru a doua oară de Gabriela Szabo. Fosta atletă a deschis al doilea proces împotriva lui Nicușor Dan, după ordinul semnat de edilul...

Bucureștenii se vor bucura de 3.000 de locuri de parcare de la începutul anului 2023. Primăria Capitalei a luat o decizie importantă

Bucureștenii se vor bucura de 3.000 de locuri de parcare de la începutul anului 2023. Primăria Capitalei a luat o decizie importantă

Schimbări importante cu privire la situația parcărilor din București. Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a făcut anunțul așteptat de șoferi. Primăria Capitalei a făcut rost de 3.000 de locuri de parcare...

8.000 de puieți de stejar, plantați la Snagov. Ștefan Rădulescu (CJ Ilfov): Plantăm azi pentru Ilfovul de mâine!

8.000 de puieți de stejar, plantați la Snagov. Ștefan Rădulescu (CJ Ilfov): Plantăm azi pentru Ilfovul de mâine!

A fost campanie de impadurire in acest weekend, in comuna Snagov. Stefan Radulescu (CJ Ilfov): Plantam azi pentru Ilfovul de maine! (P) A fost campanie de împădurire, în acest weekend,...

Târg de Crăciun cu roată panoramică și fotbal. Anunțul făcut de primarul general al Capitalei

Târg de Crăciun cu roată panoramică și fotbal. Anunțul făcut de primarul general al Capitalei

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat că ultimele pregătiri pentru deschiderea Târgului de Crăciun din Piața Constituției sunt pe ultima sută de metri. Acesta a enumerat câteva dintre...

Începutul sfârșitului: PNL, între Nicușor Dan și Marcel Ciolacu

Începutul sfârșitului: PNL, între Nicușor Dan și Marcel Ciolacu

Coincidența unor știri ale ultimelor zile ar putea conduce un ochi avizat către concluzii interesante și aparent întâmplătoare. În contextul pe care l-am detaliat recent aici și aici , adică acela...

Bucureștenii, condamnați la frig. Nicușor Dan, refuzat de premierul Ciucă: „Nu putem să dăm bani doar pentru Primăria Capitalei”

Bucureștenii, condamnați la frig. Nicușor Dan, refuzat de premierul Ciucă: „Nu putem să dăm bani doar pentru Primăria Capitalei”

Nicolae Ciucă a anunțat că Primăria Capitalei are în momentul de faţă o problemă pe care trebuie să o rezolve. Acest răspuns a venit după ce Nicuşor Dan s-a plâns...

Programul Târgului de Crăciun din Capitală. Au mai rămas doar câteva zile până la evenimentul din Piaţa Constituţiei

Programul Târgului de Crăciun din Capitală. Au mai rămas doar câteva zile până la evenimentul din Piaţa Constituţiei

Târgul de Crăciun din Capitală va începe din 20 noiembrie, în Piaţa Constituţie, iar intrarea este gratuită. Primăria Capitalei a pregătit o mulțime de surprize și concerte pentru bucureșteni. Târgul...