caldura

Căldura este o formă de energie care se transferă între corpuri sau sisteme atunci când există o diferență de temperatură între ele. În fizică, căldura nu este o substanță sau un obiect, ci energia în tranzit de la un corp mai cald către unul mai rece, până când se ajunge la echilibru termic.

Definiție științifică:

Căldura reprezintă energia termică transferată între două sisteme aflate la temperaturi diferite, în virtutea acestei diferențe. Se măsoară în jouli (J) în Sistemul Internațional (SI) sau, în practică, uneori în calorii (cal).

Mecanisme de transfer al căldurii:

Conducția – transferul direct prin contact (ex: o lingură metalică se încălzește într-un ceai fierbinte).

Convecția – transferul prin mișcarea unui fluid (aer sau lichid) care transportă energia termică.

Radiația – transferul sub formă de unde electromagnetice (ex: energia primită de la Soare).

Importanță și utilizare:

În termodinamică, căldura este o formă fundamentală de energie care influențează volumul, presiunea și starea de agregare a substanțelor.

În viața cotidiană, termenul „căldură” desemnează senzația de temperatură ridicată sau energia folosită pentru încălzirea locuințelor, apei sau alimentelor.

În meteorologie, căldura descrie energia solară acumulată în atmosferă și la suprafața Pământului, care determină variațiile de temperatură și clima.

Istoria se repetă. Sute de blocuri din București nu au apă caldă și căldură, în pragul iernii

Istoria se repetă. Sute de blocuri din București nu au apă caldă și căldură, în pragul iernii

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) cere instanței să oblige instituțiile abilitate să urgenteze și să finalizeze lucrările de la rețeaua de termoficare din Capitală, în condițiile în...

Vremea în noiembrie. Temperaturi neașteptate în următoarele săptămâni

Vremea în noiembrie. Temperaturi neașteptate în următoarele săptămâni

Vremea în luna noiembrie vine cu temperaturi ridicate, peste medie, în următoarele săptămâni. Vremea caldă va fi însoțită, însă, de precipitații sub formă de ploaie, excedentare în anumite zone. Meteorologii...

Prognoza meteo, 30 octombrie. Vreme de vară în ultimele zile de octombrie

Prognoza meteo, 30 octombrie. Vreme de vară în ultimele zile de octombrie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru luni, 30 octombrie. Ultimele zile din octombrie aduc în continuare temperaturi deosebit de ridicate, specifice mai degrabă lunilor de vară....

Se drumul la căldură. Bucureștenii nu vor fi afectați de datoriile Termoenergetica

Se drumul la căldură. Bucureștenii nu vor fi afectați de datoriile Termoenergetica

Autoritățile au anunțat când se va da drumul la căldură în Capitală. În acest mod, bucureștenii ar urma să depășească următoarele nopți răcoroase cu ușurință. Toamna își intră serios în...

Prognoza meteo, 29 octombrie. Căldura persistă în mai multe regiuni ale țării

Prognoza meteo, 29 octombrie. Căldura persistă în mai multe regiuni ale țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 29 octombrie. Se anunță condiții meteorologice prielnice, cu temperaturi diurne în creștere ușoară în jumătatea de nord a României....

Căldură pentru bucureșteni de la 1 noiembrie. Sistemul de termoficare este pregătit

Căldură pentru bucureșteni de la 1 noiembrie. Sistemul de termoficare este pregătit

Claudiu Crețu, directorul general al Electrocentrale Bucureşti, a făcut anunțul mult așteptat de bucureșteni. Chiar dacă este cald afară, seara temperaturile pot scădea considerabil. Din acest motiv, în următoarele zile...

Amenzi mari dacă stai la bloc! Mai sunt doar câteva zile

Amenzi mari dacă stai la bloc! Mai sunt doar câteva zile

Amenzi mari dacă stai la bloc. Mai sunt doar câteva zile în care te poți conforma, dar nu uita că e nevoie de bani pentru asta, așa că trebuie să-ți...

Meteorologii anunță cât timp ne vom mai putea bucura de temperaturile de vară

Meteorologii anunță cât timp ne vom mai putea bucura de temperaturile de vară

Octombrie a adus temperaturi neobișnuit de ridicate pentru această perioadă a anului, cu puține zile reci, care de obicei caracterizează toamna. În această situație, meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM)...

Prognoza meteo, 22 octombrie. Zi de primăvară în mijlocul toamnei. Unde se răcește

Prognoza meteo, 22 octombrie. Zi de primăvară în mijlocul toamnei. Unde se răcește

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 22 octombrie. Temperaturile vor cunoaște o ușoară scădere, mai ales în nordul țării, însă vor rămâne peste medie pentru...

Cât vom plăti pentru căldură în această iarnă. Calcule pentru cei care stau la bloc

Cât vom plăti pentru căldură în această iarnă. Calcule pentru cei care stau la bloc

Iarna se apropie, iar întrebarea care și-o pun cei care locuiesc la bloc este legată de facturile la întreținere. În unele zone ale Capitalei, a început deja furnizarea agentului termic....

Prognoza meteo, 13 octombrie. Zi de vară în mijlocul toamnei

Prognoza meteo, 13 octombrie. Zi de vară în mijlocul toamnei

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru vineri, 13 octombrie. O creștere a temperaturilor se resimte în aproape întreaga țară, cu valori mult peste medie pentru această...

Prognoza meteo, 12 octombrie. Schimbare spectaculoasă de vreme. Temperaturile pe regiuni

Prognoza meteo, 12 octombrie. Schimbare spectaculoasă de vreme. Temperaturile pe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru joi, 12 octombrie. În întreaga țară se anunță o creștere a temperaturilor. Cerul va rămâne schimbător, cu nori în nord,...

Prognoza meteo, 11 octombrie. Temperaturi de primăvară, în plină toamnă

Prognoza meteo, 11 octombrie. Temperaturi de primăvară, în plină toamnă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru miercuri, 11 octombrie. În majoritatea regiunilor, vremea va deveni mai călduroasă, iar temperaturile se vor apropia de valorile obișnuite pentru...

Vremea se schimbă radical. Ce ne așteaptă în următoarele două săptămâni

Vremea se schimbă radical. Ce ne așteaptă în următoarele două săptămâni

Vremea se schimbă în următoarele zile în majoritatea regiunilor țării. În unele zone ale României, mercurul va urca în termometre până la 28 de grade. Românii au în continuare parte...

Obligație pentru toți românii de la bloc. S-a tot amânat, dar acum vin amenzi

Obligație pentru toți românii de la bloc. S-a tot amânat, dar acum vin amenzi

O nouă obligație pentru toți românii de la bloc. Cei care nu respectă această regulă riscă amenzi mari, a anunțat Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei(ANRE). Obligație pentru românii care...

Schimbările climatice afectează tot mai mult Planeta. Efectele îngrijorătoare ale încălzirii solului

Schimbările climatice afectează tot mai mult Planeta. Efectele îngrijorătoare ale încălzirii solului

Planeta noastră experimentează creșteri de temperatură, afectând nu doar atmosfera și oceanele, ci și solul însuși. Încălzirea solului contribuie la intensificarea căldurii la nivelul suprafeței terestre, având consecințe îngrijorătoare. Un...

Prognoza meteo, 25 septembrie. Vreme ieșită total din tipare. Temperaturile pe regiuni

Prognoza meteo, 25 septembrie. Vreme ieșită total din tipare. Temperaturile pe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo peste luni, 25 septembrie. Ultimele zile ale lunii septembrie vor aduce condiții meteo predominant senine și temperaturi plăcute în întreaga țară....

Prognoza meteo, 23 septembrie. Vreme fierbinte și caniculară în câteva zone ale țării

Prognoza meteo, 23 septembrie. Vreme fierbinte și caniculară în câteva zone ale țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru sâmbătă, 23 septembrie 2023. Temperaturile vor înregistra o creștere semnificativă, depășind considerabil mediile climatologice pentru această perioadă. Vremea se va...

Temperaturi extrem de ridicate în România. Când se răcește vremea în țara noastră

Temperaturi extrem de ridicate în România. Când se răcește vremea în țara noastră

Temperaturile se mențin ridicate în această perioadă. Totuși, toamna își va intra în drepturi în curând Vremea se menține deosebit de caldă deși ne apropiem de finalul lunii septembrie. Dacă...

Se schimbă vremea la final de septembrie. Vești surprinzătoare de la meteorologi

Se schimbă vremea la final de septembrie. Vești surprinzătoare de la meteorologi

Vremea se va schimba radical în România, după cum au anunțat specialiștii de la ANM. Finalul lunii septembrie va fi marcat de condiții meteo extreme. Vremea se schimbă la final...