Bulgaria

Bulgaria este un stat situat în sud-estul Europei, în partea estică a Peninsulei Balcanice. Se învecinează la nord cu România, la vest cu Serbia și Macedonia de Nord, la sud cu Grecia și Turcia, iar la est este mărginită de Marea Neagră.

Capitala țării este Sofia, iar limba oficială este bulgara. Bulgaria este o republică parlamentară și membră a Uniunii Europene din 2007, precum și a NATO din 2004. Moneda națională este leva bulgară (BGN).

Țara are o istorie îndelungată, fiind una dintre cele mai vechi formațiuni statale din Europa, fondată în anul 681. Cultura sa îmbină influențe slave, bizantine și otomane, iar patrimoniul include numeroase situri istorice și religioase, precum Mănăstirea Rila, Veliko Târnovo și ruinele tracice de la Perperikon.

Din punct de vedere geografic, Bulgaria are un relief variat – munți (Balcani, Rila, Pirin), câmpii fertile și litoral la Marea Neagră. Economia sa modernă se bazează pe turism, agricultură, energie, IT și industrie ușoară.

În esență, Bulgaria este o țară europeană cu o identitate culturală distinctă, care combină tradiția istorică cu dezvoltarea modernă și deschiderea spre Occident.

O țară vecină României, lovită la nivel înalt de coronavirus! 

O țară vecină României, lovită la nivel înalt de coronavirus! 

Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat duminică pe Facebook că cel de-al treilea test pentru coronavirus a ieșit pozitiv. Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat că duminică a fost testat...

SEGA: Din cauza Bulgariei, UE poate cere vize americanilor

SEGA: Din cauza Bulgariei, UE poate cere vize americanilor

Parlamentul European a votat o rezoluție prin care solicită Comisiei Europene să asigure reciprocitatea vizelor între UE și SUA. Aceasta înseamnă ridicarea regimului fără vize pentru americani, odată ce Statele...

Bulgaria ia măsuri crunte pentru a bloca răspândirea SARS-Cov-2

Bulgaria ia măsuri crunte pentru a bloca răspândirea SARS-Cov-2

Bulgaria va lua măsuri restrictive suplimentare de săptămâna viitoare în condițiile în care numărul de îmbolnăviri a crescut. La sud de Dunăre, în decurs de două săptămâni, spitalizările cu COVID-19...

Statistică Europeană. Ce loc ocupă România în topul sărăciei

Statistică Europeană. Ce loc ocupă România în topul sărăciei

Statistica arată că țara noastră se confruntă în continuare cu o veche problemă. România rămâne una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană. Aflată în topul sărăciei, țara noastră...

Liderii Partidului Comunist comandă asasinarea celui din cauza căruia nu se mai uitau la televizor

Liderii Partidului Comunist comandă asasinarea celui din cauza căruia nu se mai uitau la televizor

Revista Time punea în 2010 pe locul cinci, în clasamentul celor mai spectaculoase asasinate ale secolului XX, uciderea dizidentului bulgar Gheorghi Ivanov Markov. Gheorghi Ivanov Markov a fugit din Bulgaria...

100 de zile de proteste în Bulgaria. Manifestanții au o surpriză pentru Borisov

100 de zile de proteste în Bulgaria. Manifestanții au o surpriză pentru Borisov

În Bulgaria, împlinirea a 100 de zile de proteste antiguvernamentale va fi marcată de un miting național în centrul Sofiei, în așa-numita zonă intitulată ,,triunghiul puterii“ - piața dintre sediile...

Isteria Covid-19.Tone de dezinfectant aruncate din avioane asupra comunităților de romi

Isteria Covid-19.Tone de dezinfectant aruncate din avioane asupra comunităților de romi

Activiștii pentru drepturile omului au reclamat la forurilor de la Bruxelles că mai multe state europene au pornit o adevărată prigoană împotriva comunităților de romi. Recent, câteva comunități de romi...

Breaking News! Bulgarii interzic limba română! Reacția dură a Consiliului Europei

Breaking News! Bulgarii interzic limba română! Reacția dură a Consiliului Europei

Predarea limbii române în Vidin, Bulgaria, a fost întreruptă cu toate că în această localitate există foarte mulți români care își vorbesc în limba maternă. Despre această situație Consiliul Europei...

Scandal cu spioni la granița României. Bubuie nervii la Kremlin. Putin, răzbunare cruntă

Scandal cu spioni la granița României. Bubuie nervii la Kremlin. Putin, răzbunare cruntă

Putin a trecut la fapte și vrea răzbunare într-unul dintre cele mai recente scandaluri care se desfășoară la granița României. Rusia a declarat luni „persona non grata” doi diplomaţi bulgari...

DUMA: Petăr Vitanov: Europa a dat cartonaș roșu guvernului de la Sofia

DUMA: Petăr Vitanov: Europa a dat cartonaș roșu guvernului de la Sofia

Rezoluția reflectă tendințele europene și susține cererile protestatarilor, este ridicol să mutăm atenția. “Încrederea politică în acest tip de guvernare a fost înlăturată fără echivoc. S-a evidențiat ceea ce știm...

Premierul acestei țări este pe „lista neagră” a Uniunii Europene. Critici vehemente

Premierul acestei țări este pe „lista neagră” a Uniunii Europene. Critici vehemente

Oficialii de la Bruxelles au luat atitudine împotriva reprezentantului unei țări membre. Bulgaria a fost vizată, astăzi, de o rezoluție adoptată de Parlamentul European și care vizează deficienţe în respectarea...

Marea Neagră, singurul prieten al României. Ne-a trădat și ultimul vecin, îi dădeam o grămadă de bani

Marea Neagră, singurul prieten al României. Ne-a trădat și ultimul vecin, îi dădeam o grămadă de bani

Cetăţenii români sunt atentionati de MAE să aibă asigurate resurse de apă şi alimente şi să respecte cu stricteţe indicaţiile şi măsurile adoptate de autorităţile bulgare dacă vor să călătorească...

Este oficial! Vecinii aderă la Uniunea Bancară Europeană

Este oficial! Vecinii aderă la Uniunea Bancară Europeană

Uniunea Bancară Europeană are un nou membru. Prin acceptarea în rândurile sale, permite Sofiei să-și finalizeze calitatea de membru în zona euro. Aşadar, Bulgaria a aderat oficial la Uniunea Bancară...

Manifestațiile nu se mai opresc. "Europa ne-a auzit şi ne-a văzut!"

Manifestațiile nu se mai opresc. "Europa ne-a auzit şi ne-a văzut!"

Protestele din Bulgaria continuă, încurajate de susținerea arătată de liderii europeni. Mii de manifestanţi adunaţi sâmbătă seara la Sofia au cerut demisia guvernului şi au aplaudat criticile venite de la...

 EUOBSERVER: Bulgaria a depășit cu mult România și e campioana corupției în UE

 EUOBSERVER: Bulgaria a depășit cu mult România și e campioana corupției în UE

Potrivit institutelor și organizațiilor internaționale, bulgarii s-au impus în fața românilor și sunt acum campionii incontestabili ai corupției din UE. Cel puțin asta susține EUObserver. În sfârșit, Bulgaria a dat...

Cât de activi sunt spionii lui Putin în zona României. Bulgarii i-au dat afară din țară

Cât de activi sunt spionii lui Putin în zona României. Bulgarii i-au dat afară din țară

Bulgaria expulzează doi diplomați ruși. Ministerul de Externe bulgar a anunţat miercuri expulzarea a doi diplomaţi ruşi pentru activităţi de spionaj desfăşurate de aceştia în Bulgaria.   Cei doi diplomaţi...

DNEVNIK: Președintele Bulgariei vrea să iasă adevărul despre înregistrări, sertare și scheme de corupție

DNEVNIK: Președintele Bulgariei vrea să iasă adevărul despre înregistrări, sertare și scheme de corupție

Orice discuție pentru reconciliere între președintele bulgar și guvernul de la Sofia și pentru formarea unui guvern de experți nu poate avea loc fără a clarifica problema practicilor de corupție...

Se schimbă banii! Zonele în care se va plăti în EURO

Se schimbă banii! Zonele în care se va plăti în EURO

Se schimbă banii! Două state importante se îndreaptă ușor, ușor spre adoptarea Euro drept monedă națională. Banca Centrală Europeană (BCE) a stabilit un cadru de cooperare strânsă cu Banca Naţională...

Eurostat: România și Bulgaria, ultimele locuri din UE la utilizarea comerțului electronic

Eurostat: România și Bulgaria, ultimele locuri din UE la utilizarea comerțului electronic

România se află pe ultimle epoziții din Uniunea Europeană când vine vorba despre utilizarea comerțului electronic. Ultimele date de la Eurostat arată că nu ne folosim de internet pentru a...

Dispare buletinul de vot?! Metodă de ultimă generație pentru votare

Dispare buletinul de vot?! Metodă de ultimă generație pentru votare

Se pare că Bulgaria ține pasul cu tehnologia. Tocmai a fost aprobată o lege electorală conform căreia votarea va putea fi făcută și în mod electronic. Bulgarii pot decide începând...