Bulgaria

Bulgaria este un stat situat în sud-estul Europei, în partea estică a Peninsulei Balcanice. Se învecinează la nord cu România, la vest cu Serbia și Macedonia de Nord, la sud cu Grecia și Turcia, iar la est este mărginită de Marea Neagră.

Capitala țării este Sofia, iar limba oficială este bulgara. Bulgaria este o republică parlamentară și membră a Uniunii Europene din 2007, precum și a NATO din 2004. Moneda națională este leva bulgară (BGN).

Țara are o istorie îndelungată, fiind una dintre cele mai vechi formațiuni statale din Europa, fondată în anul 681. Cultura sa îmbină influențe slave, bizantine și otomane, iar patrimoniul include numeroase situri istorice și religioase, precum Mănăstirea Rila, Veliko Târnovo și ruinele tracice de la Perperikon.

Din punct de vedere geografic, Bulgaria are un relief variat – munți (Balcani, Rila, Pirin), câmpii fertile și litoral la Marea Neagră. Economia sa modernă se bazează pe turism, agricultură, energie, IT și industrie ușoară.

În esență, Bulgaria este o țară europeană cu o identitate culturală distinctă, care combină tradiția istorică cu dezvoltarea modernă și deschiderea spre Occident.

O formațiune Antistem urcă spectaculos pe fondul protestelor din Bulgaria

O formațiune Antistem urcă spectaculos pe fondul protestelor din Bulgaria

Săptămânile de manifestații antiguvernamentale din Bulgaria au erodat sprijinul public al cabinetului de centru-dreapta condus de premierul Boiko Borisov și acuzat de corupție. Sondajele arată însă un lucru interesant: în...

Ștefan Bănică se relaxează cu familia în vacanță. Ce litoral a ales artistul

Ștefan Bănică se relaxează cu familia în vacanță. Ce litoral a ales artistul

A venit vremea relaxării și pentru Lavinia Pârva și Ștefan Bănică jr care se află acum pe litoral. Numai că nu pe al nostru ci pe cel al vecinilor bulgari....

SEGA: 119 cazuri noi de COVID-19, jumătate sunt în Varna 

SEGA: 119 cazuri noi de COVID-19, jumătate sunt în Varna 

119 este numărul noilor cazuri confirmate de infecție cu coronavirus în Bulgaria, în ultimele 24 de ore, informează Rador, care citează Sega.  Acestea au fost descoperite după efectuarea a 1.491...

Economia Bulgariei, lovită crunt de pandemia de coronavirus. Guvernul se aşteaptă la un declin istoric

Economia Bulgariei, lovită crunt de pandemia de coronavirus. Guvernul se aşteaptă la un declin istoric

Ministerul de Finanţe din Bulgaria a anunțat, luni, că economia este grav afectată de pandemia de coronavirus. În acest context, Bulgaria se aşteaptă să înregistreze un excedent fiscal de 1,5%...

Paradox la granița cu România. Iar ne-au luat-o înainte! Ultimele date i-au uimit pe toți

Paradox la granița cu România. Iar ne-au luat-o înainte! Ultimele date i-au uimit pe toți

Bulgaria se aşteaptă să înregistreze un excedent fiscal de 1,5% din PIB în primele şapte luni din acest an, faţă de un surplus de 2,8% în perioada similară din 2019,...

Protestatarii bulgari au blocat vama Kulata spre Grecia. Reacția șocantă a MAE român. „Nu au fost probleme”

Protestatarii bulgari au blocat vama Kulata spre Grecia. Reacția șocantă a MAE român. „Nu au fost probleme”

Singurul punct de trecere a frontierei deschis către Grecia, Vama Kulata a fost blocat timp de câteva zile de sute de protestatari bulgari. Timpul de aşteptare la vama Kulata-Promachonas era...

E haos total! Protest la granița României, autostrada spre Grecia a fost blocată

E haos total! Protest la granița României, autostrada spre Grecia a fost blocată

Manifestanţii din Bulgaria care reclamă de peste 24 de zile demisia guvernului, acuzat de corupţie, şi-au intensificat presiunea duminică, ridicând alte corturi alături de cele care de joi restricţionează traficul...

După prelungirea stării de urgență, Italia a extins carantina pentru români și bulgari

După prelungirea stării de urgență, Italia a extins carantina pentru români și bulgari

Italia a anunţat vineri extinderea unei reguli de carantină de 14 zile pentru persoanele care sosesc din Bulgaria şi România. Măsura fusese adoptată săptămâna trecută ca parte a măsurilor împotriva...

Manifestanții bulgari au blocat Podul Prieteniei

Manifestanții bulgari au blocat Podul Prieteniei

Demonstrațiile de la Sofia împotriva guvernului îi afectează și pe romăni. Manifestanții blochează intersecțiile, dar și principala cale de transport dintre România și Bulgaria- Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse. "Protestele din Bulgaria...

Cum intră românii pe teritoriul Bulgariei? Schimbări majore anunțate de MAE

Cum intră românii pe teritoriul Bulgariei? Schimbări majore anunțate de MAE

Românii nu mai trebuie să prezinte declarația pe propria răspundere atunci când intră în Bulgaria, anunță MAE. Restricții eliminate la granița dintre România și Bulgaria. Românii nu trebuie să mai...

Italienii s-au găsit să râdă de mafia din Bulgaria

Italienii s-au găsit să râdă de mafia din Bulgaria

Ziariștii italieni par să fi uitat ce țară a "inventat" mafia și cam ce putere aunsese să aibă această onorabilă organizație cu numai câteva decenii în urmă. Iată ce portrete...

La bulgari se poate! Salariile medicilor care luptă cu pandemia cresc cu 30 la sută.

La bulgari se poate! Salariile medicilor care luptă cu pandemia cresc cu 30 la sută.

Sistelul de sănătate din Bulgaria va primi suplimentar 250 de milioane de leva până la sfârșitul anului 2020. Publicația Sega are toate detaliile! "Sistemul de sănătate din Bulgaria va primi...

Tensiunile din Estul Mării Mediterane sunt un pericol pentru Uniunea Europeană

Tensiunile din Estul Mării Mediterane sunt un pericol pentru Uniunea Europeană

În vizită la Atena, ministrul bulgar de externe a cerut Ankarei „respectarea dreptului internațional și a regulilor de bună vecinătate”, pe fondul tensiunilor din Mediterana. "Creșterea tensiunilor în estul Mediteranei...

Vacanțe all-inclusive ieftine. Prețurile au scăzut cu până la 50%

Vacanțe all-inclusive ieftine. Prețurile au scăzut cu până la 50%

Românii s-ar putea bucura de vacanțe mult mai ieftine începând cu 1 septembrie pe litoralul bulgăresc. Preţurile la pachetele turistice all inclusive pe litoralul din Bulgaria vor fi reduse până...

Breaking News. Panică în Italia. Carantină pentru cetățenii din România și Bulgaria

Breaking News. Panică în Italia. Carantină pentru cetățenii din România și Bulgaria

Roberto Speranza, ministrul Sănătății din Italia, a anunțat vineri, că a semnat un ordin conform căruia toți cetățenii care vin din România și Bulgaria trebuie să intre automat în carantină timp...

Italienii sunt îngroziți de focarul de Covid-19 din Balcani

Italienii sunt îngroziți de focarul de Covid-19 din Balcani

Crește curba de contagiune din România și Bosnia. În Serbia există riscul unei catastrofe, Ziariștii italieni de la La Stampa sunt extrem de îngrijoraâi de evoluția pandemiei în Balcani!  ...

Jale în Bulgaria! Anul ăsta nu-i mai salvează românii

Jale în Bulgaria! Anul ăsta nu-i mai salvează românii

DUMA (Bulgaria), 21 iulie 2020 – Cu peste 85% mai puțini turiști vor vizita partea sudică a litoralului Mării Negre din Bulgaria în această vară. Prognoza este a președintelui Camerei...

Momente cruciale la granița României. Lui Borisov i-a trecut glonțul pe la ureche

Momente cruciale la granița României. Lui Borisov i-a trecut glonțul pe la ureche

La capătul mai multor săptămâni de proteste masive în stradă și de contestare acerbă, guvernul premierului bulgar Boiko Borisov a scăpat, astăzi, de pericolul moțiunii de cenzură care l-a vizat,...

ABC: Bulgaria, aruncată în haosul protestelor care solicită demisia guvernului conservator

ABC: Bulgaria, aruncată în haosul protestelor care solicită demisia guvernului conservator

,,,Organizatorii protestelor din Bulgaria au anunțat că vor proceda la blocarea Adunării Naționale, unde vor avea loc dezbateri privind moțiunea de cenzură prezentată zilele trecute de opoziția socialistă'', titrează ABC....

Protestatarii bulgari vor să blocheze, luni, accesul în toate instituțiile statului

Protestatarii bulgari vor să blocheze, luni, accesul în toate instituțiile statului

Protestatarii care s-au adunat duminică în centrul Sofiei pentru a unsprezecea zi consecutivă, cu scopul de a cere demisia guvernului, au de gând să blocheze luni accesul în parlament şi...