Guvernul bulgar a prelungit până la sfârşitul lunii ianuarie restricţiile impuse pentru a limita răspândirea coronavirusului, care s-a accelerat în toamnă şi a pus sub presiune sistemul medical insuficient finanţat, transmite Reuters.

Restricţiile, care urmau să înceteze pe 21 decembrie, au ajutat la scăderea numărului de cazuri noi de infectare cu coronavirus, dar Bulgaria, ţară cu 7 milioane de locuitori, are în continuare una din cele mai ridicate rate de decese asociate Covid-19 la 100.000 de locuitori din Uniunea Europeană.

Şcolile gimnaziale, mall-urile, restaurantele, cafenelele, cluburile şi sălile de sport vor rămâne închise, ca restricții, dar grădiniţele şi şcolile primare se vor redeschide după vacanţa de sfârşit de an, a precizat guvernul într-un comunicat, scrie Agerpres.

Potrivit agenţiei BTA, autorităţile bulgare au informat în cursul dimineţii de joi că în ultimele 24 de ore au fost raportate 1.959 de cazuri noi de infectare din 6.113 de teste PCR efectuate, rata de pozitivare fiind astfel de 32%.

În acelaşi interval s-au înregistrat 191 de decese. Din cele peste 7.000 de persoane spitalizate cu Covid-19, 570 se află la terapie intensivă.

Spitalele bulgăreşti, în care numeroşi membri ai personalului medical sunt contaminaţi, au solicitat încă de luna trecută mobilizarea studenţilor la medicină.

Țintă a numeroase critici, Ministerul bulgar al Sănătăţii a solicitat de asemenea cooperarea unităţilor medicale private, care sunt adeseori reticente în a primi persoane contaminate cu noul coronavirus.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE