Bugetul uriaș de la Ministerul Dezvoltării putea acoperi creșterea alocațiilor
Copiii români primesc de la stat mai puțin de zece euro pe lună, în timp ce media în alte țări ale UE este de 100 - 150 de euro Senatorii...
Bugetul este un document financiar oficial care prezintă estimarea veniturilor și cheltuielilor unei persoane, instituții, organizații sau a unui stat pentru o perioadă determinată, de obicei un an.
În sens economic și administrativ, bugetul reprezintă instrumentul principal de planificare și control financiar, prin care se stabilește modul de colectare a resurselor și de alocare a fondurilor pentru atingerea unor obiective economice, sociale sau politice.
Tipuri principale de bugete:
Buget public / de stat – stabilește veniturile și cheltuielile statului (impozite, taxe, investiții, educație, sănătate etc.);
Buget local – gestionat de autoritățile locale pentru comunități (orașe, comune, județe);
Buget privat – al unei companii sau persoane fizice, privind planificarea resurselor proprii;
Buget al instituțiilor publice – reflectă finanțarea și cheltuielile fiecărei instituții din bani publici.
Un buget echilibrat presupune ca veniturile să acopere cheltuielile, iar un deficit bugetar apare când cheltuielile depășesc veniturile.
Bugetul este o proiecție financiară planificată, un instrument de gestionare a resurselor și un indicator al priorităților economice și sociale ale unei entități.
Copiii români primesc de la stat mai puțin de zece euro pe lună, în timp ce media în alte țări ale UE este de 100 - 150 de euro Senatorii...
Țările membre NATO - cu excepţia SUA, care reprezintă 75% din bugetul militar al Alianței - cheltuiesc tot mai puţin în materie de apărare, în ciuda promisiunilor de a creşte...
Bugetul militar al Rusiei ar putea fi redus anul acesta cu circa 10% ca urmare a crizei economice provocate de sancţiunile occidentale şi de scăderea preţului petrolului. VLADIMIR PUTIN nu...
JTI România distruge în perioada 23-27 februarie circa 660.000 pachete de țigarete de contrabandă și peste 75 kg tutun confiscat. Țigaretele capturate au o valoare de circa 2 milioane euro,...
Pentru prima dată în ultimii ani se reduce acciza la țigări, anunță consultanții de la Benta Consult. Acciza este este formată din două componente, acciza ad valorem și acciza specifică....
În departamentul special amenajat în clădirea principală a institutului, începând din această lună, pacienții cu hemofilie vor putea fi diagnostigați corect, monitorizați și tratați în condiții optime, a anunțat directorul...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Digi 24, că are mari semne de întrebare cu privire la noul Cod Fiscal, susţinând că acest proiect este realizat de Guvern din motive...
Măsurile de relaxare fiscală propuse prin noul proiect de Cod Fiscal vor duce la neîncasarea unor venituri bugetare de peste 37 miliarde lei în patru ani, jumătate din sumă fiind...
Zona euro se confruntă cu o scădere generalizată a prețurilor, iar decizia BCE de a tipări bani urmărește tocmai pentru a genera inflație, ferind statele membre de pericolul deflației. Dar...
Într-o scrisoare deschisă adresată lui Klaus Iohannis, Federația Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar îi cere să facă presiuni pentru alocarea a 6% din PIB, cât prevede legea. În scrisoarea deschisă...
Comisiile de buget-finanţe se vor întâlni, luni, cu reprezentanţii FMI, iar marţi cu conducerea BNR cu care vor discuta despre situaţia creditelor acordate în franci elveţieni, potrivit lui Ștefan Viorel,...
Solicitarea României de a majora bugetul Apărării cu cu 0,3% din PIB, echivalentul a 2,1 miliarde lei (circa 500 de milioane de euro), a fost respinsă de Comisia Europeană. Anunţul...
Comisia de Buget-Finanţe Bănci din Camera Deputaţilor şi-a amânat din lipsă de cvorum, pentru a doua oară consecutiv, şedinţa pe tema conversiei creditelor în franci elveţieni şi măsurilor de restructurare,...
Şedinţa Comisiei pentru buget - finanţe a Camerei Deputaţilor, în care astăzi trebuia să se discute despre conversia creditelor din valută în lei, a fost suspendată din lipsă de cvorum,...
Cercetătorii cu 15 ani vechime care sunt și șefi de compartiment ajung la un salariu de încadrare de 1.177 de lei, la care se adaugă sporul de vechime și, eventual,...
Comisia buget – finanțe din Camera Deputaților a devenit ieri, pe fondul discuțiilor privind francul elvețian, un Turn Babel. Pentru prima oară s-au întâlnit toate părțile implicate, dar nu a...
Din acest an, Consiliul Judeţean nu va mai decide ce buget va fi distribuit către localităţile din judeţ. Banii vor ajunge la fiecare primărie direct de la Guvern. Până acum...
Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, a salutat, azi, angajamentul României de a majora bugetul Apărării, astfel încât acesta să ajungă la 2% din PIB, apreciind că protejarea ţării reprezintă...
Guvernul japonez a aprobat astăzi un buget anual record de aproape 96.340 miliarde de yeni (810 miliarde de euro), din care echivalentul a 42 de miliarde de dolari au fost...
Potrivit raportului de creanțe depus în instanță de către administratorul judiciar, formația SC Vaslui prezintă datorii de peste 85 de milioane de euro către bugetul de stat. Deși se află...