buget

Bugetul este un document financiar oficial care prezintă estimarea veniturilor și cheltuielilor unei persoane, instituții, organizații sau a unui stat pentru o perioadă determinată, de obicei un an.

În sens economic și administrativ, bugetul reprezintă instrumentul principal de planificare și control financiar, prin care se stabilește modul de colectare a resurselor și de alocare a fondurilor pentru atingerea unor obiective economice, sociale sau politice.

Tipuri principale de bugete:

Buget public / de stat – stabilește veniturile și cheltuielile statului (impozite, taxe, investiții, educație, sănătate etc.);

Buget local – gestionat de autoritățile locale pentru comunități (orașe, comune, județe);

Buget privat – al unei companii sau persoane fizice, privind planificarea resurselor proprii;

Buget al instituțiilor publice – reflectă finanțarea și cheltuielile fiecărei instituții din bani publici.

Un buget echilibrat presupune ca veniturile să acopere cheltuielile, iar un deficit bugetar apare când cheltuielile depășesc veniturile.

Bugetul este o proiecție financiară planificată, un instrument de gestionare a resurselor și un indicator al priorităților economice și sociale ale unei entități.

Arsenal se scaldă-n bani! Iată ce sumă destinată transferurilor au pregătit „tunarii”

Arsenal se scaldă-n bani! Iată ce sumă destinată transferurilor au pregătit „tunarii”

Arsenal Londra a cucerit în urmă cu 11 ani ultimul titlu în Premier League, însă de această dată, „tunarii” vor să dea lovitura pe piața transferurilor. Lord Harris, directorul sportiv...

Italia reduce fiscalitatea, dar şi cheltuielile statului!

Italia reduce fiscalitatea, dar şi cheltuielile statului!

Reducerea semnificativă a fiscalităţii, promisă de premierul italian Matteo Renzi, va fi sustenabilă. La baza ei urmează să stea mai degrabă reducerea cheltuielilor statului decât creşterea deficitului public, a declarat...

AVERISMENUL experţilor în finanţe: În 2015, Grecia va intra din nou înRECESIUNE

AVERISMENUL experţilor în finanţe: În 2015, Grecia va intra din nou înRECESIUNE

Economiștii intervievați de Bloomberg estimează un declin al PIB-ului Greciei de 0,7% în acest an, de la un avans de 0,8% în 2014, relatează publicaţia "To Vima". Ar fi al...

Cum a evitat România să ajungă în situația Greciei

Cum a evitat România să ajungă în situația Greciei

România a trecut printr-un proces dur de restructurare, însă a ajuns în situația de a își regla majoritatea dezechilibrelor macroeconomice, chiar dacă la nivelul buzunarelor nu se simte încă creșterea...

Glonțul pe lângă ureche

Glonțul pe lângă ureche

Bucuria românului simplu că Guvernul Ponta i-a dat măsuri care să-l ajute.  Tot felul de „electorale”, de la dublarea alocației pentru copii, la pensii speciale pentru parlamentari, după ce le-au...

Predoiu: PNL va păstra reducerea TVA la 19%,  odată ajuns la guvernare. E o "măsură sustenabilă"

Predoiu: PNL va păstra reducerea TVA la 19%, odată ajuns la guvernare. E o "măsură sustenabilă"

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, la Realitatea TV, că PNL intenţionează să păstreze, odată ajuns la guvernare, reducerea TVA la 19%, o "măsură sustenabilă, care presupune măsuri pe care...

Predoiu: Guvernul nu a luat măsurile necesare de pregătire a Codului Fiscal. Acest puroi în economie afectează şi alte segmente

Predoiu: Guvernul nu a luat măsurile necesare de pregătire a Codului Fiscal. Acest puroi în economie afectează şi alte segmente

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, la Realitatea TV, că Victor Ponta nu mai are capacitate de guvernare și că România se află într-o criză politică. El atras atenția că...

Guvern: 20 de milioane pentru IMM-uri. IATĂ cele șapte programe de finanțare

Guvern: 20 de milioane pentru IMM-uri. IATĂ cele șapte programe de finanțare

Guvernul a aprobat ieri deblocarea sumei de 20 milioane lei, aferente lunii iunie, pentru derularea programelor finanțate anual de la bugetul de stat în scopul sprijinirii sectorului întreprinderilor mici și...

Cât de puternică este CHINA şi cât de ameninţată este România de TIGRUL asiatic

Cât de puternică este CHINA şi cât de ameninţată este România de TIGRUL asiatic

China deţine ce de-al doilea buget de apărare din lume, iar cheltuielile anuale militare se ridică la aproape 130 de miliarde de dolari, conform Institutului internaţional pentru Studii Strategice. În...

Poștașii ies în stradă ASTĂZI. CONDUCEREA vrea două zile neplătite LUNAR

Poștașii ies în stradă ASTĂZI. CONDUCEREA vrea două zile neplătite LUNAR

Astăzi, Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România organizează între orele 11,00 și 12,00 un pichet de protest în faţa sediului Ministerului Finanţelor, ca urmare a faptului că nu a fost aprobat...

Strategia Națională de Apărare a Țării: corectitudine politică, minimalism, ambiguitate și fuga de controverse

Strategia Națională de Apărare a Țării: corectitudine politică, minimalism, ambiguitate și fuga de controverse

Strategia Națională de Apărare a Țării (mai puțin Cuvântul Înainte, aprecierea politică a Președintelui, care merită abordată separat) este una foarte bună, corectă politic, minimalistă, generală și fără greșeli sau...

AUTOSTRADA Sibiu  - Pitești: A fost semnat contractul pentru studiul  de fezabilitate. LA ANUL ar trebui să înceapă construcția

AUTOSTRADA Sibiu - Pitești: A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate. LA ANUL ar trebui să înceapă construcția

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnata astăzi contractul „Revizuire/Actualizare Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Sibiu-Piteşti", valoarea totală a contractului fiind de 29,07 milioane de lei,...

Victor Ponta, la România TV

Victor Ponta, la România TV

Premierul României este invitat, în această seară, alături de miniștrii Muncii, Rovana Plumb, și Finanțelor, Eugen Teodorovici la România TV. Principalele declarații ale premierului: E o zi simbolică, intră în...

ADEVĂRUL din spatele banilor „în plus” la buget: INVESTIȚIILE reduse la cote incredibile. Bani mai mulți luați de la cei cărora le-a crescut salariul

ADEVĂRUL din spatele banilor „în plus” la buget: INVESTIȚIILE reduse la cote incredibile. Bani mai mulți luați de la cei cărora le-a crescut salariul

Execuția bugetară din primele patru luni, în care statul a realizat un excedent de 6 mliarde de lei, ascunde cifre îngrijorătoare privind investițiile publice, care s-au redus substanțial chiar și...

Când vor primi copiii prima alocație mărită

Când vor primi copiii prima alocație mărită

Proiectul de lege privind dublarea alocațiilor pentru copii, de la 42, la 84 de lei, ar putea intra în vigoare în luna iunie, iar prima alocație mărită să fie plătită...

De unde spaima magistraților? | ANTI-OPINIE

De unde spaima magistraților? | ANTI-OPINIE

De unde? În primul rând de aici: în legislația în vigoare, o persoană dovedită victimă a unei erori judiciare are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, indiferent...

PNL îl salvează pe Tănase de la pierderea șefiei TVR

PNL îl salvează pe Tănase de la pierderea șefiei TVR

Contactat de EVZ, Stelian Tănase a spus că nu s-a aflat astăzi la Comisia de Cultură deoarece nu a fost invitat . Comisiile de cultură ale Camerei Deputaţilor şi Senatului...

Avizul asupra execuției bugetare a televiziunii publice pe anul 2014, amânat

Avizul asupra execuției bugetare a televiziunii publice pe anul 2014, amânat

Comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au amânat, marţi, cu o săptămână, dezbaterea asupra contului de execuţie bugetară al Societăţii Române de Televiziune (SRTV) pe anul 2014 din...

Fiscul îi ia la puricat pe toți românii. Nu va scăpa NIMENI

Fiscul îi ia la puricat pe toți românii. Nu va scăpa NIMENI

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pregătește un recensământ al contribuabililor. „Efectuarea unui recensământ al contribuabililor pentru verificarea tuturor atributelor de înregistrare” este una dintre măsurile pe care le are...

De 1 Mai, românii vor bea 155.000 de hectolitri de BERE. Câţi bani vor ajunge la Buget

De 1 Mai, românii vor bea 155.000 de hectolitri de BERE. Câţi bani vor ajunge la Buget

Aproximativ 155.000 de hectolitri de bere vor fi consumaţi de români în cele trei zile ale mini-vacanţei prilejuite de sărbătoarea de 1 Mai, iar producătorii de bere vor câştiga 15,5...