Opinii EVZ
Mi se pare prea mult să dăm 28 de milioane de lei pentru snobi care au invadat Festivalul Enescu
În 1990, am nimerit peste un International Herald Tribune care publica un interviu cu ministru cehoslovac al Culturii, un fost dizident. Și, spre surprinderea mea, omul spunea ceva în genul: „Vreau să desființez ministerul Culturii. Nu înțeleg de ce trebuie să subvenționăm cultura”.
Interviul era cu atât mai șocant pentru mine cu cât, la acel moment, în România, intelectualitatea era indignată de bugetul alocat Ministerului Culturii, condus de Andrei Pleșu: „Zero virgulă zero și ceva”, spunea ministrul. Nu vreau să scriu editoriale doar ca să fiu împotriva curentului general. Dar cred că bugetul de stat cheltuie prea mult cu Festivalul Enescu.
Nu înțeleg de ce trebuie să susțin financiar această formă de reuniune a snobilor, spun asta cu tot respectul pentru cei care se duc acolo pentru a asculta muzică, nu pentru a posta comentarii pe Facebook. Prin 2013, l-am auzit pe Toader Paleologu, un ins care insistă să încaseze salariul de deputat fără să facă nimic pentru asta: „Îl apreciez pe Cătălin Predoiu pentru că este singurul politician pe care l-am întâlnit la toate concertele de la Festivalul Enescu” (citez din memorie).
Personal, nu pricep cum poți să înghiți, timp de trei săptămâni, zi de zi, toate concertele de la Enescu, că e Sibelius, că e Bach, că e muzică de cameră sau operă. Declarația lui Paleologu mi se pare că expune tot snobismul unei clase politice amorale și aculturale, care se duce la acest festival doar ca să facă paradă. Uitați-vă la Ponta, pe care l-am văzut la două manifestări muzicale: clubul din Dubai și deschiderea Festivalului.
Nu am pretenția că mă pricep la finanțarea culturii, dar întâmplarea face că, de câțiva ani, urmăresc ce face Wynton Marsalis la Jazz at Lincoln Center. În zece ani, a crescut bugetul JALC de la 10,5 milioane de dolari la 43 de milioane de dolari. Însă, prin donații private, în cea mai mare parte! Știu că Bucureștiul nu este New York, dar Festivalul Enescu nu a reușit să strângă, anul acesta, decât 500.000 de euro din donații private, suma provenită de la bugetul de stat fiind de 28 de milioane de lei. În 2013, când abia ieșisem din criză, sponsorizările oferite de mediul privat erau de circa un milion de euro.
Asta se întâmplă când nu-ți pasă și știi că statul îți oferă aproape tot ce ceri. Asta este frumos la oamenii care se definesc de dreapta, nemulțumiți de politicile sociale ale PSD: li se pare că este perfect normal ca Guvernul să le subvenționeze biletele la concert. Cultură, nu pomeni sociale! Poate că este așa, dar de vreo câțiva ani am făcut o oarecare obsesie și urmăresc în presă cazurile copiilor din mediul rural care, vară sau iarnă, merg pe jos la școală, kilometri întregi.
Ar fi nevoie de câteva mii de euro ca să le repari microbuzul școlar sau să asiguri benzina, dar niciodată nu se găsesc acești bani. Puteți să spuneți că sunt populist, dar între a subvenționa biletele la Festivalul Enescu și a găsi o soluție pentru acei copii, eu aș alege copiii. Sunt conștient că o soluție radicală nu ar funcționa – toată lumea și-ar aminti de Nicolae Ceaușescu, care a întrerupt festivalul – dar organizatorii trebuie puși să găsească mai multe resurse private pentru a-l finanța. Inclusiv prin majorarea prețului biletelor!
În loc de concluzie: am fost o singură dată la Metropolitan Opera, în martie 2012, la Khovanshchina. La un moment dat, ni se dă o pauză lungă, de aproape o oră. Eram la etajul cinci, cred, mă uit în jos, în atrium, și văd protipendada de la clasa I, cei care aveau locuri la parter, instalându-se la masă, serviți cu tacâmuri aurite. Lângă mine, cei de la ultimul etaj încep să își scoată tacticos din genți sau rucsac sandwichurile și încep să mănânce. Asta este: cultura nu este gratis. Dacă vrei să asculți muzică de bună calitate, faci niște sacrificii financiare (inclusiv mâncând sandwichuri în pauza concertului), nu urli la stat să-ți plătească biletul.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
