DE CE cheltuim mai mult pe menţinerea ordinii publice decât statele din Vestul Europei?
- Dinu Boboc
- 13 august 2015, 12:31
Noţiunea de „stat poliţienesc” pare o sintagmă depăşită de realitatea secolului XXI. Totuşi, ar trebui reanalizată: România cheltuie din bugetul statului aproape 6,5% pentru menţinerea ordinii publice.
Bugetul total al statului prevede cheltuieli de peste 126 miliarde lei în 2015. Din această sumă, doar Ministerul Afacerilor Interne primeşte aproape 9 miliarde.
Media în Uniunea Europeană este de circa 3,7%, suţine profesorul Mircea Coşea, citat de Ziarul Financiar. În UE, doar Slovacia şi Bulgaria alocă mai mult decât România: 8%, respectiv 7%.
La polul opus se află Danemarca, cu mai puţin de 2%. „Fiecare majoritate politică s-a sprijinit pe instituţiile de forţă şi şi le-a ţinut aproape inclusiv prin majorări de salarii, care au generat creşteri de cheltuieli”, a spus profesorul Mircea Coşea.
În schimb, cheltuielile cu educaţia şi cu sănătatea consumă în România, împreună, 19,4% din cheltuielile totale ale statului într-un an, cu 30% mai puţin decât în restul statelor din UE.