Populaţia şi firmele au economisit mai mulţi bani
Depozitele în bănci au crescut luna trecută cu 12,3% comparativ cu iunie 2015, pe seama economiilor în lei realizate de companii, unde s-a consemnat un avans anual de 21,5%. În...
Banca este o instituție financiară care are ca obiect principal de activitate atragerea de depozite și acordarea de credite.
Băncile sunt organizate sub forma unei societăți comerciale pe acțiuni și își desfășoară activitatea sub supravegherea băncii centrale.
Sistemul bancar este structurat în general pe două nivele:
- primul nivel cuprinde o singură entitate - Banca Centrală a Statului (sau națională) cu atribuții privind politica monetară, valutară, de credit și de plăți, precum și cu atribuții în materia autorizării și supravegherii (prudențiale) bancare.
Banca Centrală este, de regulă, singura instituție autorizată să emită monedă. Aceasta răspunde Guvernului sau direct Parlamentului și este o instituție non-comercială.
- al doilea nivel cuprinde, în principal, băncile specializate, instituții autorizate să desfășoare activități de atragere de depozite și de acordare de credite în nume și în cont propriu.
Cel mai important segment al băncilor specializate este constituit de băncile comerciale. Acestea dispun de o numeroasă rețea de agenții care oferă prin servicii bancare direct populației sau întreprinderilor.
Băncile de investiții, spre deosebire de cele comerciale acționează preponderent pe piața financiară și nu interactionează direct cu populația. În rândul băncilor specializate se încadrează și băncile de credit ipotecar sau casele de economii pentru domeniul locativ, care oferă credite ipotecare pentru locuințe persoanelor fizice sau juridice.
Depozitele în bănci au crescut luna trecută cu 12,3% comparativ cu iunie 2015, pe seama economiilor în lei realizate de companii, unde s-a consemnat un avans anual de 21,5%. În...
Sute de actori au venit atât la Teatrul Naţional, cât şi la Bellu să-l conducă pe ultimul drum pe Radu Beligan Zi grea pentru artişti, astăzi când l-au condus pe...
Cunoscutul bancher Lucian Isar a dezvăluit care este suma câștigată lunar de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Suma este uriașă! Vezi AICI suma exactă câștigată de Isărescu
Grupări teroriste şi carteluri ale drogurilor utilizează societăţi-fantomă înregistrate în SUA pentru a-şi 'ascunde' şi "spăla' banii, a declarat un înalt responsabil al Trezoreriei SUA, citat de AFP marţi. "Pentru...
Statul Italian ar putea fi nevoit ca în viitor să intervină pentru a ajuta băncile private din Italia. Astfel, guvernatorul Băncii Italiele, Ignazio Visco, a declarat că cele mai slabe...
Pe pagina de Facebook a premierului Dacian Cioloş, la o postare a sa privind măsurile adoptate miercuri în Guvern pentru consolidarea sistemelor informatice ale administrației și dezvoltarea serviciilor de e-guvernare,...
Sirianul Omar Hayssam a fost audiat, ieri, la Curtea de Apel Bucureşti în faza de apel a procesului în care este acuzat de infracţiuni economice prin grupul de firme „Manhattan”....
Fostul premier Victor Ponta aruncă în derizoriu documentul strategic "România competitivă", lansat de Guvern şi susţinut de preşedintele Klaus Iohannis. "Văd că iar facem Conferințe 'Mamut' și anunțăm Planuri Cincinale...
Brexitul nu a generat fluctuații mari pentru leu, moneda locală fiind în prezent la același nivel din preziua votului din Marea Britanie. Cu toate astea, mulți români se gândesc să...
Un jaf armat a avut loc marți dimineața la o bancă din Bistrița, aflată pe Calea Moldovei. Sucursala Raiffeisen Bank a fost luată cu asalt de către o bărbat înarmat,...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, nu va participa la consultările de la Cotroceni pe tema Brexit din cauza unor "angajamente anterioare". "Ca urmare a unor angajamente anterioare, dl Tăriceanu nu participă...
Un datornic a obținut o sentință definitivă pentru plata creditului la cursul de la data realizării împrumutului. Decizia va crea un precedent pentru zeci de mii de dosare Datornicii la...
Bărbatul bănuit de comiterea unei tentative de tâlhărie la sediul bănci din Bucureşti pe 7 iunie a fost prins de poliţişti la graniţa de vest a României. Potrivit unor surse...
Secretariatul General al Guvernului (SGG) a fost obligat, luni, să plătească peste 5,79 milioane de dolari către Banca Comercială Română (BCR) despăgubiri pentru contractul încheiat în 1995 privind editarea albumului...
Partidul Social Democrat sprijină cu tărie parcursul european al României şi respectă decizia luată de poporul britanic, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, azi, într-o conferinţă de presă, după întâlnirea...
Managerul unei bănci din China şi-a pedepsit angajaţii care aveau performanţe slabe într-un mod total neobişnuit, care a stârnit controverse în mediul online. Opt dintre angajaţii băncii au fost urcaţi...
Chiar dacă marii retaileri contestă noile prevederi ale legii privind comercializarea produselor alimentare, vrând-nevrând, de teama amenzilor uriaşe, vor trebui să se aplece mai mult asupra fermierilor locali Ca şi...
Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Arad au destructurat o grupare formată din mai multe persoane, acuzate că au accesat sistemele securizate ale mai multor bănci şi au obţinut ilegal datele...
Percepţia publică cu privire la sistemul bancar ar fi fost mai bună dacă băncile ar fi construit relaţiile cu clienţii pe bază de empatie, a spus astăzi, Bogdan Olteanu, viceguvernator...
Românii care folosesc un card bancar pentru diverse operaţiuni vor avea multe motive de bucurie în curând. Băncile vor fi obligate să elimine mai multe comisioane aferente contului de plăți,...