anaf

ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) este instituția publică din România aflată în subordinea Ministerului Finanțelor, care are rolul de a administra impozitele, taxele, contribuțiile și alte venituri bugetare datorate statului.

Înființată în anul 2003, ANAF are ca principală misiune colectarea veniturilor bugetare naționale, asigurarea respectării legislației fiscale, precum și combaterea evaziunii fiscale și a fraudei vamale.

Atribuții principale:

Înregistrarea, controlul și colectarea obligațiilor fiscale datorate de persoane fizice și juridice;

Administrarea contribuțiilor sociale și a TVA;

Controlul fiscal și antifraudă prin structuri specializate (DGAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală);

Administrarea vamală, prin Direcția Generală a Vămilor;

Emiterea deciziilor de impunere și gestionarea conturilor contribuabililor.

Instituția funcționează la nivel central și teritorial, prin direcții regionale și județene de finanțe publice, și utilizează platforme digitale precum Spațiul Privat Virtual (SPV) pentru comunicarea online cu contribuabilii.

Victor Ponta, despre salariile demnitarilor: S-a schimbat schimbarea. Părea că mă răzbun pe domnul Iohannis | VIDEO

Victor Ponta, despre salariile demnitarilor: S-a schimbat schimbarea. Părea că mă răzbun pe domnul Iohannis | VIDEO

Premierul Victor Ponta a declarat, într-o intervenție telefonică la B1 TV, că s-au pus banii la buget pentru ca ordonanța privind mărirea salariilor demnitarilor să poată fi pusă în aplicare,...

Ce vrea FMI: Restructurarea Direcţiei Generale de Administrare Mari Contribuabili din cadrul ANAF!

Ce vrea FMI: Restructurarea Direcţiei Generale de Administrare Mari Contribuabili din cadrul ANAF!

Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România vizează restructurarea Direcţiei Generale de Administrare Mari Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Declaratia a fost făcută miercuri de secretarul...

Ce spune Mircea Radu despre TVR, după ce ANAF a blocat conturile Televiziunii Publice

Ce spune Mircea Radu despre TVR, după ce ANAF a blocat conturile Televiziunii Publice

Mircea Radu a scris un comentariu pe un site de socializare şi a dezvăluit cum s-a ajuns aici După ce ANAF a blocat conturile TVR, Mircea Radu a scris un...

Dezastru la RATB. Regia contestă poprirea pe conturi

Dezastru la RATB. Regia contestă poprirea pe conturi

Problemele se țin scai de RATB. Conturile au fost blocate, pentru o datorie uriașă Scapă de una şi dă de alta. După ce în urmă cu trei săptămâni la o...

Ponta face declaraţii despre situaţia de la TVR

Ponta face declaraţii despre situaţia de la TVR

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, în legătură cu decizia ANAF de a pune poprire pe conturile televiziunii publice, că nimeni nu poate cere Fiscului să încalce legea, adăugând că...

Conturile TVR şi RATB, blocate de ANAF!

Conturile TVR şi RATB, blocate de ANAF!

ANAF-ul pare pus pe fapte mari în această perioadă şi a început să blocheze conturile unor mari datornici la bugetul de stat, chiar dacă sunt companii ale statului. „În urma...

Relaxarea fiscală și creșterile salariale mențin deficitul la 3%

Relaxarea fiscală și creșterile salariale mențin deficitul la 3%

Liderii coaliței sunt de acord cu Codul Fiscal în forma adoptată de Parlament, a anunțat, Rovana Plumb, precizând că „modalitatea de soluționare” a acestei chestiuni va fi comunicată de Victor...

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a blocat conturile Societăţii Române de Televiziune

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a blocat conturile Societăţii Române de Televiziune

Motivul blocării conturilor ar fi datoriile pe care le are SRTv la bugetul de stat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat, luni, conturile Societăţii Române de Televiziune (SRTv),...

RECUPERARE-RECORD de la AFACERIȘTII PENALI. Direcția de Finanțe Timișoara a adus la bugetul statului peste 165 de MILIOANE DE EURO

RECUPERARE-RECORD de la AFACERIȘTII PENALI. Direcția de Finanțe Timișoara a adus la bugetul statului peste 165 de MILIOANE DE EURO

Un raport al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Timișoara arată că, în primele luni ale anului 2015, inspectorii fiscali din Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş au reușit să...

Loteria bonurilor fiscale: O nouă extragere va avea loc duminică

Loteria bonurilor fiscale: O nouă extragere va avea loc duminică

Duminică, la ora 20,10, va avea loc o nouă extragere a Loteriei bonurilor fiscal. Cu acest prilej vor fi acordate maximum 100 de premii, dintr-un fond de premiere de un...

Percheziţii DNA la Termogaz şi la Administrația Finanțelor Publice din Deva

Percheziţii DNA la Termogaz şi la Administrația Finanțelor Publice din Deva

Procurorii DNA fac percheziţii, vineri dimineaţă, la Administraţia Finanţelor Publice Deva şi la mai multe firme, printre care şi TERMOGAZ. Procurorii anchetează, în acest dosar, contracte nerentabile privind importul de...

ANTIFRAUDA: 1.800 de sesizări penale în primele șase luni. PEJUDICII de 1,3 miliarde de euro

ANTIFRAUDA: 1.800 de sesizări penale în primele șase luni. PEJUDICII de 1,3 miliarde de euro

Înspecția fiscală a întocmit 1.830 de sesizări penale întocmite în prima jumătate a anului, prejudiciile totale constatate fiind de circa 1,32 miliarde euro (5,9 miliarde lei), a anunțat astăzi Agenția...

Cine trebuie să depună declarații la Fisc până astăzi și până miercuri, 15 iulie

Cine trebuie să depună declarații la Fisc până astăzi și până miercuri, 15 iulie

Mai multe categorii de contribuabili au termen de depunere până miercuri, 15 iulie, la unele declarații fiscale. Însă, mai întâi de toate, trebuie să menționăm că astăzi persoanele impozabile, înregistrate...

ANAF la şase luni: Venituri de peste 96 miliarde lei!

ANAF la şase luni: Venituri de peste 96 miliarde lei!

Totalul veniturilor bugetare realizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală in semestrul I 2015 a depăşit 96 miliarde lei. În primul semestru din 2015, ANAF a colectat cu 4,37 miliarde...

Petrom, Rompetrol, Mol și Lukoil au pierdut un proces cu Concurența: Cartel în vederea retragerii unui sortiment de benzină de pe piață

Petrom, Rompetrol, Mol și Lukoil au pierdut un proces cu Concurența: Cartel în vederea retragerii unui sortiment de benzină de pe piață

Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat irevocabil încălcarea legii concurenței de către compania Mol Romania prin participarea la o înțelegere de tip cartel, alături de alte companii active...

Au apărut creditele „doar cu buletinul”, greu de accesat. Ce șanse ai să treci de testele băncii

Au apărut creditele „doar cu buletinul”, greu de accesat. Ce șanse ai să treci de testele băncii

Băncile simplifică tot mai mult modul de acordare a creditelor. În schimb, bonitatea pe care o cer din partea clienților, limitează pentru mulți români accesul la bani luați cu împrumut...

EVZ EXCLUSIV. Dosarul ,,Regele Motorinei".  Martor, despre protecția autorităților: Singurul control a fost aranjat

EVZ EXCLUSIV. Dosarul ,,Regele Motorinei". Martor, despre protecția autorităților: Singurul control a fost aranjat

Fostul fugar în SUA, Radu Nemeș, a dat prima declarație în dosarul în care este acuzat de evaziune cu combustibili. Deși acesta a susținut că este nevinovat, un fost angajat...

O nouă direcție în cadrul Fiscului va lua la puricat averile persoanelor fizice

O nouă direcție în cadrul Fiscului va lua la puricat averile persoanelor fizice

În câteva luni, în cadrul ANAF va exista o structură internă care se va ocupa de persoanele fizice cu risc fiscal şi va investiga diferenţele dintre cheltuielile afişate şi veniturile...

Pact pentru îmbunătățirea legislației fiscale

Pact pentru îmbunătățirea legislației fiscale

Sistemul de norme care reglementează fiscalitatea trebuie simplificat, eficientizat. Totodată, mediul de afaceri are nevoie de stabilitate în privința taxelor și impozitelor La începutul săptămânii a fost lansat spre semnare...

Dinamoviștii fac numai oferte de refuzat

Dinamoviștii fac numai oferte de refuzat

Dinamoviștii încearcă săși construiască un lot decent, dar bugetul subțire pus la dispoziție de patronul Ionuț Negoiță le dă mari bătăi de cap președintelui Dinu Gheorghe și antrenorului Mircea Rednic....