Trafic blocat pe DN17. Cinci victime duse la spital
Un accident de circulație grav a avut loc în această seară în județul Suceava. Cinci persoane au fost rănite, iar traficul pe DN 17 este blocat. Centrul Infotrafic din Inspectoratul...
Suceava este municipiul de reședință al județului cu același nume, din Bucovina, România.
Se află între Europa Centrală (mai ales din punct de vedere cultural și istoric în conceptul german Mitteleuropa) respectiv cea de Est precum și în regiunile istorice Bucovina și Moldova.
Localitatea se află în sud-estul regiunii istorice Bucovina (cu excepția cartierului Burdujeni) respectiv nord-estul României. Orașul este situat în Podișul Sucevei, pe cursul râului cu același nume, la 21 km distanță de vărsarea în Siret.
Municipiul Suceava este unul dintre cele mai vechi și importante orașe istorice ale României, datând din Evul Mediu (mai precis Evul Mediu târziu, din 1388), în prezent fiind tranzitat de drumul european E85 (DN2), care asigură legătura rutieră cu București, față de care se află la 432 km. Magistrala CFR 500 străbate orașul, care este nod feroviar, de aici desprinzându-se linia ferată către Transilvania.
Un accident de circulație grav a avut loc în această seară în județul Suceava. Cinci persoane au fost rănite, iar traficul pe DN 17 este blocat. Centrul Infotrafic din Inspectoratul...
Echipaje ale ISU au intervenit de urgenţă în carierul Burdujeni, din Suceava, după ce locatarii unui bloc au anunţat că la una dintre garsoniere a avut loc o explozie puternică....
O adevărată isterie legată de pericolul iradierii s-a declanșat în Suceava zilele acestea, deși au trecut două săptămâni de la explozia nucleară din Rusia. Oamenii se tem, acum, să nu...
O familie din localitatea suceveană Cajvana, a reuşit după mulţi ani de muncă în Italia, să-şi deschidă o mare afacere în România. Societate comercială condusă de către Grigore Vasilaș, un sucevean...
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a anunțat că luni seară a avut loc un grav accident rutier pe DN 2E, la Brăieşti. În urma accidentului cinci persoane,...
Un tren de marfă a deraiat, luni, în Județul Suceava, în zona localității Dornești. la ora transmiterii știrii traficul feroviar era blocat pe linia care face legătura cu Putna. ...
Reprezentanţii UPU de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava au anunţat că peste 650 de persoane cu vârste cuprinse între 1 şi 90 de ani s-au prezentat în primele şapte...
Reprezentanţii organizaţiei locale a PSD Botoşani, au anunţat, joi, că vizita premierului Dăncilă a fost anulată şi va fi reprogramată la o dată ce va fi anunţată ulterior. „Având în...
O mamă din Suceava şi-a băgat în sac copilul proaspăt născut. Anchetatorii au fost însă şocaţi când au descoperit că femeia și-ar mai fi îngropat încă doi copii în curtea...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică după-amiaza o atenţionare nowcasting Cod galben de furtună pentru localităţi din judeţul Suceava, valabilă până la ora 19:00. Potrivit meteorologilor, în localităţile Câmpulung...
Un băiețel de un an și jumătate a murit după ce a fost călcat de un utilaj forestier condus chiar de tatăl său. Nenorocirea s-a petrecut în orașul Broșteni, judeţul...
O țară întreagă a rămas neplăcut surprinsă de modul în care au acționat jandarmii în cazul bărbatului acuzat de pedofilie. Cel mai șocant a părut momentul în care o jandarmeriță...
Medicii legiști din Suceava au ajuns la concluzia că bărbatul gazat de jandarmi a murit din cauza unei insuficiențe respiratorii. Scandalul de la Suceava, în care trei jandarmi sunt acuzați...
Accident grav îm județul Suceava. La aceste momente, traficul rutier este restricţionat pe DN 17, în zona localităţii Poiana Stampei, judeţul Suceava, după ce un TIR s-a izbit frontal cu...
Dosarul lui Ionuț Daniel Vartic a luat o turnură complet neașteptată. După ce Ionuț Vartic a fost condamnat pe fond la doi ani și șase luni de închisoare, pentru infracțiunea...
Polițistul El este acuzat că a anunțat administratorii unei firme că a doua zi îi va verifica Gheorghe Damian, ofițer în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava - Serviciul de...
Contrabandiștii de țigări, din mai multe zone din țară, au fost luați pe sus, miercuri dimineața. Este vizată o rețea care aducea marfă de contrabandă de peste granița nordică. Polițiștii...
Traficul feroviar este întrerupt temporar pe Secţia de cale ferată 513, în zona staţiei CF Părhăuţi din judeţul Suceava, după ce un tren a deraiat, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul...
Cel puțin două persoane au fost reținute în urma unor percheziții efectuate la Constanța și în Suceava la o grupare infracțională specializată în contrabanda cu țigări. Acțiunea polițiștilor de frontiertă...
Un incident foarte grav a avut loc, sâmbătă seară, în localitatea Marginea, din judeţul Suceava, unde un bărbat, în vârstă de 30 de ani, a fost reţinut de poliţişti după...