rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Rusia va trimite o „forță de menținere a păcii” în Kazahstan, ca răspuns la revoltele populare

Rusia va trimite o „forță de menținere a păcii” în Kazahstan, ca răspuns la revoltele populare

Nikol Pashinyan, prim-ministrul Armeniei și președintele Consiliului de Securitate Colectiv al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), a anunțat că Rusia se pregătește să trimită o forță „de menținere a...

Situație explozivă în Kazahstan. Președintele a demis Guvernul. Kremlinul își bagă coada

Situație explozivă în Kazahstan. Președintele a demis Guvernul. Kremlinul își bagă coada

În tot acest răstimp, Rusia a îndemnat miercuri la „dialog" în Kazahstan, fostă republică sovietică din Asia Centrală. „Urmărim îndeaproape evenimentele din ţara vecină şi frăţească. Suntem în favoarea unei...

Două state europene intervin pe lângă Rusia. Va renunța Vladimir Putin să invadeze Ucraina? Se va întâmpla în următoarele ore

Două state europene intervin pe lângă Rusia. Va renunța Vladimir Putin să invadeze Ucraina? Se va întâmpla în următoarele ore

Franța și Germania intervin activ în ceea ce privește situația Ucrainei. La trecerea dintre ani, cancelarul german a lansat un avertisment pentru Vladimir Putin și a făcut apel la cooperare...

Negocierile dintre SUA și Rusia ar putea pune în pericol România. Soldații americani sunt cei în care autoritățile își pun toate bazele

Negocierile dintre SUA și Rusia ar putea pune în pericol România. Soldații americani sunt cei în care autoritățile își pun toate bazele

Negocierile de săptămâna viitoare dintre Statele Unite și Rusia creează emoții pentru mai multe state care ar putea fi puse în pericol. Moscova a avut o listă lungă de cerințe...

Raport dramatic din partea Poloniei: Peste 39.500 de tentative de trecere a frontierei. Ce face Lukașenko între timp

Raport dramatic din partea Poloniei: Peste 39.500 de tentative de trecere a frontierei. Ce face Lukașenko între timp

Bruxelles îl acuză pe conducătorul autoritar din Belarus, Alexander Lukașenko, că țintește persoane din regiunile de criză pentru a le introduce ilegal pe teritoriul Uniunii Europene (UE). Potrivit raportului prezentat...

Decizia Germaniei de a cenzura televiziunea Moscovei vine cu amenințări. Sunt în pericol jurnaliștii nemți din Rusia?

Decizia Germaniei de a cenzura televiziunea Moscovei vine cu amenințări. Sunt în pericol jurnaliștii nemți din Rusia?

Serghei Neceaev, ambasadorul Rusiei la Berlin, a vorbit despre restricțiile pe care Germania le-a luat asupra canalului de știri Russia Today. Acesta a susținut că va veni cu siguranță un...

2022 este anul decisiv pentru Europa. Va deveni UE puterea geopolitică mult râvnită? „Istoric, este foarte slabă”

2022 este anul decisiv pentru Europa. Va deveni UE puterea geopolitică mult râvnită? „Istoric, este foarte slabă”

Pandemia COVID-19 a plasat eforturile de a crea o Europă globală mai asertivă pe plan secundar - chiar în momentul în care politica globală din ultimii doi ani a creat...

Ce va aduce 2022? Aceste mari riscuri care nu trebuie neglijate: Foamete, guverne eșuate, scumpiri

Ce va aduce 2022? Aceste mari riscuri care nu trebuie neglijate: Foamete, guverne eșuate, scumpiri

Cu provocările de vaccinare în curs de desfășurare în mare parte din lume și apariția îngrijorătoare a variantei Omicron, împreună cu blocajele în aprovizionare, precum și creșterea inflației și a...

Germania face apel la sprijin internațional puternic pentru Ucraina: „Inviolabilitatea frontierelor este nenegociabilă”

Germania face apel la sprijin internațional puternic pentru Ucraina: „Inviolabilitatea frontierelor este nenegociabilă”

Olaf Scholz și-a exprimat sprijinul pentru Ucraina, insistând asupra „inviolabilității” granițelor europene. Poziția cancelarului Germaniei vine după ce președintele rus, Vladimir Putin, a inițiat joi, 30 decembrie, o convorbire cu...

Mesaj dur al Dianei Șoșoacă de Anul Nou: Trezirea voastră i-a înspăimântat pe ei! Cui acordă titlul de Omul Anului 2021, acordat de Rusia

Mesaj dur al Dianei Șoșoacă de Anul Nou: Trezirea voastră i-a înspăimântat pe ei! Cui acordă titlul de Omul Anului 2021, acordat de Rusia

Senatoarea independentă Diana Șoșoacă a reacționat neașteptat de entuziast la faptul că agenția de presă rusească Sputnik o consideră Omul Anului 2021. Plină de avânt, a scris un mesaj de...

Şefa diplomaţiei britanice avertizează  că vor exista sancțiuni dureroase în cazul unei noi invazii ruse în Ucraina

Şefa diplomaţiei britanice avertizează că vor exista sancțiuni dureroase în cazul unei noi invazii ruse în Ucraina

Ce a transmis Marea Britanie „Marea Britanie și alți membri NATO au arătat clar că orice nouă invazie militară a Ucrainei ar fi o greșeală strategică extremă. Vom răspunde puternic...

Putin anunță reducerea prețului la gaze în Europa. Când se va întâmpla și în ce condiții

Putin anunță reducerea prețului la gaze în Europa. Când se va întâmpla și în ce condiții

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat că noua condută va servi la stabilizarea preţurilor la gaze în Europa. El a făcut aceste afirmații în cadrul unei reuniuni televizate a guvernului,...

Conflicul dintre Rusia și Ucraina. Joi Biden și Vladimir Putin, ultima discuție telefonică pe anul acesta

Conflicul dintre Rusia și Ucraina. Joi Biden și Vladimir Putin, ultima discuție telefonică pe anul acesta

Pe fondul tensiunilor crescute dintre Rusia și Ucraina, preşedinţii american şi rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, vor avea joi o convorbire telefonică. Anunțul a fost făcut miercuri, într-un comunicat,...

În Rusia, cea mai veche organizație care lupta pentru drepturile omului a fost scoasă în decor. Motivul pentru care a devenit ilegală

În Rusia, cea mai veche organizație care lupta pentru drepturile omului a fost scoasă în decor. Motivul pentru care a devenit ilegală

Reprezentanții Curții Supreme a Rusiei au decis să desființeze ONG-ului „Memorial”. Care era una dintre cele mai vechi organizații pentru drepturile omului din țară. Instituția a semnalat de-a lungul timpului...

Gazprom susține că acuzațiile privind livrările scăzute de gaz sunt neadevărate. Care este motivul real

Gazprom susține că acuzațiile privind livrările scăzute de gaz sunt neadevărate. Care este motivul real

Rusia susține că acuzațiile sunt nefondate Reprezentantul Gazprom, Sergey Kupriyanov, a declarat că această corporație își îndeplinește toate obligațiile, ba chiar și-a crescut volumele față de anul trecut. „Toate acuzațiile...

Tensiunea crește în Europa. Rusia trage un alt semnal de alarmă

Tensiunea crește în Europa. Rusia trage un alt semnal de alarmă

Noi exerciții militare Se crede că Rusia a trimis până la 100.000 de soldați la granița cu Ucraina în ultimele luni, stârnind temeri cu privire la o tentativă de anexare...

Relația China-Rusia este șubredă. Singurul punct comun îl reprezintă lupta împotriva Statelor Unite

Relația China-Rusia este șubredă. Singurul punct comun îl reprezintă lupta împotriva Statelor Unite

Planurile de la Moscova Dacă criza din Ucraina se va dezvolta, Statele Unite ar avea mari probleme privind mutarea trupelor din Europa în Indo-Pacific. Acest lucru ar permite Chinei să...

Rusia e în stare de șoc! Redactorul-șef al publicației Sputnik a căzut de la etaj și a murit. Legătura ciudată cu România

Rusia e în stare de șoc! Redactorul-șef al publicației Sputnik a căzut de la etaj și a murit. Legătura ciudată cu România

Potrivit agenției ruse de știri TASS, jurnalistul era în stare de ebrietate și sub influența drogurilor. Înainte de moartea sa, Yegor Prosvirnin s-ar fi comportat ciudat, relevă datele din anchetă....

Rusia a cerut Israelului să-i acorde drept de proprietate asupra unor locuri din „Țara Sfântă”. Cum se va soluționa problema

Rusia a cerut Israelului să-i acorde drept de proprietate asupra unor locuri din „Țara Sfântă”. Cum se va soluționa problema

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov şi ministrul israelian de Externe Yair Lapid au discutat, la începutul acestei săptămâni, prin telefon, despre rezolvarea aspectelor practice ale restabilirii drepturilor de proprietate...

Ministrul rus al Apărării: NATO se pregătește pentru un conflict armat la scară largă cu Rusia

Ministrul rus al Apărării: NATO se pregătește pentru un conflict armat la scară largă cu Rusia

"Construirea militară a blocului a fost complet reorientată spre pregătirea pentru un conflict armat amplu şi de mare intensitate cu Rusia" - a declarat Fomin. Potrivit afirmaţiilor acestuia, în documentele...