În anul 2022, Uniunea Europeană (UE) va urma să se confrunte cu unele dintre cele mai dificile provocări, dacă va intenționa vreodată să devină puterea geopolitică pe care liderii statelor membre ale blocului comunitar și-o doresc cu ardoare.

Pandemia COVID-19 a plasat eforturile de a crea o Europă globală mai asertivă pe plan secundar - chiar în momentul în care politica globală din ultimii doi ani a creat o multitudine de probleme pentru blocul comunitar. Acestea se vor înrăutăți dacă nu se iau măsuri rapide.

Fie că este vorba de o criză a migrației la granița blocului cu Belarus, de acumularea militară rusă la granița cu Ucraina și de antagonismul unor state membre precum Lituania și Estonia sau de amenințările comerciale chinezești, UE are nevoie urgentă de o strategie pentru a face față lumii din afara granițelor sale înainte ca aceste probleme hibride să copleșească și să slăbească uniunea.

Gestionarea conflictelor internaționale

Comisia a făcut propuneri îndrăznețe care ar putea, teoretic, să rezolve într-o oarecare măsură aceste probleme. În ceea ce privește agresiunea rusă și alte probleme militare, UE a propus unități de desfășurare rapidă adaptate la misiuni specifice, reducând dependența de NATO și de SUA pentru protejarea continentului.

În ceea ce privește China, Bruxelles-ul încearcă să contracareze uriașa inițiativă globală de infrastructură a Beijingului, oferind opțiuni alternative de investiții. În ultimii ani, UE a încercat să meargă pe o coardă aproape imposibilă, menținând un parteneriat economic cu China, fără a înstrăina SUA, care sunt din ce în ce mai anti-Beijing.

Anii Trump au făcut ca Europa să conștientizeze acut faptul că nu își poate permite să se bazeze în totalitate pe SUA ca aliat. Echilibrarea acestei relații între Washington și Beijing ar fi împiedicat, probabil în mod naiv, Bruxelles-ul a crezut că UE va evita ca aceasta să fie strivită între cele două puteri.

„Statele au fost întotdeauna foarte reticente în a renunța la dreptul lor de veto în materie de politică externă”

Majoritatea oficialilor europeni sunt de acord că provocările cu care se confruntă UE trebuie abordate, dar realitatea încercării de a realiza o politică externă comună a fost deosebit de dificilă pentru un bloc de 27 de țări cu priorități interne diferite.

„În timp ce UE ia majoritatea deciziilor sale importante pe baza unei majorități, statele membre au fost întotdeauna foarte reticente în a renunța la dreptul lor de veto în materie de politică externă”, a declarat R. Daniel Kelemen, titularul catedrei Jean Monnet în politica Uniunii Europene la Universitatea Rutgers.

Prin urmare, orice politică externă comună a UE se află la mila statelor membre individuale, care dețin dreptul de veto care blochează unanimitatea și pe care sunt foarte bucuroase să îl folosească.

Ungaria și Polonia - „calul troian” din UE?

Țări precum Ungaria și Polonia, care au fost pe urmele Bruxelles-ului pentru politici antidemocratice și antieuropene, dețin puterea de a bloca orice politică semnificativă a UE, ca represalii la amenințările de a li se retrage finanțarea sau de a li se retrage drepturile de vot.

Acest lucru creează o nouă problemă pentru Bruxelles, deoarece rivali precum Rusia și China pot „să trateze direct cu guvernele naționale, ceea ce le transformă, în esență, într-un cal troian în cadrul UE, agenți ai regimurilor ostile”, spune Kelemen.

Andrius Kubilius, fost prim-ministru lituanian și actual europarlamentar, observă că Kremlinul exploatează în special acest lucru, căutând să „consolideze relațiile cu statele membre individuale” și nu cu instituțiile UE - deoarece instituțiile sunt aproape întotdeauna mai huliganice decât capitalele naționale.

„Felul în care este configurată UE o împiedică să abordeze crizele”

Cu toate acestea, durerile de cap în materie de afaceri externe cu care se confruntă UE sunt mai mari decât dezacordurile dintre statele membre.

„Felul în care este configurată în prezent UE o împiedică în mod fundamental să abordeze crizele cu care ne confruntăm”, a declarat Sophie in 't Veld, o eurodeputată liberală olandeză.

„Comisia ar putea lua inițiativa, așa cum a făcut-o în cazul pandemiei de coronavirus, ceea ce ar conduce la un rezultat pozitiv. Dar, în materie de afaceri externe, [aceasta] este complet îndatorată statelor membre, care nu au nici măcar un mandat pentru a veni cu [o] viziune paneuropeană”, a adăugat ea.

Problema dependenței Comisiei Europene de statele membre apare adesea în discuțiile cu actuali și foști funcționari. Aceștia subliniază faptul că actualul președinte al Comisiei, Ursula von der Leyen, a obținut postul doar în urma unei fudulii.

„Ea nu a fost prima alegere a partidului său, ceea ce i-a limitat independența de la început”, a declarat Julian King, un fost comisar. „Ea este mai dependentă de capitale, în special de Berlin și Paris. Din păcate, în niciuna dintre ele nu mai există atât de multă stabilitate politică ca până acum”.

Miza preluării președinției rotative a UE de către Franța

Germania a instalat de curând un guvern de coaliție tripartid între social-democrații de centru-stânga, Verzii și liberalii liberali și pro-business din Partidul Liberal Democrat. Și, deși acordul lor pare, pe hârtie, a fi un fel de continuare a politicii externe a Angelei Merkel, Verzii - al căror lider, Annalena Baerbock, a fost numită ministru de externe - au adoptat anterior o poziție mai dură față de Rusia și China decât partenerii lor de coaliție.

Între timp, în Franța, Emmanuel Macron speră să obțină un al doilea mandat, alegerile prezidențiale urmând să aibă loc în aprilie. King notează că, chiar dacă Macron păstrează președinția, „el trebuie apoi să lupte și să câștige alegerile legislative dacă vrea să guverneze țara în mod eficient, care se vor concentra probabil pe probleme interne și ne vor duce până la sfârșitul lunii iunie”.

Această dată este importantă, deoarece Franța deține președinția rotativă a UE pentru prima jumătate a anului 2022. Macron a fost de departe cel mai mare susținător al unei Europe mai geopolitice, sprijinind idei precum o armată europeană și o politică externă care nu se limitează la a urma pur și simplu exemplul Americii.

Într-adevăr, Macron a sperat ca, în timpul președinției sale la UE, Consiliul European al statelor membre să semneze un nou proces ambițios numit Busola strategică, la un summit din martie.

Busola strategică - de fapt un ghid operațional pentru luarea deciziilor în materie de securitate și apărare - ar oferi UE trupe permanente și o politică strategică comună.

Însă multe state membre au rezerve serioase față de această propunere, de la costurile sale până la faptul că nu desemnează în mod adecvat Rusia și nu o face de rușine. Iar în condițiile în care Macron se concentrează pe campania pentru realegere, capitalele cele mai rezistente la aceste politici vor putea pur și simplu să îl ignore pe cel care ar trebui să fie, teoretic, cel mai puternic lider european - alegând în schimb să stea pe tușă la președinția UE.

„UE este, din punct de vedere istoric, foarte slabă”

Dar, în timp ce Europa așteaptă, crizele cu care se confruntă nu sunt împiedicate. Iar dușmanii săi știu acest lucru.

„Multe lucruri se întâmplă în același timp, iar UE este, din punct de vedere istoric, foarte slabă în a face față crizelor simultane”, a declarat Cathryn Cluver Ashbrook, director al Consiliului German pentru Relații Externe.

„Nu este nevoie de mult pentru ca o problemă să se izbească de o alta. Criza migrației de la granița cu Belarus și tensiunile din Ucraina indică amândouă spre Moscova”, a adăugat ea. „Nu este dificil de imaginat cât de grele ar putea deveni lucrurile dacă China și Rusia ar alege să se coordoneze”.

Așadar, ce cale posibilă de urmat există, având în vedere toate aceste obstacole?

Un diplomat european de rang înalt a declarat că autoritățile nu sunt optimiste: „Știm care sunt problemele de mult timp, atât pe plan intern, cât și extern. Problemele s-au înrăutățit. Rusia și China sunt mai asertive; SUA sunt mai puțin previzibile ca aliat, iar noi suntem mai divizați. Între timp, devenim mai mici și mai puțin importanți pe scena mondială”.

Diplomatul a adăugat, totuși, două avertismente care ar putea forța atât Bruxelles-ul, cât și statele membre să acționeze în sfârșit: „Dacă alegerile intermediare din SUA aruncă o perspectiva reală a revenirii unui Trump sau a cuiva similar la Casa Albă și [dacă] Rusia devine mai asertivă, am putea fi șocați să luăm măsuri radicale sau să ne confruntăm cu sentimentul de neputință”.

Cei mai mulți sunt de acord că o acțiune radicală ar însemna să se cheltuiască mult mai mult și să se acorde mai multă putere Bruxelles-ului. „În statele federale, primul lucru care este trecut la guvernul central este politica externă, securitatea și apărarea”, spune Keleman.

Cum va reacția Bruxelles la ostilitate?

A pune cap la cap toate acestea cu statele membre care nu au încredere unele în altele - sau în Comisie - va dura mai mult de 12 luni. Dar 2022, dacă pandemia va deveni o problemă mai minoră, ar putea oferi o fereastră asupra progreselor care pot fi făcute în anii următori.

Ceea ce va trebui urmărit va fi modul în care Bruxelles-ul va acționa ca răspuns la ostilitate, fie că vine din partea Belarusului, Rusiei, Chinei sau chiar a SUA.

De asemenea, va merita să urmărim dacă și când UE își sprijină proprii membri în detrimentul rivalilor antidemocratici cu care blocul are relații financiare. Lituania, de exemplu, a recunoscut recent Taiwanul ca entitate suverană, ceea ce a stârnit furia guvernului chinez, în timp ce Comisia Europeană a reiterat pentru CNN că, oficial, încă mai susține politica „O singură Chină”.

Costul inacțiunii, au declarat mai mulți diplomați și oficiali pentru sursa citată, este un statut tot mai scăzut pe scena mondială pentru proiectul de unitate care a luat naștere după decenii de război și divizare.

Mai rău, dacă Europa nu ia apărarea democrațiilor, provocându-și dușmanii, ar putea fi văzută ca aprobând în mod tacit ascensiunea statelor autoritare.

Miza este mai mare decât și-ar da seama mulți dintre cei de la Bruxelles, care au tendința de a se concentra pe politici pe termen scurt. Dar în 2022, Europa are ocazia de a face în sfârșit ceea ce trebuie și de a-și ocupa locul de mare putere globală, apărând ordinea bazată pe reguli și valorile occidentale. Dacă nu va reuși să profite de această oportunitate, va însemna aproape sigur că cei care se opun acestor valori vor continua pe o cale fără întoarcere.