romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Cutremur în România. Trei seisme au zguduit Vrancea, în mai puțin de o oră. Breaking News INFP

Cutremur în România. Trei seisme au zguduit Vrancea, în mai puțin de o oră. Breaking News INFP

Cutremur în România. Nu mai puțin de trei seisme au avut loc în zona Vrancea, într-un interval mai mic de o oră. Magnitudinile variază în raportul INFP. Cutremur. Trei seisme...

Trei coroane simbolice încununează vizita în România a Papei: vizită de stat, ecumenică și apostolică

Trei coroane simbolice încununează vizita în România a Papei: vizită de stat, ecumenică și apostolică

După summitul Consiliului European de la Sibiu, în acest sfârșit de săptămână, România ocupă, din nou, prim planul știrilor la nivel mondial prin vizita Sanctității sale, Papa Francisc, în țara...

Măsură revoluţionară a MEN. Ce se va întâmpla cu 1.180 de şcoli din România

Măsură revoluţionară a MEN. Ce se va întâmpla cu 1.180 de şcoli din România

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat că la şedinţa de joi a luat hotărârea să aloce suma de 64.900.000 de lei pentru finanţarea lucrărilor de amenajare şi asigurare cu utilităţi a...

Confruntarea Carol al II-lea - Stelian Popescu: Un Bandit față în față cu un Mogul de presă. România lui Cristoiu

Confruntarea Carol al II-lea - Stelian Popescu: Un Bandit față în față cu un Mogul de presă. România lui Cristoiu

Grație contribuției aduse de Securitate la istoria literaturii române prin păstrarea manuscriselor în Arhivă, în 2000 au fost tipărite la editura Albatros, sub conducerea inegalabilei Georgeta Dimisianu, Amintirile lui Stelian...

Decizie de ultim moment a Guvernului. Care este situaţia sistemului de pensii private în România

Decizie de ultim moment a Guvernului. Care este situaţia sistemului de pensii private în România

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat, joi, că Guvernul a hotărât să se efectueze o nouă modalitate de calcul a capitalului social minim al fondurilor de pensii private.  ...

Criminal de război, prins în România. Autoritățile îl urmăreau de mult timp

Criminal de război, prins în România. Autoritățile îl urmăreau de mult timp

Un criminal de război celebru, care era urmărit de mai bine de 20 de ani pentru uciderea civililor, a fost prins pe teritoriul României. Un criminal de război, Stojcic Zoran,...

Mesajul secret al Papei Francisc către România. De ce nu vizitează Ungaria, țară catolică.

Mesajul secret al Papei Francisc către România. De ce nu vizitează Ungaria, țară catolică.

Papa Francisc vine în România. O vizită cu semnificații deosebite. Pentru că ne arată importanța acordată Bisericii Ortodoxe Române de către Vatican, dar are și un mesaj cu înțeles subtil...

Cutremur în România. Zona în care a fost resimțit cel mai puternic

Cutremur în România. Zona în care a fost resimțit cel mai puternic

Un nou cutremur a avut loc în România, în zorii zilei de miercuri. Seismul a înregistrat o magnitudine de 2,4 grade pe scara Richter și s-a produs în zona Vrancea....

Popina, insula păzită de mortala Văduvă Neagră

Popina, insula păzită de mortala Văduvă Neagră

Insula Popina(foto) este situată în nordul lacului Razim sau Razelm, cum i se mai spune. Se află la 500 de metri de satul Iazurile, care ţine de comuna Valea Nucarilor...

Pasivitatea României în problema schimbărilor climatice, semnalată de Greenpeace în Europa

Pasivitatea României în problema schimbărilor climatice, semnalată de Greenpeace în Europa

Nava fanion a Greenpeace, “Rainbow Warrior”, a ancorat în portul Constanța, voluntarii organizației dorind să semnaleze pasivitatea României în problema schimbărilor climatice. Nava, sub pavilion olandez, pornește din România într-un...

Un antrenor român a izbucnit în vestiar: „Dacă îţi dau un pumn, înghiţi telefonul"

Un antrenor român a izbucnit în vestiar: „Dacă îţi dau un pumn, înghiţi telefonul"

Marius Șumudică a povestit un episod petrecut în vestiarul unei echipe la care a lucrat. Antrenorul a spus că nu acceptă să primească ordine. Mariud Șumudică a spus că ar...

Vizită fulger. Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu ambasadorul SUA al Bucureşti, Hans Klemm

Vizită fulger. Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu ambasadorul SUA al Bucureşti, Hans Klemm

Premierul Viorica Dăncilă a avut, miercuri, o întâlnire cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm. La întâlnirea de la Palatul Victoria, cei doi oficiali au discutat despre extinderea şi aprofundarea...

Mustafa Tartoussi, complicele teroristului Omar Hayssam cere clemenţa statului român. Ce a cerut magistraţilor după eliberarea condiţionată

Mustafa Tartoussi, complicele teroristului Omar Hayssam cere clemenţa statului român. Ce a cerut magistraţilor după eliberarea condiţionată

Complicele lui Omar Hayssan, teroristul numărul 1 al României, Mustafa Tartoussi, a depus în luna februarie o acţiune pe rolul Curţii de Apel Constanţa prin care solicită clemenţă din partea...

România se cutremură. Seism în Vrancea

România se cutremură. Seism în Vrancea

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că marți la ora 18:29:15 (ora României) s-a produs în Zona seismica Vrancea, județul Vrancea un cutremur cu...

Potop mare în România. Cod roşiu de tornadă. Unde se va abate urgia

Potop mare în România. Cod roşiu de tornadă. Unde se va abate urgia

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marţi, un cod roşu de tornadă în zona judeţului Sălaj. Avertizarea este valabilă şi pentru grindină de mari dimensiuni   Codul roşu de tornadă...

Naționala de rugby a României va efectua un turneu în America de Sud. Adversarii „Stejarilor”

Naționala de rugby a României va efectua un turneu în America de Sud. Adversarii „Stejarilor”

Reprezentativa „tricoloră” va susține două partide-test, în luna iunie, în Chile și Brazilia. „Trebuie să continuăm să lucrăm ceea ce am început ca plan de joc în Rugby Europe Championship...

Adevărul despre ultimul seism cu morți din România. Primul „cutremur liber” a ucis nouă români, un bulgar și patru moldoveni

Adevărul despre ultimul seism cu morți din România. Primul „cutremur liber” a ucis nouă români, un bulgar și patru moldoveni

Geofizicianul Mihai Diaconescu lucrează de 29 de ani la INFP Măgurele. Paradox sau fatalitate, sau amândouă, prima zi de muncă a seismologului, 30 mai 1990, a coincis cu cea în...

China a bătut palma cu România. Proiect uriaș pentru investitori și turism

China a bătut palma cu România. Proiect uriaș pentru investitori și turism

China ar putea deveni unul dintre principalii pareteneri de afaceri pentru România. Camera de Comerț și Industrie România-China a pus bazele primului proiect destinat promovării produselor românești pe piața celui...

Vizita Papei ne aduce măsuri speciale de securitate

Vizita Papei ne aduce măsuri speciale de securitate

Vizita Papei Francisc în București, Miercurea Ciuc, Iaşi şi Blaj va aduce cu sine măsuri de securitate specifice. În primul rând, trebuie să știți că veți avea acces numai după...

România de azi! Ororile din centrele de plasament și patimile tinerilor instituționalizați

România de azi! Ororile din centrele de plasament și patimile tinerilor instituționalizați

Abuzul unor familii asupra propriilor copii este greu de imaginat : bătuți, schingiuiți, înfometați, exploatați sexual sau transformați în robi chiar de către cei care le-au dat viață, cei pe...