romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Lovitură pe piața energetică din România. Una dintre cele mai mari companii energetice iese din joc. Care vor fi efectele

Lovitură pe piața energetică din România. Una dintre cele mai mari companii energetice iese din joc. Care vor fi efectele

Grupul ceh de utilităţi CEZ şi-a planificat vânzarea activelor din România, Bulgaria, Turcia şi Polonia, ca parte a strategiei de a se concentra pe piaţa din Cehia, a declarat, luni,...

Partidul Național Țărănesc solicită interzicerea Facebook în România. Breaking News!

Partidul Național Țărănesc solicită interzicerea Facebook în România. Breaking News!

Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚ-CD), a postat pe contul de Facebook al partidului, un protest împotriva rețeșei de socialziare, motivând faptul că „aceste alegeri au fost prejudiciate de rețeaua...

Fostul premier Tudose: Cine a câstigat alegerile? România!

Fostul premier Tudose: Cine a câstigat alegerile? România!

Fostul premier Mihai Tudose, candidat la europarlamentare din partea ProRomânia, a afirmat, la finalul scrutinului, că principalul câstigător al alegerilor este România. ”Cea mai uzitată întrebare acum e: cine a...

Doliu în fotbalul românesc. A murit o mare legendă

Doliu în fotbalul românesc. A murit o mare legendă

Nicolae Pescaru, o adevărată le.gendă a fotbalului românesc a decedat, sâmbătă după-amiază, la vârsta de 76 de ani. Pescaru a fost component al echipei naţionale de fotbal şi a evoluat...

Fotbalul românesc se pregăteşte de o mare sărbătoare. Skillzy, mascota EURO 2020, este la București

Fotbalul românesc se pregăteşte de o mare sărbătoare. Skillzy, mascota EURO 2020, este la București

Primăria Municipiului Bucureşti şi Federaţia Română de Fotbal au prezentat, sâmbătă, mascot oficială a UEFA EURO 2020. La eveniment au participat Gabriela Szabo și Dorinel Munteanu, ambasadori ai EURO 2020...

Votul obligatoriu între pro şi contra. În lume sunt 32 de state unde votul este obligatoriu, dintre care 6 în UE

Votul obligatoriu între pro şi contra. În lume sunt 32 de state unde votul este obligatoriu, dintre care 6 în UE

Votul obligatoriu în România a fost eliminat imediat după evenimentele din Decembrie 1989. Cum prezenţa la urne scade la scrutin la scrutin, în societatea românească s-a pus problema, în urmă...

Este oficial. Avertismentul Rusiei despre invadarea României. Declaraţii de ultim moment ale ambasadorului Rusiei

Este oficial. Avertismentul Rusiei despre invadarea României. Declaraţii de ultim moment ale ambasadorului Rusiei

Ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin, a afirmat la emisiunea Realitatea Românească, sâmbătă seară, că între România şi Rusia există punţi de legătură, şi anume ortodoxia, cultura şi valorile. În...

Potop peste România. Meteorologii au emis avertizări pentru 32 de judeţe

Potop peste România. Meteorologii au emis avertizări pentru 32 de judeţe

Meteorologii de la ANMH au emis o informare meteorologică de vreme rea, care va afecta aproape toată țara.Potrivit ANMH 32 de judeţe vor fi afectate de ploi torenţiale şi furtună...

Halep dezvăluie marele secret al sportului românesc! De ce nu pot deveni profesioniști atleții noștri?

Halep dezvăluie marele secret al sportului românesc! De ce nu pot deveni profesioniști atleții noștri?

Simona Halep, deținătoarea trofeului la French Open, a acordat un amplu interviu în The Telegraph, în care a abordat mai multe subiecte. Simona Halep se pregătește pentru debutul de la Roland Garros, acolo...

ALERTĂ METEO. Cum te poți proteja în fața DEZASTRULUI. Informații CAPITALE pentru români

ALERTĂ METEO. Cum te poți proteja în fața DEZASTRULUI. Informații CAPITALE pentru români

Alertă meteo. Experții vorbesc despre ultimele evenimente petrecute în România și le explică oamenilor ce pot face pentru a se proteja. În ultimele luni, România s-a confruntat cu fenomene meteo...

EURO 2019. Ce post din țară va transmite meciurile turneului final în care va juca și naționala U21 a României

EURO 2019. Ce post din țară va transmite meciurile turneului final în care va juca și naționala U21 a României

După o pauză de 20 de ani, reprezentativa de tineret a României va fi din nou prezentă la un turneu final continental. Partidele de la EURO 2019 se vor putea...

Alertă de TORNADĂ în România. Fenomenele extreme lovesc puternic

Alertă de TORNADĂ în România. Fenomenele extreme lovesc puternic

Alertă de tornadă! Conform prognozei meteo, la vară vom asista la mai multe fenomene extreme din cauza schimbărilor bruște de temperatură. Alertă de tornadă. Vara aceasta va aduce fenomene extreme...

Marea națională a României, acuzată că a trântit un meci la Campionatul European. Vorbe grele aruncate spre generația lui Hagi și Popescu

Marea națională a României, acuzată că a trântit un meci la Campionatul European. Vorbe grele aruncate spre generația lui Hagi și Popescu

Ivo Georgiev, fost internațional bulgar, a declarat că România s-a dat la o parte în meciul cu Spania, disputat la Euro 1996, atunci când ibericii s-au impus cu 2-1. România...

Democratofagia sau principiul „Votez și plâng… votez!”. Comentariu de Ingrid Mocanu

Democratofagia sau principiul „Votez și plâng… votez!”. Comentariu de Ingrid Mocanu

Privesc cu surprindere și îngrijorare, vorba unui clasic în funcție, cum de mai bine de 30 de ani, democrația din țara noastră a câștigat necontestat alegerile, dar a pierdut de...

Două Dacia Duster pentru vizita Papei Francisc în România. Programul detaliat al vizitei în ţara noastră al Suveranului Pontif

Două Dacia Duster pentru vizita Papei Francisc în România. Programul detaliat al vizitei în ţara noastră al Suveranului Pontif

Papa Francisc va vizita România în perioada 31mai-2 iunie şi va merge în localităţile Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Blaj şi Iaşi. În timpul vizitei, Papa Francisc va folosi două maşini tip...

Referendumul lui Dorel. Editorial de Mirel Curea

Referendumul lui Dorel. Editorial de Mirel Curea

Președintele Klaus Iohannis insistă peste tot, pe unde poate, ca duminică românii care vor merge să-și voteze trimișii în Parlamentul European, să-i voteze și lui cele două întrebări greu formulate,...

Cosmin Contra a anunțat lotul pentru partidele cu Norvegia și Malta. Unul dintre cei mai lăudați jucători, lăsat acasă după ce a făcut scandal

Cosmin Contra a anunțat lotul pentru partidele cu Norvegia și Malta. Unul dintre cei mai lăudați jucători, lăsat acasă după ce a făcut scandal

Cosmin Contra a anunțat lista jucătorilor pe care se va baza la partidele cu Norvegia și Malta din preliminariile Campionatului European. România va evolua, în deplasare, cu reprezentativa Norvegiei, la...

Ce a transmis Papa Francisc românilor

Ce a transmis Papa Francisc românilor

Papa Francisc a exprimat mulțumiri și aprecieri delegaţiei din România care a fost prezentă ieri la Vatican. Totodată a dorit să transmită faptul că așteaptă cu nerăbdare să vină în...

Submarinele de buzunar ale României

Submarinele de buzunar ale României

Toată lumea ştie că România are un submarin, Delfinul, şi că submersibilul a intrat în imersiune ultima oară acum 22 de ani. Pasionaţii de istorie navală mai ştiu şi că...

Bande de spărgători de bancomate români, căutați de Europol

Bande de spărgători de bancomate români, căutați de Europol

Autoritățile din România colaborează cu Europol și a avut schimb de informații cu cele din Spania, Italia, Franța, Germania și Austria pentru stoparea unui fenomen care a luat amploare în...