PSD

Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este alături de aripa democrat-liberală din Partidul Național Liberal formațiunea succesoare a FSN, care se consideră, totodată, continuatoarea mișcării social-democrate de dinaintea instaurării regimului comunist.

Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de fostul secretar județean al PCR Ion Iliescu și a guvernat singur sau a susținut guvernarea din România în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, din nou între 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019.

Din 2021 se află din nou la guvernare alături de PNL și UDMR/RMDSZ.

Ponta: Constantin are dreptate, dacă va exista intenţia unei remanieri, trebuie făcută în iulie

Ponta: Constantin are dreptate, dacă va exista intenţia unei remanieri, trebuie făcută în iulie

Premierul Victor Ponta a declarat că este de acord cu liderul PC, Daniel Constantin, atunci când acesta a afirmat că dacă va exista ideea unei remanieri guvernamentale, aceasta trebuie făcută...

Acuzaţia de luare de mită la adresa lui Crin Antonescu - scandalul politic al anului sau doar o calomnie prostească?

Acuzaţia de luare de mită la adresa lui Crin Antonescu - scandalul politic al anului sau doar o calomnie prostească?

“Avem informații clare că președintele Băsescu a avut o întâlnire de grad zero în data de 10 februarie anul curent cu domnul Antonescu, in care conducatorului liberalilor i s-au adus...

Ponta îi ia Transporturile lui Șova pentru a-i da PSD-ul

Ponta îi ia Transporturile lui Șova pentru a-i da PSD-ul

Premierul își pregătește succesorul la conducerea partidului: Dan Șova. Aflat în război cu vicepremierul Liviu Dragnea, Ponta vrea să-i sufle acestuia conducerea formațiunii social-democrate. Surse din interiorul PSD susțin că...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Liderii Opoziției ar trebui să învețe de la Victor Ponta cum se duce o bătălie politică

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Liderii Opoziției ar trebui să învețe de la Victor Ponta cum se duce o bătălie politică

Printr-o serie de manifestări, în România lunii iunie 2014 s-a sărbătorit împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului. Punctul culminant l-a constituit Ședința solemnă a Senatului din 17...

Liviu  Dragnea: E un risc pentru PSD să se divizeze în alegeri preliminare pentru prezidențiale

Liviu Dragnea: E un risc pentru PSD să se divizeze în alegeri preliminare pentru prezidențiale

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, astăzi, referindu-se la oportunitatea organizării de alegeri preliminare în partid pentru desemnarea candidatului la alegerile preliminare, că cel mai mare risc pentru...

O linişte nemţească s-a pogorât peste ţară

O linişte nemţească s-a pogorât peste ţară

Aiuritoarea politică românească nu se dezminte. Tărăboiul infernal de nici până acum o lună a fost înlocuit de o linişte paradoxală, având în vedere că urmează prezidenţialele. Principalii actori afişează...

„Baronul de Litoral” sfidează Justiția tocmai din America

„Baronul de Litoral” sfidează Justiția tocmai din America

După ce a fost lăsat să se trateze într-o clinică de peste Ocean, Nicușor Constantinescu nu s-a întors în țară la termenul stabilit de judecători. El riscă să fi e...

Andrei Chiliman: "Un candidat unic al dreptei poate să învingă candidatul stângii”

Andrei Chiliman: "Un candidat unic al dreptei poate să învingă candidatul stângii”

Prim-vicepreședintele PNL și-a exprimat, în cadrul emisiunii ”Sub semnul întrebării” de la postul B1 TV, încrederea că un candidat unic al dreptei poate învinge candidatul stângii la prezidențiale. ”M-am întâlnit...

Cristian Diaconescu: ”Cred că Ponta își face iluzii că-l voi menaja în cursa pentru președinție”

Cristian Diaconescu: ”Cred că Ponta își face iluzii că-l voi menaja în cursa pentru președinție”

Candidatul Partidului Mișcarea Populară la alegerile prezidențiale a declarat, în cadrul emisiunii ”Sub semnul întrebării” de la postul B1 TV, că este periculos, într-o democrație "fragilă ca a noastră" frâiele...

Victor Ponta: Foştii preşedinţi ai României trebuie să fie senatori de drept

Victor Ponta: Foştii preşedinţi ai României trebuie să fie senatori de drept

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, la ceremonia de aniversare a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului, că, în opinia sa, foştii preşedinţi ai României trebuie să fie senatori...

PSD "coboară armata din pod" pentru prezidenţiale. CExN, convocat într-o fostă bază militară

PSD "coboară armata din pod" pentru prezidenţiale. CExN, convocat într-o fostă bază militară

Fosta bază secretă şi fabrică de muniţie din Orăştie, devenită între timp complex turistic de trei stele, singurul cu tematică militară din Europa, va fi, la sfârşitul lunii iunie, ”teatrul...

Gabriel Oprea preşedinte UNPR: "Am strâns sute de mii de semnături pentru candidatura lui Victor Ponta la perzidenţiale"

Gabriel Oprea preşedinte UNPR: "Am strâns sute de mii de semnături pentru candidatura lui Victor Ponta la perzidenţiale"

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat că, până în acest moment, alături de UNPR, a strâns sute de mii de semnături în favoarea lui Ponta pentru candidatura la prezidenţiale. Ministrul de...

Fata baronul PSD de Vrancea, Marian Oprişan, a absolvit Facultatea de Drept: M-ai făcut cel mai fericit tată din Univers

Fata baronul PSD de Vrancea, Marian Oprişan, a absolvit Facultatea de Drept: M-ai făcut cel mai fericit tată din Univers

Mădălina Oprişan, fiica preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea şi al UNCJR, Marian Oprişan, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. Şeful administraţiei judeţene Vrancea a fost alături de fiica...

PSD aduce PP-DD în Guvern. Ponta îi taie elanul lui Dragnea

PSD aduce PP-DD în Guvern. Ponta îi taie elanul lui Dragnea

Premierul nu renunță la alianța cu partidul lui Dan Diaconescu. Mai mult, în perspectiva prezidențialelor, acesta subliniază că nu se rușinează cu electoratul PP-DD. Nu vor avea un post de...

Dan Diaconescu: Sper să intru în turul doi la prezidențiale. Victor Ponta cu siguranță va intra

Dan Diaconescu: Sper să intru în turul doi la prezidențiale. Victor Ponta cu siguranță va intra

Liderul PP-DD a declarat, în această seară, la emisiunea "Bună seara România" de la postul B1 TV, că speră să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale și să candideze...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Călin Popescu Tăriceanu – o dependență aproape sexuală de PSD

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Călin Popescu Tăriceanu – o dependență aproape sexuală de PSD

Explicabil în plan omenesc războiul angajat de Călin Popescu Tăriceanu împotriva conducerii PNL. Pe de o parte, pentru că însuşi Călin Popescu Tăriceanu a fost debarcat, în martie 2009, de...

Mugur Isărescu, ales din nou guvernator BNR. Lista noii CONDUCERI a Băncii Naţionale

Mugur Isărescu, ales din nou guvernator BNR. Lista noii CONDUCERI a Băncii Naţionale

Mugur Isărescu a fost avizat favorabil, luni, de Comisiile reunite de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru un nou mandat de guvernator al BNR. Florin Georgescu rămâne prim-viceguvernator al...

Ponta: Vom discuta cu cei de la PPDD, pentru că nu avem altă soluţie de a avea majoritate în ţară

Ponta: Vom discuta cu cei de la PPDD, pentru că nu avem altă soluţie de a avea majoritate în ţară

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunțat, astăzi, că social-democraţii vor face alianţe locale cu PPDD pentru că nu există alte soluţii pentru a face majorităţi în consiliile judeţene şi locale....

Victor Ponta: Oricine din PSD își dorește poate candida la funcția de președinte al României

Victor Ponta: Oricine din PSD își dorește poate candida la funcția de președinte al României

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat luni, în debutul şedinţei Biroului Permanent al partidului, că persoanele care vor dori să candideze la funcţia de preşedinte al României vor trebui...

Doi ani de guvernare Ponta: Bile albe și bile negre

Doi ani de guvernare Ponta: Bile albe și bile negre

Pe 7 mai s-au împlinit doi ani de când guvernul Victor Ponta a venit la conducere, perioadă în care România a înregistrat cea mai mare creștere economică din UE, cea...