Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Are Cristian Diaconescu ași în mânecă?
Are Cristian Diaconescu ași în mânecă?

Are Cristian Diaconescu ași în mânecă?

În legătură cu alegerile prezidențiale de la sfârșitul acestui an există o singură certitudine: ele nu vor fi câștigate de Victor Ponta. Așa cum am mai arătat-o de câteva ori în această rubrică, în ultimii doi ani, de fiecare dată când electoratul a fost chemat la vot (referendumul pentru demiterea președintelui, alegerile parlamentare, alegerile europarlamentare) prezența la vot a fost de sub 50% din corpul electoral. În pofida mobilizării exemplare și a utilizării unor metode nu întotdeauna foarte ortodoxe, scorul PSD (fără PNL și alți aliați mai mult sau mai puțin relevanți) nu a depășit 25-30% din ceea ce reprezintă totalul cetățenilor înscriși în listele electorale.

Or, aici intervin două elemente noi. Pe deoparte, se știe de când lumea că la alegerile prezidențiale pasiunile sunt la apogeu, prezența la vot este mult mai consistentă decât la alegerile parlamentare și europarlamentare. Iar, pe de altă parte, Victor Ponta și-a decupat profilul politic exclusiv pa baza opoziției totale la valorile și principiile susținute de președinte. Vrea președintele justiție independentă, nesupusă controlului politic, care să judece faptele nu oamenii și care, la rigoare, să-i ridice cu deplină cecitate pe parlamentarii, oamenii de afaceri, miniștrii corupți, să-i sancționeze pe cei aflați în incompatibilitate? Premierul se opune eficient (nu întotdeauna direct, dar prin parlamentarii partidului pe care îl conduce, gata oricând să se  „defecteze” organizat doar în direcția potrivită) tuturor acestora. Spune președintele că afară plouă? Premierul ne anunță că e soare. Nu de puține ori l-am auzit pe Victor Ponta spunând că a luat câte o decizie, doar pentru că președintele gândește în sens contrar. Într-unul dintre puținele sale momente de sinceritate, Victor Ponta a mărturisit într-un interviu că în România există doar două opțiuni politice: pro și anti-Traian Băsescu, el fiind singurul reprezentant al celei de-a doua. Or, pe această polaritate, am avut testul suprem, în condiții de competiție reală, la referendumul din vara anului 2012. Dacă scoatem din ecuație PNL (cu tot ce ține de organizarea acestui partid în teritoriu), care între timp a intrat în combinație cu PDL și va avea un candidat propriu (al său sau al PDL) în alegeri și restrângerea previzibilă a posibilităților de fraudă (după ce unii dintre artizanii rezultatului de la referendum au ajuns după gratii, iar alții își așteaptă cu sufletul la gură sentința),  intuim cam pe unde se află nucleul de algători puri și duri ai lui Victor Ponta. Marja sa de creștere în cel de-al doilea tur de scrutin este infimă în raport cu cea a a oricărui candidat al dreptei, iar șansele sale de a ajunge președinte sunt nule. De aici tentația sa de a aglomera scena cu o mulțime de candidați de „dreapta” (C.P. Tăriceanu, Ioan Ghișe, Dan Diaconescu, nu m-aș mira să-l văd și pe Crin Antonescu răzvrătit foarte curând) în speranța că în turul doi de scrutin – transformat într-o loterie din cauza inflației – ar putea ajunge unul dintre cei care îi împărtășesc viziunea despre statul de drept și felul în care trebuie să funcționeze într-o democrație (originală) instituții precum ANI, DNA, ICCJ, CCR. Iar dacă nu ajunge în turul doi niciunul dintre aceștia, ei toți trebuie să absoarbă suficient electorat de dreapta, pe care să-l pună ulterior la dispoziția lui Victor Ponta  pentru a-l propulsa spre cea mai înaltă funcție în stat. Ceea ce nu va fi ușor, pentru că păcălit într-o primă fază prin discursuri de dreapta, acel electorat va observa înșelăciunea când i se va cere să-l susțină în turul doi pe Victor Ponta.

Președintele Traian Băsescu și-a desemnat succesorul în persoana lui Cristian Diaconescu. Un om pe care îl girează, care i-a fost aproape în toate deciziile importante luate în ultimii ani, alături de care a purtat marile bătălii politice, mai ales în vara anului 2012. Politicianul care a condus practic laboratorul în care au fost elaborate în ultimii ani politicile Președintelui României. Din păcate pentru Cristian Diaconescu, simpla susținere, fie ea și explicită, a lui Traian Băsescu nu îi este suficentă pentru a deveni șeful statului. El mai are nevoie și de susținerea masivă a cetățenilor României.  O poate obține?

Cu riscul de a supăra pe foarte multă lume, trebuie să spun că principala vulnerabilitate a candidatului Cristian Diaconescu este… Elena Udrea. Nu o cunosc pe președinta PMP, nu am vorbit în viața mea cu ea, din discuțiile cu oameni politici ale căror opinii le respect înțeleg că este plină de calități, dar nu pot să nu observ că internetul se scufundă sub greutatea comentariilor sarcastice la adresa „candidatului Elenei Udrea”. Ele vin și dinspre PSD, dar mai ales dinspre PDL. Iar scopul lor este bagatelizarea, micșorarea profilului de politician al lui Cristian Diaconescu. Elena Udrea trebuie să știe că în viitorul apropiat vor fi doar alegeri pentru postul de Președinte al României, nu și alegeri parlamentare. De aceea, toate eforturile trebuie să vizeze maximizarea vizibilității și credibilității candidatului. Cristian Diaconescu trebuie să fie vioara I a comunicării și toți ceilalți, inclusiv președinta PMP trebuie să se așeze cuminți și disciplinați în spatele său. Ideea care ar trebui să rezulte din strategia de comunicare a PMP este:  partidul susține candidatura la președinție a lui Cristian Diaconescu, nu Cristian Diaconescu este candidatul la președinție al partidului. Pare o diferență abia sesizabilă, dar, gândită mai atent, ea ascunde o diferență uriașă de abordare. Elena Udrea este un personaj politic de care nu se poate face abstracție. O aprobi sau o detești, în momentul în care apare, ocupă toată scena și nu mai e loc să-i vezi și pe ceilalți. Celebrul afiș din campania pentru europarlamentare a PMP a fost edificator în acest sens. Și nu cred că a fost de bine pentru candidații respectivi, situați – într-o circumstanță mai firească dat fiind specificul acelor alegeri – cu un pas în spatele președintelui partidului, care nu candida în mod direct. Cu cât Elena Udrea va sta mai departe, cu atât șansele candidatului la președinție cresc, pentru că va sta singur în lumina reflectoarelor, cu toate calitățile sale și va lăsa impresia că este un om liber și puternic.

Președintele Traian Băsescu și candidatul Cristian Diaconescu pot pune la punct o strategie de comunicare prin care transferul de credibilitate să se facă firesc între actualul șef al statului și cel pe care și l-ar dori ca succesor. De pildă (exemplul este pur spontan, deloc elaborat, exact în clipa când scriu îmi trece prin minte), în faimoasa problemă cu reducerea CAS cu 5%, poate nu ar fi fost deplasat ca, înainte de faimoasa întâlnire de la Cotroceni cu Victor Ponta și Ioana Petrescu, Cristian Diaconescu să fi cerut public președintelui să nu promulge legea până când nu sunt identificate sursele de acoperire a deficitului. Altfel spus, actualul și „viitorul” să se dubleze reciproc, să vorbească aceeași limbă, să fie limpede pentru oricine că viziunea lor despre România este foarte apropiată. Cu alte cuvinte, președintele să renunțe la o fărâmă din gloria prezentului care se scurge cu repeziciune în favoarea celui pe care și-l dorește succesor.

Pe fondul de harababură perfectă care caracterizează legătura dintre PNL și PDL (cu o singură luare de poziție Vasile Blaga a reușit să bage în ceață pe toată lumea anunțând o alianță cu un nume imposibil, Alianța Creștin Liberal – unde, a explicat stupefiant, „Creștin” nu trebuie luat în sens religios (?) – și felicitându-l, în același timp pe Crin Antonescu pentru… fuziune), Cristian Diaconescu ar trebui să susțină curajos și vehement toate inițiativele individuale ale Monicăi Macovei și ale altora care merg în direcția statului de drept. Chiar dacă fac parte din partide diferite, unitatea de vederi rămâne, iar în fața urnelor, mai ales în situația în care Monica Macovei nu va candida ea însăși, oamenii se vor îndrepta către cineva care îi susține ideile. Evident, în paralel candidatul alianței/fuziunii PNL-PDL poate fi atacat exact în punctele în care se îndepărtează de la aceste idei.

Iată numai câteva schele, improvizate în grabă, pe care Cristian Diaconescu se poate urca lejer pentru a se apropia de ceea ce-și dorește.

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: