PDL

Partidul Democrat Liberal (PDL), format prin fuziunea dintre fostul Partid Democrat (PD) și Partidul Liberal Democrat (PLD), a fost un partid politic parlamentar din România.

Evenimentul fondator al partidului se găsește în scindarea Frontului Salvării Naționale (FSN) în 1992 după alegerea lui Petre Roman ca președinte al partidului. Aripa conservatoare a acestuia a părăsit în bloc partidul și a format Frontul Democrat al Salvării Naționale.

FSN a participat sub această titulatură la alegerile din 1992 și a obținut 10, respectiv 13 procente din voturile pentru cele două camere ale Parlamentului. În urma acestor alegeri, la 11 mai 1993, FSN și-a schimbat denumirea în Partidul Democrat (PD) și a adoptat o doctrină politică social-democrată, de centru-stânga.

A participat la guvernare împreună cu coaliția de centru-dreapta Convenția Democrată Română (CDR) între 1996 și 2000, iar după 2000 a adoptat o orientare de centru-dreapta.

În decembrie 2007, în urma deciziei de fuzionare cu Partidul Liberal Democrat (PLD), a luat numele de Partidul Democrat Liberal (PDL).

A participat la actul de guvernare începând cu alegerile din anul 2008, până în luna mai a anului 2012 când a intrat în opoziție, ca urmare a căderii guvernului Ungureanu.

Pe 26 iulie 2014, PDL a format o alianță împreună cu PNL, numită Alianța Creștin Liberală (ACL). Fuziunea efectivă dintre cele două partide a avut loc pe 17 noiembrie 2014.

Pentru interesele lui Vlasov. Gorghiu și Iordache au ignorat Curtea Constituțională

Pentru interesele lui Vlasov. Gorghiu și Iordache au ignorat Curtea Constituțională

Șefa PNL și deputatul PSD au ignorat o decizie a Curții Constituționale care interzicea, încă din 2009, trecerea Registrului Comerțului de la Ministerul Justiției la Camera de Comerț a României...

Pentru că nu ar fi vrut să motiveze absențele fiului unui deputat PSD. Un profesor german a fugit din România, în urma unei amenințări

Pentru că nu ar fi vrut să motiveze absențele fiului unui deputat PSD. Un profesor german a fugit din România, în urma unei amenințări

Unul dintre profesorii de limbă germană de la Liceul „Nikolaus Lenau”, din Timișoara, a fost nevoit să părăsească țara, în regim de urgență, în urma unei amenințări. Profesorul trebuia să...

Nu toți liberalii au votat moțiunea PNL

Nu toți liberalii au votat moțiunea PNL

Liberalii au strâns ieri, în plenul Parlamentului, doar 11 voturi peste cele 183 de semnături de pe moțiunea de cenzură. Practic, aproximativ 80 de voturi au lipsit pentru a determina...

Cu ce bani aduce Vasile Blaga mii de oameni la București? Cu banii negri din Afacerile de corupție Microsoft, EADS și ANRP!

Cu ce bani aduce Vasile Blaga mii de oameni la București? Cu banii negri din Afacerile de corupție Microsoft, EADS și ANRP!

Ziua de duminică, 7 iunie 2015, m-a convins încă o dată că Sloganul Un altfel de a face politică, slogan cu care Rața mecanică a fost instalată la Cotroceni de...

Au îmbătrânit în Parlament

Au îmbătrânit în Parlament

Mulți dintre senatorii și deputații din actuala legislatură ar putea spune că sunt de o viață în băncile din Casa Poporului. Ba chiar, „parlamentar de meserie” s-ar putea recomanda o...

Ioan Oltean, „jupânul portocaliu” din Bistrița, al doilea dosar la DNA

Ioan Oltean, „jupânul portocaliu” din Bistrița, al doilea dosar la DNA

Parlamentarul a intrat în politică în 1990, ca secretar FSN Bistrița-Năsăud și deputat, și a urcat treaptă cu treaptă în partid până la funcția de vicepreședinte PDL. Ioan Oltean, acum...

Reacţie DURĂ a Noricăi Nicolai, după excluderea din PNL: "Acest partid NU mai există"

Reacţie DURĂ a Noricăi Nicolai, după excluderea din PNL: "Acest partid NU mai există"

După ce Norica Nicolai a fost exclusă din PNL, alături de Renate Weber, pentru că niciuna dintre ele nu a acceptat aderarea la PPE şi au preferat să rămână în...

Primarul din Tulcea, audieri maraton la DNA

Primarul din Tulcea, audieri maraton la DNA

Edilul din Tulcea, Constantin Hogea , soţia sa şi o angajată a Primăriei erau audiați, aseară, la închiderea ediției, întrun caz de presupuse fapte de corupție.  Este vorba de contracte...

Alina Gorghiu: "Trebuie să ELIMINĂM de la guvernare cea mai TOXICĂ rețetă pentru România de după REVOLUȚIE"

Alina Gorghiu: "Trebuie să ELIMINĂM de la guvernare cea mai TOXICĂ rețetă pentru România de după REVOLUȚIE"

Copreședinta PNL, Alina Gorghiu, a lansat joi, la Timișoara, în cadrul Comitetului de Coordonare Județean al PNL, un nou atac la Guvernul condus de Victor Ponta. Gorghiu a spus că...

PNL: bătălie surdă pentru împărțirea influenței în teritoriu | CHIRURGUL POLITIC

PNL: bătălie surdă pentru împărțirea influenței în teritoriu | CHIRURGUL POLITIC

Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu revine în paginile „Evenimentului zilei” cu o nouă rubrică. În fiecare marți veți putea citi diagnosticul pe care „Chirurgul politic” îl va pune pe cele...

Foștii pedeliști,acuzați că au regizat huiduielile pentru Atanasiu

Foștii pedeliști,acuzați că au regizat huiduielile pentru Atanasiu

Liberalii se ceartă neîncetat și la Centru, și în filiale. Principalul motiv: candidaturile la alegerile locale Huiduielile la adresa lui Teodor Atanasiu, de la Consiliul Național de la Pitești, nu...

Secretarul general al PNL, Marian Petrache: «Avem de ales: dispar niște lideri sau dispare partidul»

Secretarul general al PNL, Marian Petrache: «Avem de ales: dispar niște lideri sau dispare partidul»

Secretarul general al PNL crede că electoratul a dat un mesaj clar în 16 noiembrie 2014: liderii acuzați și condamnați pentru corupție trebuie să iasă din viața politică - Dan...

Ioan Oltean, deranjat că vechii liberali nu au cântat 'Verde înrourat' la sărbătorirea a 140 ani de liberalism

Ioan Oltean, deranjat că vechii liberali nu au cântat 'Verde înrourat' la sărbătorirea a 140 ani de liberalism

Co-preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, s-a arătat deranjat, azi, de faptul că unii dintre vechii liberali nu au cântat alături de foştii democrat-liberali imnul noului PNL, 'Verde înrourat', cu...

Elena Udrea, 10 ani trepidanți în politica la vârf

Elena Udrea, 10 ani trepidanți în politica la vârf

Fostul ministru al Dezvoltării și Turismului a împlinit deja un deceniu în „politica mare”, timp în care a fost apreciată și contestată în aceeași măsură. S-a aflat în permanență în...

Democrat-liberalii suspectează că DNA face jocurile vechiului PNL

Democrat-liberalii suspectează că DNA face jocurile vechiului PNL

După ce procurorii DNA l-au reținut ieri pe ginerele lui Vasile Blaga, iar numele co-președintelui PNL a apărut și în dosarul în care este cercetat fostul ministru Darius Vâlcov, surse...

Buldogul PNL, prins în lesa procurorilor

Buldogul PNL, prins în lesa procurorilor

Ieri a fost o zi de coșmar pentru senatorul liberal Vasile Blaga. După mai multe ore de audieri, ginerele său a fost reținut de procurori, fiind acuzat de o evaziune...

Un nou SCANDAL. Democrat-liberalii au fost scoși din materialele privind aniversarea partidului PNL

Un nou SCANDAL. Democrat-liberalii au fost scoși din materialele privind aniversarea partidului PNL

Vechii liberali le-au dat o lovitură de imagine democrat-liberalilor. PNL aniversează duminică, la Opera Română, împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, eveniment la care și-a...

Consens PSD-PNL pe un nou proiect controversat

Consens PSD-PNL pe un nou proiect controversat

Potrivit unor modificări la Codul de conduită a senatorilor și deputaților, ce urmează să intre astăzi în dezbaterea Comisiei de statut, parlamentarii vor fi eliminați din categoria funcționarilor publici.  Noua...

Cine este Alina Gorghiu şi ce face ea pentru PNL şi schimbarea susținută de Klaus Iohannis? | VOCILE DREPTEI

Cine este Alina Gorghiu şi ce face ea pentru PNL şi schimbarea susținută de Klaus Iohannis? | VOCILE DREPTEI

Ivirea când și când a zvonului despre Alina Gorghiu-premier, deşi aţâţă nervozităţi între PNL și PDL, este printre puţinele medicamente pentru rahitismul din sondaje al co-preşedintei PNL prin aceea că-i...

Noii liberali din PDL s-au strâns la o nuntă din Cluj, nășită de jurnalistul Rareș Bogdan

Noii liberali din PDL s-au strâns la o nuntă din Cluj, nășită de jurnalistul Rareș Bogdan

Distracție mare, sâmbătă seara, în restaurantul unui hotel select din Cluj. Socrul mare, Florin Muntean, este o persoană importantă atât în politică, cât și în lumea afacerilor. A fost directorul...