Elena Udrea: “În afară de declarații, nu există nimic împotriva mea”
Elena Udrea a declarat vineri, la ieșirea de la Înalta Curte de Casație și Justiție că a depus o plângere pentru faptul că a fost purtată în catușe, atunci când...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
Elena Udrea a declarat vineri, la ieșirea de la Înalta Curte de Casație și Justiție că a depus o plângere pentru faptul că a fost purtată în catușe, atunci când...
Elena Udrea a depus, vineri, o plângere la CSM împotriva unui procuror, dar se pare că nu este vorba despre cel care a instrumentat dosarul "Gala Bute". Într-o intervenție telefonică...
Adjunctul Poliției Capitalei, Roberto Ababei, a fost reținut, miercuri seară, de procurorii DNA într-un dosar de trafic de influență. Acesta este suspectat că a luat mită 10.000 de euro de...
Procurorii DNA din Alba fac, miercuri, percheziții în 61 de locații din județele Sibiu, Brașov, Ilfov și Neamț, din care două sunt sediile unor instituții publice, într-un dosar de fapte...
Procurorii DNA Ploieşti au dispus, prelungirea cu încă 60 de zile a măsurii controlului judiciar luată faţă de deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma şi de preşedintele suspendat al CJ...
Procurorii anticorupție au fost nevoiți să se prezinte, pentru susținerea dosarelor în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, de două ori mai mult față de anul trecut. Acesta este...
Edilul suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, apelează la cea mai nouă găselniţă pentru a scăpa de închisoare. În încercarea de a îi convinge pe judecători că merită ridicarea măsurii...
Marian Vanghelie a ajuns marți dimineaţa la Curtea de Apel București unde se judecă o constestație depusă la menținerea arestului la domiciliu. Ședința a fost programată pentru ora 9.00 și...
Politicieni, oameni de afaceri, înalți demnitari sau consilieri influenți apar pomeniți într-o declarație dată la DNA în iunie 2014 de martorul Marin Gabriel, în dosarul Microsoft - EADS. O parte...
Trei momente definesc simbolic perfect şi cimentează definitiv statutul PSD de partid al infractorilor şi mafiei din politică. Alegerea condamnatului Liviu Dragnea cu procentul ceauşist de 97 la sută este...
SRI şi DNA au încălcat uneori drepturile şi libertăţile cetăţenilor în acţiunile lor sunt de părere 51% dintre persoanele chestionate în cadrul unui sondaj al AB Research comandat de Institutul...
Fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, a oferit şi el detalii despre modul în care a funcţionat afacerea "Microsoft". Sandu a completat declaraţiile altor suspecţi care au recunoscut şi ei...
EVZ vă prezintă declaraţiile pe care le-au dat în faţa instanţei principalii suspecţi din Dosarul Microsoft. Omul de afaceri Nicolae Dumitru a explicat judecătorilor ce a făcut cu partea lui...
Primarul suspendat al sectorului 5 vorbește despre situația sa juridică, viața în arestul preventiv și situația actuală din PSD. - Dan Andronic: Domnule Vanghelie, vă e teamă? - Marian Vanghelie:...
Am lucrat cu Ion Cristoiu în presă, cu diverse interludii, din luna martie 1990 și până astăzi, adică, vreo 25 de ani. Un sfert de secol! Îl cunosc mai bine...
N-am nicio emoție, nu mă gândesc la niciun balotaj, la vreo surpriză, la nimicnimicuța care să-mi zdruncine convingerea că Unicul Candidat Liviu Dragnea n-ar fi ieșit, din urnele partidului, Președinte....
Cu puține excepții, „Lupii bătrâni”din Parlament își desfășoară activitatea fără a interacționa prea mult cu colegii lor din legislativ, fiind mai degrabă singuratici. „Niște mămăligari”, îi cataloghează un deputat UNPR....
„Evenimentul zilei” și revista „Capital” au lansat campania „România 4 you”, o radiografie de substanță a situației sociale, politice și economice din județele țării. Campania va avea o frecvență săptămânală...
Elena Udrea a afirmat, în cadrul unui interviu acordat postului Prima TV, că pentru arestarea sa preventivă a fost nevoie doar de o declaraţie, nici măcar de un denunţ, şi...
Ingrid Vlasov și Marian Nedelcu sunt acuzați de complicitate la abuz în serviciu. În aceeași cauză este judecat și Miahil Vlasov, acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese...