Deputații PSD Vlad Cosma și Sebastian Ghiță, încă 60 de zile de control judiciar

Deputații PSD Vlad Cosma și Sebastian Ghiță, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii DNA Ploieşti au dispus, prelungirea cu încă 60 de zile a măsurii controlului judiciar luată faţă de deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma şi de preşedintele suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma în dosarul Herţanu.

La sosirea la sediul DNA, Vlad Cosma a declarat presei că s-a prezentat la această instituţie pentru prelungirea controlului judiciar în dosarul în care este urmărit penal şi cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, iar la ieşirea de la întâlnirea cu procurorii deputatul a declarat că nu va mai contesta în instanţă decizia anchetatorilor. Totodată, acesta a arătat că procurorii au menţinut toate interdicţiile anterioare, inclusiv aceea de a lua legătura cu deputatul Sebastian Ghiţă, arată Agerpres.

Ghiță, cu interdicție

Procurorii DNA Ploieşti au prelungit controlul judiciar şi în cazul lui Ghiţă şi a lui Mircea Cosma, acesta din urmă arătând că va contesta măsura prin care se menţine interdicţia de a-şi exercita funcţia administrativă, dar şi că procurorii i-au admis o cerere prin care i se permite să părăsească pentru o perioadă ţara pentru a participa la un eveniment cultural în Republica Moldova.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma sunt acuzaţi în dosarul Herţanu de sprijinirea unui grup infracţional organizat, aceeaşi acuzaţie fiind reţinută şi în sarcina lui Mircea Cosma, care mai este acuzat şi de folosirea influenţei pentru obţinerea de foloase necuvenite.