dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Foști membri ANRP și doi evaluatori, puși sub ACUZARE de DNA

Foști membri ANRP și doi evaluatori, puși sub ACUZARE de DNA

DNA a pus sub acuzare, joi, șapte foști membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Aceștia sunt acuzați de abuz în serviciu dacă...

SURPRIZĂ ÎN PSD: Nichita revine în forţă!

SURPRIZĂ ÎN PSD: Nichita revine în forţă!

Fostul vicepreşedinte PSD Gheorghe Nichita, tras pe linie moartă în partid după implicarea sa în două dosare de corupţie, a fost cooptat din nou sub aripa social-democraţilor. Gheorghe Nichita a...

Un nou dosar la DNA. Fost vicepreşedinte ANRP acuzat de abuz

Un nou dosar la DNA. Fost vicepreşedinte ANRP acuzat de abuz

Ingrid Mocanu Popa, fostul vicepreşedinte ANRP, a fost chemată la DNA sub acuzaţiile de abuz în serviciu, deschizându-se un nou dosar. Aceasta a fost acuzată de abuz în serviciu în...

SURSE. Nou dosar "greu" pentru despăgubirile ANRP

SURSE. Nou dosar "greu" pentru despăgubirile ANRP

Potrivit mai multor posturi tv, Direcţia Naţională Anticorupţie ar fi deschis un nou dosar în cazul despăgubirilor acordate de ANRP. Printre cei citaţi joi dimineaţă la sediul DNA se numpără...

FOTOGRAFIA CARE EXPLICĂ DE CE NU A FOST REVOCATĂ KOVESI. CÂMPUL TACTIC al generalului SRI Dumitru Dumbravă a fost umbrela sub care s-a adăpostit șefa DNA.

FOTOGRAFIA CARE EXPLICĂ DE CE NU A FOST REVOCATĂ KOVESI. CÂMPUL TACTIC al generalului SRI Dumitru Dumbravă a fost umbrela sub care s-a adăpostit șefa DNA.

De ce nu a fost revocată Laura Codruța Kovesi din fruntea DNA? Aceasta este principala întrebare care a marcat raportul de ieri al ministrului Justiției în cazul evaluării Procurorului General...

Mult zgomot pentru nimic. Tudorel Toader: „Nu este oportună revocarea lui Lazăr şi Kovesi”

Mult zgomot pentru nimic. Tudorel Toader: „Nu este oportună revocarea lui Lazăr şi Kovesi”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a ţinut să precizeze că a făcut evaluarea personal, fără ingerinţe sau presiuni, fără să verifi ce în niciun fel soluţii din dosare Tudorel Toader a...

IRONIILE lui Predoiu la adresa lui Tudorel Toader: "N-a dat drumul ghilotinei, dar a aprins fitilul unei bombe."

IRONIILE lui Predoiu la adresa lui Tudorel Toader: "N-a dat drumul ghilotinei, dar a aprins fitilul unei bombe."

Cătălin Predoiu a lansat mai multe ironii, pe Facebook, la adresa ministrului Justiției, Tudorel Toader, cu privire la concluziile evaluării procurorului general Augustin Lazăr şi a procurorului şef al DNA,...

Deși n-a dat-o de pămînt, Tudorel Toader a reușit s-o coboare pe Codruța Kovesi cîteva crengi din copacul în care s-a suit | ROMANIA LUI CRISTOIU

Deși n-a dat-o de pămînt, Tudorel Toader a reușit s-o coboare pe Codruța Kovesi cîteva crengi din copacul în care s-a suit | ROMANIA LUI CRISTOIU

Miercuri, 29 martie 2017, între orele 18 și 18.45, Tudorel Toader, ministrul Justiției, a prezentat concluziile evaluărilor făcute celor doi procurori vedetă ai României de azi: Codruţa Kovesi şi Augustin...

Alina Gorghiu aruncă BOMBA. ”Tristețe fără margini” pentru Dragnea

Alina Gorghiu aruncă BOMBA. ”Tristețe fără margini” pentru Dragnea

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, după evaluarea şefilor Ministerului Public şi DNA că nu este oportună, în acest moment, declanşarea procedurii de revocare a lui Augustin Lazăr și...

Codrin Ștefănescu, acuzații GRAVE la adresa lui Tudorel Toader: "E o rușine la limita penibilului"

Codrin Ștefănescu, acuzații GRAVE la adresa lui Tudorel Toader: "E o rușine la limita penibilului"

Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD l-a desfiinţat în direct la TV pe Tudorel Toader, după decizia ministrului Justiţiei de a nu propune demiterea lui Augustin Lazăr şi a...

Pedepse MAXIME pentru Mazăre şi Borcea în dosarul retrocedărilor de plaje

Pedepse MAXIME pentru Mazăre şi Borcea în dosarul retrocedărilor de plaje

Procurorii DNA au cerut Curţii de Apel Bucureşti să dea pedepse maxime pentru Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi Cristian Borcea în dosarul retrocedărilor frauduloase de plaje din judeţul Constanţa. În...

Dosarul lui Arisitotel Căncescu se întoarce la DNA pentru greșelile din rechizitoriu

Dosarul lui Arisitotel Căncescu se întoarce la DNA pentru greșelile din rechizitoriu

Încă o lovitură pentru DNA. Dosarul fostului șef al CJ Brșov, Aristotel Căncescu, se întoarce la procurori pentru ca aceștia să corecteze greșelile din rechizitoriu și să stabilească dacă faptele...

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, anunță, la ora 18, decizia în cazul Laura Codruța Kovesi și Augustin Lazăr

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, anunță, la ora 18, decizia în cazul Laura Codruța Kovesi și Augustin Lazăr

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, urmează să prezinte, astăzi la ora 18, într-o conferință de presă, concluziile evaluării Ministerului Public şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în urma deciziei Curţii Constituţionale potrivit...

Ministrul Justiției anunță care va fi soarta Laurei Kovesi la șefi a DNA

Ministrul Justiției anunță care va fi soarta Laurei Kovesi la șefi a DNA

După ce a evaluat, timp de două săptămâni, activitatea procurorului general, Augustin Lazăr, şi a procurorului-şef al DNA, ministrul Justiției, Tudorel Toader anunță, astăzi, ce decizie a fost luată în...

Anchetă DNA la Spitalul Obregia

Anchetă DNA la Spitalul Obregia

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au solicitat documente pentru a verifica achiziţiile făcute de conducerea Spitalului „Profesor Dr. Al. Obregia”, potrivit unor surse municipale.  Conducerea Administraţiei Spitalelor Bucureşti a propus, pe...

Afaceristul Marian Mitrea, fost șef al Apelor Române Dobrogea Litoral, judecat pentru luare de mită

Afaceristul Marian Mitrea, fost șef al Apelor Române Dobrogea Litoral, judecat pentru luare de mită

DNA a dispus, astăzi, trimiterea în judecată a omului de afaceri Marian Mitrea, la data faptei director al Direcției Apelor Dobrogea Litoral, pentru luare de mită. El ar fi pretins...

Acuzații DURE la adresa șefei DNA după SENTINȚA Elenei Udrea din partea unui membru PMP: "O răzbunare a doamnei Kovesi"

Acuzații DURE la adresa șefei DNA după SENTINȚA Elenei Udrea din partea unui membru PMP: "O răzbunare a doamnei Kovesi"

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au dat sentința în Dosarul „Gala Bute”, în care a fost judecată fostul ministru Elena Udrea. Ea a primit două condamnări la câte...

Țuțuianu: Parlamentul nu poate DESECRETIZA protocoalele SRI-DNA

Țuțuianu: Parlamentul nu poate DESECRETIZA protocoalele SRI-DNA

Președintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a spus că Parlamentul se regăsește în incapacitatea de a cere desecretizarea protocoalelor încheiate între Serviciu Român de Informații și Direcția...

Grindeanu a vorbit despre evaluarea DNA.

Grindeanu a vorbit despre evaluarea DNA.

Premierul Sorin Grindeanu a fost întrebat, astăzi, la Europa FM despre evaluarea activităţii procurorului general Augustin Lazăr şi a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, pe care ministrul Justiţiei a anunţat...

Udrea așteaptă astăzi verdictul în dosarul „Gala Bute”

Udrea așteaptă astăzi verdictul în dosarul „Gala Bute”

Udrea aşteaptă, marți, verdictul Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul Gala Bute. Procurorii DNA, care o acuză de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă de deturnare...