Sute de maramureşeni răsuflă usuraţi. Piromanul care i-a terorizat a fost prins
- Lucian Ionescu
- 5 ianuarie 2020, 19:28
Bărbatul care este suspectat că de cinci ani terorizează locuitorii din localitatea Satu Lung, din Maramureş a fost reţinut, duminică, de poliţişti.
Potrivit autorităţilor, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, este acuzat că ar fi autorul mai multor incendii din localitate.
Ultimul incendiu pe care l-a provocat a avut loc la cabana din Finteușu Mare, care aparţine vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş.
Piromanul a fost ridicat de la domiciliu, dus în arest, unde va sta pentru următoarele 30 de zile.
Oamenii din sat povestesc că le era frică să se mai culce, ca nu cumva să devină următoarea ţintă a pitomanului.
De multe ori, localnicii s-au luptat, cot la cot, cu pompierii pentru a stinge incendiile.
Oamenii au bănuit mai multe persoane de-a lungul timpului că ar face aceste nenorociri. Printre cei suspecţi a fost şi bărbatul reţinut duminică de poliţişti.
Oamenii din sat au organizat chiar şi patrule de noapte sperând că vor putea să-l prindă pe piroman.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale a acestuia, potrivit bzi.ro