Surpriză în Duminica Floriilor. Papa Francisc, o nouă apariție
- Mădălina Sfrijan
- 13 aprilie 2025, 17:55
Papa Francisc Sursa foto: Dreamstime.comCredincioșii catolici au avut parte de o surpriză în Duminica Floriilor. La finalul slujbei, Papa Francisc a avut o nouă apariție în Piața Sfântul Petru. Din scaunul cu rotile, Suveranul Pontif i-a salutat și le-a adresat un mesaj scurt.
Papa Francisc, mesaj de Florii
Reprezentantul Bisericii Catolice își continuă tratamentul și respectă îndrumările medicilor, însă nu a ezitat să transmită un mesaj înainte de Săptămâna Patimilor.
„Duminica Floriilor fericită, Săptămână Mare binecuvântată”, a fost mesajul său.
Înainte de a pleca din fața credincioșilor, Papa Francisc s-a oprit de câteva ori și a salutat un grup de măicuțe.

Vatican. Sursa foto: Facebook
Nu își poate relua atribuțiile
Spre deosebire de duminica trecută, Suveranul Pontif a apărut în public fără tubul de oxigen. În vârstă de 88 de ani, reprezentantul Bisericii Catolice a fost externat pe 23 martie, după cinci săptămâni de spitalizare. Medicul său a declarat că infecția pulmonară i-a pus viața în pericol.
Astfel, medicii i-au recomandat să urmeze două luni de recuperare. În ultima săptămână, Suveranul Pontif a avut patru apariții surpriză, semn că starea sa de sănătate s-ar fi îmbunătățit.
Recent, Papa a avut și o scurtă întrevedere cu regele Charles al III-lea și regina Camilla.
Săptămâna Patimilor are o semnificație deosebită pentru credincioșii catolici, fiind marcată de numeroase slujbe și ceremonii importante.
Papa Francisc își continuă tratamentul
După externare, Papa Francisc s-a întors la reședința sa din Casa Sf. Marta din Vatican și a rămas în vizorul medicilor. Potrivit serviciului de presă al Sfântului Scaun, Suveranul Pontif trebuie să își recupereze complet capacitatea de a respira.
„Papa poate oficia împreună cu cineva slujba în Capela de la etajul al doilea, dar nu este de semnalat nicio vizită în aceste ultime două zile, în afara celor mai apropiaţi colaboratori”, anunța Vaticanul.
În timpul spitalizării, reprezentantul Bisericii Catolice ar fi făcut trei crize respiratorii, însă medicii au reușit să intervină la timp.

