Adela vomita de 10 ori pe zi, la comandă. Leşina când urca scările, bolile au năpădit-o, iar noaptea le compunea scrisori de adio părinţilor pentru că nu ştia dacă o să se mai trezească dimineaţa.

Bulimia e boala care produce poate cea mai lentă şi chinuitoare moarte. Pot fi ani întregi de suplicii. E ca şi cum ai fi legat cu lanţuri groase şi trebuie să le rozi cu dinţii pentru a scăpa. Nu poţi descrie durerea fizică, iar cea morală nu poate fi înţeleasă. Nu e o boală, ci o sută de boli însumate. Corpul se degradează, apar infecţii, dezechilibre minerale, paraziţii te invadează, plămânii se epuizează, panica îţi domină mintea şi te supune ca pe un sclav.

Adela a trăit totul şi, după câţiva ani, încă e uluită că a scăpat. Acum vrea să-şi spună povestea. Supliciul său e o călătorie până în fundul iadului şi înapoi. Priveşte în urmă, îndeamnă fetele s-o asculte şi se întreabă: "Cum de n-am murit?".

Colegele erau manechine şi a încercat "să ţină pasul"

"Mi-e foame de nu mai pot", a spus Adela foarte firesc la sfârşitul întâlnirii noastre. Însă, cu ani în urmă, mâncarea era departe de a fi o chestiune simplă pentru ea. Minionă, zveltă, cu o alură atletică şi un aer dezinvolt, e greu de crezut acum că tânăra a trăit un deceniu de chin: "Nu credeam că o să apuc 30 de ani. Eram convinsă că o să mor înainte". Ani în şir, Adela şi-a răscolit amintirile ca să priceapă de ce a ajuns anorexică, iar apoi bulimică.

Totul a început când avea 16 ani: "Am făcut un liceu de elită din Capitală, unde majoritatea erau copii de bani gata. Eram într-un grup de fete, ele erau manechine şi încercam să ţin pasul", povesteşte ea. Deşi era departe de a fi grasă - avea 1,57 metri şi 50 de kilograme - s-a hotărât să slăbească.

"Mâncam un măr şi mi se părea extrem de mult"

A ajuns prinsă într-o eternă cură de slăbire: "Făceam câte şapte ore de sport pe zi pentru că eram obsedată să mă menţin. Şi acum îmi amintesc că, dacă mâncam o bucăţică de carne la grătar, alergam nu ştiu câte ture de curte ca nu cumva să se depună. Sau mâncam un măr şi mi se părea extrem de mult".

S-a abţinut până când nu a mai putut. Atunci a văzut un film în care un fotomodel mânca, apoi vomita ca să nu asimileze caloriile: "Cred că aşa mi-a încolţit mie ideea". Şi-a propus să vomite până când va ajunge la o greutate anume, convinsă că se poate opri oricând va avea chef. Dar nu a fost aşa: bulimia a însoţit-o timp de zece ani din viaţă, până la 27: "Ajungi să vomiţi automat, nici nu te mai chinuieşti cu degetele pe gât. Pur şi simplu: ai mâncat, te duci la baie". Totul gravita în jurul caloriilor şi se cântărea zilnic.

"Vomitam de zece ori pe zi"

În clasa a XII-a a ajuns la 38 de kilograme. I se părea însă că e grasă: "Arătam ca un schelet, dar imaginea de sine era foarte distorsionată faţă de realitate. Şi voiam mai slabă, nu eram mulţumită". Atunci a ajuns pentru prima dată într-un spital. Totuşi a reuşit să intre la Facultatea de Construcţii. În anul III a leşinat şi a căzut pe scări: a ajuns din nou în spital, de data aceasta timp de şase luni. "Ar fi trebuit să fie punctul în care zici «Gata», dar nu a fost aşa", rememorează ea.

La o masă mânca şi trei pâini cu două borcane de dulceaţă sau o oală de mâncare: "Mănânci până pocneşti, te duci la baie, după aia o iei de la capăt. Până ajungi abia să mai respiri". Nu suporta să aibă ceva în stomac seara, înainte să se culce: "Vomitam de zece ori pe zi. Acum, când mă gândesc, mă întreb cum de n-am murit".

Bilete de adio pentru familie

Pe lângă bulimie, s-a îmbolnăvit şi de depresie, infecţii de tot felul, boli de piele, anemie, spasmofilie (convulsii), toxoplasmoză (provocată de un parazit luat de la animale), stări de panică, răceli. Avea şi ticuri nervoase, iar dosul palmelor erau pline de răni pe care şi le făcea cu unghiile. "Am acasă un dosar întreg", spune Adela despre bolile de care a suferit. I-a căzut părul, iar smalţul dinţilor a fost distrus din cauza acidului din stomac: "A trebuit să-mi îmbrac o parte din dinţi, ceea ce a costat foarte mult".

După ce a citit că unele fete bulimice au murit în somn, se culca seara cu gândul că s-ar putea să nu se mai trezească: "Ajunsesem la un moment dat să scriu bilete pentru ai mei în caz că mi se întâmplă ceva. Le spuneam prin ce am trecut şi să nu sufere după mine. Şi totuşi nu puteam să mă opresc".

"E greu să înveţi să te bucuri de gust"

Voia cu disperare să se vindece, dar se temea: "O să mă fac cât casa", îşi spunea. Până la urmă a acceptat şi această posibilitate: "Şi, uită-te la mine: nu te faci cât casa. Am reuşit prin mult sport, prin educaţie spirituală şi am ajuns să mă echilibrez".

În prezent, Adela se gândeşte să înfiinţeze o asociaţie unde să poată veni mai multe fete cu tulburări de alimentaţie pentru a-şi împărtăşi experienţa. A început şi să scrie o carte în care îşi povesteşte cei zece ani tulburi, în speranţa că va ajuta şi alte tinere care sunt anorexice sau bulimice.

După ce s-a vindecat, a avut curaj să îşi dea demisia de la firma de audit unde era contabilă şi să facă ceea ce visase dintotdeauna: masaj. Din 2008 şi-a făcut un PFA prin care face masaj de relaxare şi anticelulitic, iar acum e membră în Asociaţia Maseurilor Profesionişti. „De atunci cred că mi s-a schimbat viaţa la 180 de grade. Nu mai sunt frustrată, fac ce-mi place”. Din toamna anului trecut s-a înscris şi la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea kinetoterapie.

Acum are 47 de kilograme, nu îşi mai calculează caloriile şi are curaj să mănânce şi dulciuri, iar uneori chiar fastfood: "E greu să înveţi să te bucuri de gust şi să te opreşti la timp". Adela a reuşit: pe 28 iulie anul trecut a împlinit 30 de ani.

ANA ŞI MIA

Blogurile anorexicelor te lasă mască. Tinere de 15 ani vor să le cadă dinţii, numai să slăbească, iar bolile au fost personificate, primind nume de alint. La modă pe internet e "slăbitul în doi"

"Sunt disperată să slăbesc şi vreau să mă înfometez. Ştiu că asta va da roade garantat. Dar nu pot nicidecum să lupt cu pofta bolnavă de mâncare. Dacă ai putea să-mi dai nişte sfaturi..." Aşa sună un mesaj postat pe un site de o tânără care se semnează "VreauSăFiuAnorexică".

Internetul e plin de site-uri, bloguri şi forumuri care susţin anorexia şi bulimia. Primele au apărut la sfârşitul anilor ’90. Mai nou, astfel de comunităţi au început să se formeze şi în România. Pentru aceste fete, anorexia nu este o boală, ci un stil de viaţă care ar trebui respectat de societate.

Slăbesc în tandem

Mai mult, cele două tulburări sunt uneori personificate şi invocate cu multă afecţiune, ca şi cum ar fi prietene bune: anorexia este numită "Ana", iar bulimia - "Mia". O practică foarte întâlnită este "slăbitul în doi". Fetele îşi caută "partenere de suport" şi încep să ţină regim simultan. Fie se află în competiţie să slăbească mai mult decât cealaltă, fie se înfometează din solidaritate.

Fac schimb de reţete şi tehnici de slăbit: de multe ori, metoda este postul negru, iar o altă variantă este regimul ce nu depăşeşte 500 de calorii zilnic.

"Poate că merită să-ţi pierzi dinţii pentru asta"

Cel mai adesea, fetele sunt convinse că stă în puterea lor să controleze anorexia, iar doi ani de înfometare nu mai par aşa de lungi: "Eu, timp de doi ani, am mâncat doar două mese pe săptămână (mese care nu depăşeau 700 de calorii). Până şi înfometarea asta poate fi făcută cu cap, credeţi-mă.Trebuie doar să ştii să-ţi menţii nivelul de glicemie constant, să nu faci fluctuaţii prea mari. Restul depinde de tine". Preţul care trebuie plătit pentru un corp slab nu e niciodată prea mare: "Poate că merită să-ţi pierzi dinţii pentru asta, că poţi face operaţii să-ţi pui alţii", e de părere o adolescentă de 15 ani. În spaţiul virtual, se salută cu „stay strong, starve on” („fii puternică, flămânzeşte în continuare” – n.r.), iar atunci când nu mai suportă foamea şi cedează poftelor se consolează una pe alta.

Un alt subiect de discuţie este cum să se ascundă de părinţi: "Apropo, tu cum reuşeşti să te ascunzi de mama ta?", întreabă o fată de 16 ani, şi continuă: "Pe mine mă obligă uneori să mănânc şi atunci e cel mai rău că trebuie să vomit. De cele mai multe ori îmi fac mâncare prăjită şi o arunc, dar las farfuria murdară şi tigaia să creadă că am mâncat. E bine că maicămea vine acasa după şapte seara. În plus, mă satur şi de la mirosul de mâncare".

Mâncarea pentru bebeluşi, mai uşor de vomitat

Fetele se sfătuiesc inclusiv ce să mănânce ca să vomite mai uşor: "Am 21 de ani şi sunt de patru ani pro-ana cu tendinţe mia. Eu nu mai mănânc de foarte mult timp decât mâncare de bebeluşi, are destule proteine şi nu îngraşă. În plus e mult mai uşor de vomitat, nu irită şi nu răneşte esofagul şi nici stomacul. Asta şi multe altele am învăţat pe site-ul ăsta: ... Ştiaţi că dacă mănânci chipsuri fără să bei apă şi apoi vomiţi te tai pe gât? Sau dacă încerci să-ţi provoci voma şi nu ştii tehnica corectă te poţi îneca şi muri?".

Statistică: 19% dintre bolnavi mor

"Tulburările de alimentaţie - anorexia, bulimia - sunt afecţiuni psihiatrice şi nu stiluri de viaţă. Fetele cu anorexie şi bulimie ajung să personifice afecţiunile lor atribuindu-le nume proprii. Dacă în alte afecţiuni conştietizează că au probleme şi trebuie să le trateze pentru a reveni la starea de sănătate, în cazul lor este foarte greu să le desparţi de aceste «prietene» pentru care au luptat mult ca să ajungă la ele", explică medicul Corina Ciobanu, specializată în neuropshihiatrie infantilă.

În general, anorexicele tind să mănânce sub 300-500 de calorii pe zi, mai arată ea. Potrivit statisticilor, aceste afecţiuni prezintă un risc de deces dintre cele mai mari în cadrul bolilor psihice: aproximativ 19% din bolnavi mor ca urmare a complicaţiilor bolii şi a suicidului, arată Ciobanu.

"Poate că merită să-ţi pierzi dinţii pentru asta (să slăbeşti - n.r.), că poţi face operaţii să-ţi pui alţii. Mă satur şi de la mirosul de mâncare.", ANOREXICĂ ANONIMĂ, mărturisirea pe blog a unei adolescente de doar 15 ani Ce mai scriu fetele pe forumuri:

„Sunt ana de şapte luni şi ştiu cât e de greu la început. Eu acum am ajuns sa pot posti şi şapte zile consecutiv doar cu apă şi ceai verde. Nu mă simt rău. Sfatul meu este să mănânci acum cam 400 de calorii zilnic. E important să reduci treptat numărul de calorii zilnice, după două săptămâni treci la 300 şi tot aşa, apoi măreşti şi numărul zilelor de post total”

„După ce renunţ la ana nu o să iau în greutate mult, o să încep cu 800 de calorii pe zi şi o să mă cântăresc zilnic să văd dacă pun pe mine, iar dacă nu mă îngraş deloc ridic până la 1000. O să văd eu, o să controlez situaţia”

„Eu mi-am planificat să fiu ana după ce intru la liceu, iar până în clasa a 11-a semestrul doi, când va începe să fie mai greu, deja o să fiu mărimea S şi o să renunţ”

„Aş vrea să înfiinţez un club pro ana (pro anorexie) unde să ne putem sprijini reciproc ca să scăpăm de blestematele astea de kilograme în plus. Rog doritoarele să lase un mesaj. Aştept mesajele voastre! M-am hotărât să înfiinţez acest fan club pentru a avea cui să cerem un sfat, cine să ne încurajeze să nu renunţăm. ”Mâncarea dăunează grav sănătăţii tale şi în special siluetei tale”. Gandiţi-vă de două ori înainte să băgaţi în gură o tabletă de ciocolăţică. Sunt sigură că după ce aţi terminat-o de savurat o să vă pară rău”

„Păi eu am 1,68 şi 40 de kg. Parcă abia încap în haine, am pus şunci pe abdomen. Şi staţi liniştite, mişcare fac! Mă duc de patru ori pe săptămână la sală, deci sunt sănătoasă, vreau doar să nu mă îngraş (...) A da, şi am fost la nutriţionist astă-vară şi imbecilul mi-a spus că tre’ să mă îngraş, când eu i-am spus CLAR că vreau o cură de slăbire. Deci n-am ce să caut la nutriţionist, pentru că el îţi spune numai ce vrea el, şi nu ce vrei tu. Dacă tu nu te simţi bine în pielea ta şi vrei să slăbeşti, de ce să-ţi impună el altceva? Am plătit şi 500 de mii consultaţia degeaba (...) Eu doar caut fete cu care să vorbesc pe această temă, eventual manechine, pentru că visul meu este să arăt ca un model şi nu să mă îngraş! Eu una chiar prefer să arăt bine şi să-mi placă ce văd în oglindă!”

COMUNITATE. În era internatului, adolescentele se încurajează să nu cedeze poftelor

TREI LUNI NU A MÂNCAT NIMIC

Calvar: vomita tot. A ajuns la 41 kg. A întrerupt liceul

În urmă cu un an şi jumătate, pe când era la liceu, fata Ioanei a început să slăbească tot mai mult. "Eu vedeam că ea mai vomita din când în când, dar nu înţelegeam fenomenul", povesteşte ea. "Copil fiind, ea a fost puţin plinuţă. A ajuns într-un liceu mai cu fiţe, unde imaginea conta, şi aşa a început distrugerea ei psihică. E şi răutatea asta caracteristică vârstei, cu jigniri de toate felurile: probabil că, la un moment dat, nici nu mai avea nume: numele ei era «grasa »", povesteşte mama fetei.

La fel ca Adela, şi Corina a văzut un film în care un personaj, de data aceasta un boxer, voma ca să slăbească rapid. Iar tânăra a împrumutat metoda.

"A început aşa: mânca fast-food şi vomita, în rest mânca normal. După aceea a ajuns să vomite tot ce mânca, apoi nu mai mânca aproape deloc, până ce nu a mai mâncat deloc. Trei luni nu a mâncat nimic. Ce a salvat-o pe ea a fost că mânca pepene, şi asta o hidrata, dar normal, corpul slăbea continuu", povesteşte mama ei.

Avea vreo patru alimente de care se atingea: ardei, brânză, ceapă, pomello. "Şi o fixaţie pentru Coca-Cola dietetică", completează Ioana. "M-am trezit într-o situaţie în care credeam că nu sunt eu, că visez. Vedeam cum se topeşte copilul în fiecare zi şi nu ştiam cum să-l ajut pentru că nu voia niciun fel de ajutor. Ca părinte, îţi provoacă furie, nebunie. Te înnebuneşte ideea că această boală s-a transformat într-o dependenţă", spune Ioana.

"Ea refuza orice ajutor, deja se autocomplăcea, era normalitatea la ea." De la 60 de kilograme la 1,63 metri, Corina a ajuns la 41. Deşi luase examentul de admitere la liceu cu note bune, a trebuit să întrerupă liceul.

"Încă e obsedată de cum arată"

Acum, Corina este internată într-o clinică şi suferă în continuare de bulimie. "Încă e obsedată de cum arată, chiar vorbeam cu o doamnă asistentă la telefon. Ea desenează foarte mult, încontinuu, şi a desenat mai multe siluete de diverse forme şi o întreba pe asistentă: «Eu unde mă situez?». E o luptă pe termen lung".

DESTIN

Fata a murit, mama s-a sinucis

Fotomodelul Isabelle Caro, din Franţa, a murit în noiembrie anul trecut la numai 28 de ani. Caro suferea de anorexie de la vârsta de 13 ani, boală provocată de o copilărie nefericită. În 2006, când avea numai 25 de kilograme, la o înălţime de 1,65 metri, tânăra a intrat în comă, iar medicii au spus că nu va supravieţui.

A ieşit însă din comă şi a mai trăit patru ani. Înainte să moară cântărea 33 de kilograme. Învinovăţindu-se de moartea fiicei sale, mama Isalbellei s-a sinucis la începutul acestui an.

"Este dificil până se ajunge să fie tratate aceste tinere deoarece frica intensă de îngrăşare, de a nu se reîntoarce la momentul nefericit din viaţa lor ce le-a determinat să aleagă această cale, le face să fie suspicioase, neîncrezătoare: toţi nu le vor decât răul - să le îngraşe", explică medicul Corina Ciobanu, specializată în neuropshihiatrie infantilă.

ȘOCANT. Isabelle Caro a pozat dezbrăcată în cadrul companiei împotriva anorexiei