Supercom a câştigat o licitaţie de 297 milioane lei pentru gestionarea deşeurilor în judeţul Dâmboviţa
- Maria Dima
- 5 iulie 2021, 17:46
Operatorul de salubritate Supercom a anunţat, luni, că a câştigat o licitaţie publică organizată de către ADI Salubritate, pentru gestionarea deşeurilor în judeţul Dâmboviţa.
Contractul are o durată de opt ani şi o valoare de aproximativ 297 milioane lei (peste 60 de milioane de euro). ”Vineri, 2 iulie, la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia, compania Supercom a semnat un nou contract de colectare şi transport ale deşeurilor municipale din judeţul Dâmboviţa, în urma participării şi câştigării licitaţiei publice organizată de către ADI Salubritate. Contractul are o durată de 8 ani şi o valoare de aproximativ 297 milioane lei (peste 60 de milioane de euro)”, informează compania.
Este un proiect de gestionare a deşeurilor, derulat la nivelul judeţului Dâmboviţa, primul judeţ din România care a beneficiat de fonduri europene pentru implementarea Măsurii „Reabilitarea sistemului de colectare, transport, tratare şi depozitare a deşeurilor solide în judeţul Dâmboviţa”, prin Programul ISPA.
”Prin noul contract, Supercom îşi continuă activitatea de preluare şi transport ale deşeurilor menajere din judeţ, iar din 2022 va începe colectarea şi transportul de deşeuri selective. Colectarea selectivă se va face la sursă, de către fiecare cetăţean, prin adunarea deşeurilor reciclabile în pubele dedicate”, mai arată compania.
156.000 pubele, 5.200 containere, saci de gunoi speciali şi recipienţi metalici
Compania precizează că va pune la dispoziţia cetăţenilor 156.000 pubele, 5.200 containere, saci de gunoi speciali şi recipienţi metalici şi va mări flota în judeţ cu 120 utilaje pentru asigurarea serviciului de colectare selectivă şi transport.
„Am dezvoltat un parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa pentru a oferi cetăţenilor servicii de salubritate la cele mai înalte standarde europene. Faptul că astăzi am semnat un nou contract în urma câştigării licitaţiei publice ne arată că avem încrederea nu doar a administraţiei, dar şi a cetăţenilor. Suntem unul dintre cei mai mari operatori din România şi investim constant în echipamente şi utilaje noi, asigurăm servicii performante şi propunem servicii noi. În Dâmboviţa, din 2022 vom începe colectarea şi transportul deşeurilor selective”, a declarat Ilie Ionel Ciuclea, preşedinte al Supercom.
Supercom este unul dintre cei mai mari operatori de salubritate din România, este o companie cu capital 100% românesc, fondată în 1990 de Ionel Ciuclea. Compania oferă servicii de salubrizare, colectare, depozitare şi valorificare a deşeurilor, deszăpezire, reciclare etc.
În cele trei decenii de activitate, compania a avut colaborări pe termen lung cu administraţiile locale, atât cele din Bucureşti, cât şi din Ilfov, Dâmboviţa, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Ialomiţa. Are 31 de puncte de lucru în toată ţara.