Sunteți de acord cu Autostrada Suspendată de 1,5 miliarde €? Oprescu cere din nou aprobarea proiectului
- Antoaneta Etves
- 19 martie 2012, 16:06
Edilul-șef al Capitalei, Sorin Oprescu, le propune aleșilor generali să voteze prețul Autostrăzii Suspendate care va avea 13,150 de kilometri. Proiectul de hotărâre de consiliu va fi rediscutat vineri, după ce la sfârșitul lunii februarie a fost respins de aleșii generali.
Proiectul, care va fi discutat în ședința Consiliului General al Capitalei de vineri, 23 martie, a fost pus pe hârtie de specialiștii Muncipalității și Sorin Oprescu l-a prezentat consilierilor pentru prima dată pe data de 24 februarie, după ce abia cu o noaptea înainte a fost pus pe hârtie și a fost adus de edil pe ordinea suplimentară a ultimei ședințe. Pentru realizarea drumului, edilul spune că este nevoie de aproximativ 1,5 miliarde de lei și că banii vor fi asigurați de la bugetul local și din alte surse. Cum va arăta drumul Autostrada va avea trei benzi pe sens, pe sectorul Poligrafiei-Avionului, dezvoltarea la nord și la sud de calea ferată prin două căi unidirecționale pe sectorul Avionului-Petricani și realizare a două bulevarde bidirecționate, unul la nord și unul la sud de calea ferată, pe sectorul Petricani-Colentina. Toate intersecțiile vor fi denivelate, se va realiza un sistem de artere locale care vor colecta traficul local, astfel încât accesul în noua cale rutieră să se facă controlat. Taxă de drum: 21 de euro pe an Edilul şef al Capitalei speră că lucrările la proiectul lui suspendat, pe care l-a schţat încă de la începutul mandatului său, "şi pentru care toţi m-au luat peste picior", vor începe în toamna acestui an şi că vor dura câţiva ani, fără să precizeze o dată exactă. Noua autostradă ar urma să aibă 13,150 de kilometri. Potrivit proiectului de hotărâre propus de Oprescu, costurile vor fi distribuite şi ar urma să fie asigurate din finanţări private şi de la buget. El a mai precizat că investiţia privată va fi recuperată dintr-o taxă de drum, care ar putea costa între 18 şi 21 euro pe an. Vezi AICI cât costă fiecare tronson din Autostrada Suspendată Citiți și:
- Cum a schimbat Oprescu costul autostrăzii suspendate peste noapte
-