Sunt vremuri grele. Cât a cheltuit România cu ajutoarele sociale numai în luna iulie?

Sunt vremuri grele. Cât a cheltuit România cu ajutoarele sociale numai în luna iulie?

Potrivit cifrelor oficiale, România a cheltuit doar în luna iulie a anului 2020 44 de milioane de lei cu plata ajutoarelor sociale.

Suma totală plătită în luna iulie 2020 de statul român pentru ajutorul social (venit minim garantat) s-a ridicat la 43,999 milioane de lei, suma medie plătită fiind de 262,92 de lei, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Astfel, în iulie 2020, au beneficiat de acest ajutor social 167.353 de persoane. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în judeţele Dolj – 10.718 persoane, Bacău – 9.064 şi Buzău – 9.011.

La finalul lunii iulie, erau suspendaţi de la plată 11.028 beneficiari, cei mai mulţi din Botoşani – 982, Dolj – 692 şi Bacău – 660.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj – 338,1 lei, Braşov – 311,94 lei şi Covasna – 309,90 lei.

Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare.

Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat a fost modificată în luna iulie 2018 prin Legea nr. 192/2018, în principal cu scopul de a facilita integrarea pe piaţa forţei de muncă a membrilor de familie beneficiari ai ajutorului social.

Astfel, în situaţia în care beneficiarii de ajutor social refuză un loc de muncă sau participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, dreptul la ajutorul social încetează. În cazul refuzului unui loc de muncă, se poate solicita un alt drept doar după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului.

A fost prevăzută de asemenea obligaţia primarului de a întocmi planul de activităţi sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă precum şi stabilirea condiţiilor de efectuare a activităţilor sezoniere de către beneficiarii de ajutor social, inclusiv remunerarea acestor activităţi sezoniere.

În situaţia în care beneficiarii de ajutor social refuză de două ori participarea la aceste activităţi sezoniere, dreptul la ajutorul social încetează, urmând să poată fi solicitat un nou drept doar la un interval de 12 luni, ca şi în cazul refuzului unui loc de muncă.