Suedia înființează Poliția Gândirii pentru a combate „atacurile psihologice”
- Adrian Pătrușcă
- 27 mai 2020, 23:54
Guvernul de la Stockholm lucrează la crearea unei agenții care să depisteze și să contracareze „operațiunile psihologice” (psyops) îndreptate împotriva Suediei.
Noua Autoritate de Apărare Psihologică ca fi însărcinată cu protejarea „liberei formări a opiniei” (sic!) în Suedia, împotriva „psyops”, oferind cetățenilor o „imagine diferită” a țării decât cea prezentată de „adversar”, relatează site-ul Samhällsnytt.
Necesitatea creeării respectivei agenții este rezultatul unui studiu, care a fost anunțat pentru prima dată în 2018 de către actualul premier suedez social-democrat, Stefan Löfven.
Anders Danielsson, fostul șef al Biroului suedez pentru Migrații, a fost numit să onducă grupul de evaluare a situației. Acesta a ajuns la concluzia că este necesară „susținerea, întărirea și coordonarea rezistenței globale a societății din punct de vedere al apărării psihologice” față de operațiunile psihologice aparținând adversarilor deopotrivă străini și naționali.
Site-ul Samhällsnytt a intrat în posesia anumitor mesaje interne, expediate de funcționari ai Agenției pentru Protecție Civilă, din cadrul Ministerului Apărării, în ianuarie 2019, care arată că noua Autoritate va fi abilitată să restrângă libertatea presei și a opiniei, sporind autoritatea statului.
Ea va lucra în strânsă colaborare cu serviciile secrete suedeze.
Autoritatea va avea ca sarcină „identificarea, analizarea și contracararea influenței inoportune a informațiilor și a altor informații înșelătoare vizând Suedia sau interesele suedeze”, potrivit lui Danielsson.
„Valorile (Suediei) sunt supuse unei influențe nefaste din partea puterilor străine, pentru a provoca dezbinări. Acest fapt poate duce la o pierdere a încrederii în democrație și a scăderii participării electorale.”
Printre exemplele date de operațiuni psihologice care urmează să fie combătute se numără atacurile cibernetice și acțiunile de influențare a politicienilor, instituțiilor, companiilor, ziariștilor și cercetătorilor.
Psyops se pot manifesta sub forma „zvonurilor și altor informații false”.
În acest scop, analiza propune ca viitoarea Autoritate să cuprindă un centru național de apărare psihologică, care va trebui să contracareze această influență nefastă asupra Suediei.
Guvernul speră să înființeze autoritatea anti-psyops până în 2022.