Studenţii români, opt medalii la Olimpiada Europei de sud-est

Studenţii români, opt medalii la Olimpiada Europei de sud-est

Opt reprezentanţi ai Universităţii Bucureşti au primit medalii la Olimpiada de Matematică rezervată studenţilor din sudul-estul Europei (SEEMOUS). Românii au dominat competiţia la care au participat tineri din Albania, Bulgaria, Cipru, Grecia, Israel şi Rusia.

Andrei Deneanu, Vlad Matei, Daniel Drimbe şi Flavian Georgescu au cucerit medalii de aur. Radu Ţiţiu şi Oana Camburu au reuşit să câştige medalii de argint, iar Alexandra Munteanu şi Victor Alban au fost recompensaţi pentru lucrările lor cu bronz.

Andrei Deneanu a primit şi un premiu special, pentru cea mai interesantă soluţie oferită la una dintre problemele din concurs. Echipa care a reprezentat Universitatea Bucureşti la competiţia de la Plovdiv (Bulgaria) a fost coordonată de Conf. Dr. Cornel Băeţica şi de Dr. Gabriel Mincu. Competiţia este la a patra ediţie. Rolul Olimpiadei este de a crea parteneriate şi de a stimula schimbul de informaţii între universităţile din sud-estul Europei.

Ne puteți urmări și pe Google News