Să fii student la stat în România nu numai că a ajuns să coste mai mult ca la privat, dar a devenit un lux pentru unii tineri. Un studiu recent al Băncii Mondiale arăta costuri anuale între 895 şi 3.500 de euro pe an, sumele cele mai mici plătindu-le cei care au norocul să locuiască cu părinţii şi să fie studenţi la fără taxă.
„Nu e normal să se întâmple asta, mai ales că veniturile părinţilor au scăzut. Nici calitatea învăţământului nu a crescut, performanţa profesorilor e aceeaşi, unele cursuri sunt vechi”, explică expertul în educaţie Cristian Hatu, de la Societatea Academică din România.
Acesta consideră că autonomia universitară nu a dus la creşterea calităţii educaţiei, mai ales pentru că nu a apărut şi un mecanism de control eficient al calităţii în învăţământ.
15% renunţă la facultate
Un studiu de anul trecut al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a evidenţiat că, în medie, 15% dintre studenţi renunţă la studii din cauza problemelor financiare. „Din păcate sistemul educaţional din România a început să se ghideze după principii economice, iar taxa de studiu nu reflectă condiţiile de studiu din universităţi”, spune preşedintele ANOSR, Daniela Alexe. Tot principiul economic este aplicat şi în cazul numărului de locuri scoase la concurs în regim de taxă, neţinându-se cont de capacitatea universităţii, de la infrastructură, la pregătirea profesorilor, crede aceasta.
ANOSR nu susţine taxele de studiu anuale, plecând de la premisa că de condiţii bune de studiu trebuie să beneficieze orice student. Pe lângă aceste costuri, un student plăteşte şi cazare, chiar dacă locuieşte la cămin şi are nevoie şi de bani de mâncare.
Taxele de studiu pe anul universitar 2010-2011
Universitatea din Bucureşti a decis ca anul de studii să coste la fel în fiecare facultate – 3.100 de lei. Cei interesaţi de Academia de Studii Economice trebuie să ia în considerare taxe de studii între 2.500 şi 3.000 de lei.
La Politehnică taxa anuală poate ajunge şi la 4.500 de lei, la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine.
În Cluj-Napoca, Universitatea Babeş Bolyai percepe taxe pornind de la 2.000 de lei pentru Facultatea de Fizică, Facultatea de Biologie şi Geologie, Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Facultatea de Teologie Greco-Catolică, până la 5.500 de lei pentru Facultatea de Teatru şi Televiziune.
Şi la Universitatea Ovidius din Constanţa taxele se înscriu în acelaşi registru, pornind de la 2.000 de lei pentru Facultatea de Matematică şi ajungând la 5.500 de lei pentru Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Farmacie.
„Este de înţeles nevoia universităţilor de a avea resurse financiare, mai ales într-un an în care alocarea fondurilor publice se face cu mare întârziere, fapt ce generează probleme financiare majore”, afirmă reprezentanta ANOSR, care crede, însă, că universităţile au ales soluţia cea mai simplă prin creşterea taxelor, soluţie care pe termen lung afectează major accesul în învăţământul superior, abandonul şcolar, dar şi calitatea procesului educaţional. „Din păcate când se iau astfel de decizii se trece peste părerile şi nevoile studenţilor”, spune Daniela Alexe.
Alte decizii care nu ţin cont de nevoile studenţilor sunt şi specializările de masterat pe care le oferă facultăţile, care nu au relevanţă pe piaţa forţei de muncă. „Universităţile nu vor decât să îşi rotunjească veniturile. Iar ceea ce îşi  propusese reforma, ca învăţământul să fie orientat spre student sau elev, nu a reuşit”, mai spune Cristian Hatu, expertul SAR.
Alte taxe „exagerate”
ANOSR consideră că studenţii nu trebuie să plătească de-a lungul anilor universitari alte taxe administrative, cum se întâmplă la ora actuală în mai multe universităţi. Alianţa a identificat mai multe taxe exagerate :

  • taxa de înmatriculare pentru modulul al doilea pedagogic (Universitatea Dunărea de Jos Galaţi, Universitatea de Vest din Timişoara)
  • taxa de carnet (Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi)
  • taxa percepută pentru examenul de licenţă introdusă cu o lună înainte de data susţinerii acesteia (Universitatea "Ştefan cel Mare" Suceava)
  • eliberarea foii matricole – 100 de lei  (Universitatea Tehnică Cluj-Napoca)
  • taxa de înmatriculare pentru înscrierea în anul I de 200 de lei
    (Universitatea Dunărea de Jos Galaţi)
  • refacerea carnetul de student – 100 de lei (Universitatea Tehnică Cluj-Napoca)
  • taxa de bibliotecă – toţi studenţii sunt obligaţi să plătească taxa/abonamentul la bibliotecă indiferent dacă folosesc sau nu această facilitate, indiferent de anul de studiu sau ciclul în care se află, acest lucru aplicându-se inclusiv profesorilor, taxa având valoarea de 10 lei pe an (Universitatea de Nord din Baia Mare)