Străzi cu miros de liliac

Străzi cu miros de liliac

Străzile din Timişoara vor morosi a liliac pe durata verii, după ce vor fi spălate zilnic, în perioada următoare, pentru a reduce poluarea prin praf, spun edilii, şi pentru a răcori oraşul.

De la mijlocul lunii până la pe 31 august, primăria Timişoara obligă şoferii să parcheze alternativ pe câte una din laturile străzilor, pentru ca acestea să poată fi măturate şi spălate temeinic. Edilii au stabilit programul, pe zile, al rutelor care vor fi curăţate, iar în aceste zile toţi şoferii care ajung în zonele cu pricina sunt atenţionaţi, prin informări lăsate în parbriz, despre faptul că de săptămâna viitoare vor trebui să urmeze programul de parcare permisă numai pe una din părţile carosabilului.  

Măsura, susţin edilii, e menită în principal să reducă poluarea. „Avem în vedere îmbunătăţirea calităţii aerului, încadrarea aglomerării Timişoara în valorile limită pentru indicatorii de calitate a aerului şi desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor de măturat mecanic şi spălat manual în vederea eliminării suspensiilor de praf adunate la rigola carosabilului principalelor artere de circulaţie”, a explicat viceprimarul Sorin Grindeanu.

Aromă de liliac

Parcarea alternativă şi, implicitz spălările de carosabil, vor avea lor în intervalul orar 8.00 – 15.30. Spălările vor fi efectuate de către compania de salubritate a oraşului, Retim RWE Ecologic Service. Edilii au  fost foarte atenţi în alegerea aromei cu care să fie igienizate arterele. Astfel, pentru diversitate, după ce în anii trecuţi au ales detergent cu miros de trandafiri, vara aceasta detergentul cu care se spală străzile este cu miros de liliac. „Am ales un detergent special, care nu produce spumă, şi are miros foarte plăcut, de liliac”, a declarat Livian Hotico, purtător de cuvânt al firmei de salubritate.

Program

Timişorenii pot afla programul străzilor pe care va fi obligatorie parcarea alternativă în intervalul 15 iunie – 31 august de la Serviciul Salubrizare din cadrul Direcţiei Edilitare a Primăriei Municipiului Timişoara. Informaţiile sunt disponibile şi la numărul de telefon 0372755827, precum şi la dispeceratul Poliţiei Comunitare a Municipiului Timişoara la numărul de telefon 0256/968.  

Ne puteți urmări și pe Google News