Din copilărie a cunoscut viața și învățătura tuturor sfinților prăznuiți în Biserică

Atras de viața monahală, s-a călugărit la vârsta de 16 ani și, pentru viața sa curată, a fost ales stareț al Mănăstirii Sfântului Auxentie, în apropierea Calcedonului.

După multe nevoințe, Sfântul Ștefan se retrage la vârsta de 42 de ani într-o chilie atât de mică, încât cei care o vedeau spuneau că seamănă mai degrabă cu un mormânt.

Din Sinaxar aflăm că „aici petrecea, vara arzându-se și iarna înghețând; iar sub îmbrăcăminte avea trupul încins cu fiare, și de la umeri până la mijloc era înconjurat cu altă cingătoare de fier pironit de amândouă părțile, și pe sub brațe cu altă cingătoare de fier.”

Împăratul Constantin Copronim (741-775) declașează persecuția împotriva creștinilor care cinsteau icoanele și a monahilor.

Pentru că refuză să abdice de la credința sa, Sfântul Ștefan este aruncat într-o închisoare unde se aflau 342 de monahi din diverse părți ale imperiului. Mulți fuseseră mutilați – nasuri tăiate, ochii scoși, mâini retezate, pentru că refuzaseră să semneze declarații de condamnare a sfintelor icoane.

Sfântul Ștefan organizează viața din acea închisoare după regulile unei mănăstiri, astfel încât, în loc să le distrugă credința celor închiși, traiul în detenție mai mult o ațâța. Peste mai bine de o mie de ani, același fenomen se va repeta la scară încă și mai mare, în temnițele comuniste.

Aflând împăratul că Sfântul Ștefan cel Nou, în loc să se lepede, îi întărește în credință și pe ceilalți, a poruncit să fie ucis în chinuri. Unul dintre călăi l-a lovit atât de tare peste cap cu un lemn, încât i l-a despicat.

Era Anul Domnului 766.