Ştiri de vară până-n seară

Ştiri de vară până-n seară

Pe scurt.

Cea mai frumoasă din diasporă

Emoţiile celor 19 frumuseţi din întreaga lume, românce din diasporă, au ajuns, vineri seară, la final. În urma deliberărilor, juriul concursului Miss Diaspora a stabilit câştigătoarele ediţiei 2008. Marele trofeu a fost înmânat Alexandrei Tănase. Aceasta are 19 ani şi este stabilită de zece în Canada. Alexandra a primit şi premiul de popularitate decernat în urma votului pe internet. În afară de premiile în bani oferite de sponsori, primele trei câştigătoare ale concursului au primit din partea Transilvania Fashion câte un sejur de două săptămâni, la bordul iahtului Fashion TV. (Cătălin Ionescu)

O constănţeancă, Miss Bamboo

Roxana Alexandru (foto), 19 ani, din Constanţa, a fost aleasă, vineri seara, Miss Bamboo Mumm în luna august. Tânăra are 1,75 m şi este studentă la Facultatea de Turism, din cadrul Universităţii „Ovidius“. Vorbeşte două limbi străine - engleza şi greaca - şi îi place să călătorească. Ea a primit de la organizatori 5.000 de lei şi alte premii oferite de sponsori. La finele acestui an, tânăra va participa, alături de câştigătoarele celorlalte luni, la Marea Finală a concursului Miss Bamboo Mumm, în cadrul căruia Clubul Bamboo oferă o maşină de lux şi 5.000 euro bani de benzină. Marea câştigătoare va deveni imaginea Clubului Bamboo şi G.H. Mumm în anul 2009. Concursul a fost „pigmentat“ de colecţia de costume de baie Cote D’Azur, prezentată în premieră de Cătălin Botezatu.

Atenţie la microbuze!

Turiştii din Mamaia trebuie să fie atenţi la mijloacele de transport în comun pe care le folosesc la deplasările în interiorul staţiunii sau până la gara din Constanţa. Cele mai ieftine sunt microbuzele albe, cu numerele 301, 305, 310 sau 311, pentru care pasagerii plătesc 2 lei pentru o călătorie. Acestea nu au acelaşi traseu, dar străbat staţiunea de la un cap la altul şi au capăt de linie la gară. Dacă nu ies din Mamaia, unii şoferi îi taxează pe turişti cu doar un leu/călătorie. Pentru o călătorie în aer liber, la înălţime, turiştii sunt invitaţi în autobuzele supraetajate ale regiei autonome de transport locale - RATC. Un bilet din Gara Constanţa până la capătul Mamaiei costă 3 lei. Capcana în care pică însă mulţi turişti o constituie microbuzele colorate, care circulă pe aceleaşi rute. Pentru acelaşi traseu, şoferii acestora îi taxează pe călători cu 3,5 lei.

Ne puteți urmări și pe Google News