Stelian Ogică a fost luat la bătaie de Nuţu Cămătaru

Stelian Ogică a fost luat la bătaie de Nuţu Cămătaru

În urma unui conflict în cadrul unei nunţi organizate în Capitală, Stelian Ogică a luat o bătaie zdravănă de la Ion Balint, cunoscut ca Nuţu Cămătaru.

Prezenţi amandoi la o nuntă din Bucureşti, Stelian Ogică şi Nuţu Cămătarul s-au luat la bătaie. Primul dintre cei doi a ieşit ceva mai şifonat. Stelian Ogică susţine că nu este vinovat, ci Nuşu Cămătaru a venit însoţit de zece bodyguarzi pentru a-l bate măr, după cum relatează cei de la click.ro. "Sâmbăta noapte am fost la o nuntă, la un restaurant situat în cartierul Militari. A fost multă lume bună. A cântat Pepe, a cântat Florin Salam... După miezul nopţii, pe la 12.30-1.00, m-am dus la toaletă. A venit dupa mine Nuţu Cămătaru, împreună cu vreo zece gorile de-ale lui şi au început să dea. Nuţu m-a lovit direct în figură. Le-am zis să ieşim, ca să nu stricăm nunta. Au tras de mine pe hol, ne-am tavalit ca-n Vestul Salbatic. Lumea se uita ca la circ, dar nimeni n-a intervenit şi nici n-a sunat la Poliţie, fiindcă le-a fost frică de Nuţu. Acum constat că Poliţia şi serviciile secrete din România, care cică monitorizează gunoaiele astea, sunt zero barat! Voi depune plângere împotriva lui Nuţu şi jur că voi merge până în pânzele albe. Marele şmecher a venit să mă bată cu zece inşi după el...", a declarat Stelian Ogică, pentru ziarul "Naţional".