După o penitenţă de trei sezoane în Liga a II-a, jucătorii de la FC Braşov au sărbătorit sâmbătă, alături de fani, revenirea pe prima scenă fotbalistică a României.
Ioan Neculaie, patronul „galbennegrilor“, îşi face curaj înainte de revenirea la „masa bogaţilor“ şi declară că speră la un loc în cupele europene: „Deocamdată savurăm momentul promovă rii, dar nu cred că s-ar face gaură în cer dacă am obţine şi noi la finalul sezonului viitor, un loc de Cupa UEFA. Sperăm să avem şi noroc, că la ultima participare a noastră în Cupa UEFA am avut ghinionul să picăm cu Inter Milano şi nu puteam emite pretenţii“. Neculaie spune că va pompa bani la echipă direct proporţional cu rezultatele jucătorilor antrenaţi de Răzvan Lucescu. El îi va muta pe „stegari“ pe o arenă nouă începând de anul viitor, iar până atunci va inaugura instalaţia de nocturnă pe stadionul „Tineretului“.
„Vamă“ nu se teme de butoane
Dinu Gheorghe, preşedintele echipei de sub Tâmpa, e mai precaut şi spune că, în primul sezon de la revenirea în Liga I, obiectivul este menţinerea într-o zonă care să nu dea emoţii de retrogradare. „Vamă“ nu se teme de reîntâlnirea cu „rechinii“ din Liga I: „Nu mi-e frică de butoane, am suficientă experienţă în lumea fotbalului ca să nu mă îngrijorez de astfel de practici“.
Răzvan Lucescu încearcă să repete traseul tatălui său de la începutul anilor ’80, când Mircea Lucescu a promovat cu Corvinul, pentru a se califica apoi în Cupa UEFA: „Rămân la FC Braşov pentru a obţine performanţe şi în Liga I. Braşovul merită acest lucru. Niciodată nu am spus că plec, iar Ioan Neculaie a ştiut mereu acest lucru“, a spus Lucescu junior sâmbătă, la finalul remizei cu FCM Câmpina, scor 1-1, în etapa a 28-a a Seriei I din Liga a II-a.