Au mai rămas doar două zile până la meciul Steaua – Twente Enschede, din prima manşă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa.

Partida Steaua – Twente e joi seară, de la ora 22:05, în direct la Pro TV. Vremea nefavorabilă care s-a abătut din nou asupra României a adus în discuţie ieri, pentru prima oară, posibila amânare a partidei. Zăpada, îndepărtată săptămâna trecută, a acoperit din nou gazonul de pe "Naţional Arena".

"Mâine dimineaţă (n.r. – azi) se va lucra din nou la deszăpezire. Echipa are programul de pregătire întocmit şi respectat ca şi cum meciul se va juca", ne-a declarat Narcis Răducan, directorul sportiv al echipei Steaua.

Din cauza stării terenurilor de antrenament de la Mogoşoaia, acolo unde Steaua şi-a stabilit cartierul general, trupa pregătită de Ilie Stan s-a văzut nevoită să pregătească meciul cu Twente într-un "balon".

Terenul sintetic îi aparţine unui dinamovist, Ioan Andone! "Am auzit că zăpada dă mari bătăi de cap la Bucureşti. Despre o eventuală amânare a partidei din cauza terenului nu se poate discuta însă decât în ziua meciului. Iar singurii care pot decide într-o astfel de situaţie sunt arbitrul şi observatorul meciului", ne-a declarat, din Elveţia, Cristian Bivolaru, fost "ministru de externe" la FRF, fost angajat al Stelei, acum ajuns observator UEFA.

Probleme vor fi, foarte probabil, şi în timpul jocului. Meteorologii anunţă că, la ora partidei, în Bucureşti va ninge, iar temperatura va fi de -6 grade Celsius.

Cristian Bivolaru ne-a mai spus că nu este exclus ca ora de start să fie devansată.

"Echipa are programul de pregătire întocmit şi respectat ca şi cum meciul se va juca.“

NARCIS RĂDUCAN, director sportiv la Steaua

BAT ÎN RETRAGERE

Speriaţi de viscol şi de ger, unii dintre fanii "roş-albaştrilor" şi-au scos biletele la vânzare

Bilete Steaua-Twente, în peluza 2, în galerie, 10 buc., la achiziţionare de mai multe bilete preţul se poate negocia, preţul unui bilet este de 115 ron". Astfel de anunţuri au apărut pe siteurile de specialitate şi pe forumuri în ultimele zile.

Tot mai mulţi fani ai Stelei nu mai doresc să meargă pe "Naţional Arena" la meciul cu Twente. Dacă atunci când a început comercializarea tichetelor a fostbătaie pe ele, în două zile epuizându-se peste 50.000 de bucăţi, biletele nu mai au acum căutare. Vremea nefavorabilă e cea care i-a determinat pe unii dintre fanii "roş-albaştrilor" să bată în retragere, iar pe alţii să refuze să mai cumpere.

Cei mai afectaţi de ninsoarea care s-a abătut din nou asupra sudului ţării sunt fanii Stelei din provincie. Aceştia se văd în imposibilitatea de a mai ajunge la Bucureşti.

Jucătorii echipei Steaua sunt la curent cu problemele din ţară. Au auzit inclusiv despre gestul făcut de câţiva suporteri, care au sărit în ajutorul sinistraţilor din Buzău. "Ne-a impresionat gestul suporterilor. Îi rugăm şi noi pe jucătorii de la Dinamo să contribuim împreună la ajutorarea acelor persoane. Ne vom dona primele de la dubla cu Twente sinistraţilor care au nevoie de ajutor", au declarat Rusescu şi Răduţ.

50 de mii de fani

erau aşteptaţi la meci. Câţi vor mai veni pe stadion, rămâne de văzut

REVOLTĂ

Îşi vor banii pentru calificare

Cu doar câteva zile înaintea meciului cu Twente Enschede, din manşa întâi a "16-imilor" Ligii Europa la fotbal, la Steaua nu e linişte. Conform "ProSport", jucătorii echipei de fotbal Steaua, în frunte cu căpitanul Alexandru Bourceanu, au ameninţat sâmbătă că nu vor ieşi la antrenament dacă nu le vor fi achitate bonusurile financiare restante. E vorba mai ales de prima pentru accederea în primăvara europeană, în valoare de 5.000 de euro de jucător.

Jucătorii s-au calmat doar după venirea în cantonamentul de la Mogoşoaia a lui Teia Sponte, apropiat al patronului Gigi Becali. Acesta le-a promis jucătorilor că îşi vor primi banii.
Citiţi şi:

  • Sorin Oprescu, despre gazonul de pe "Naţional Arena": "Să mor dacă mă aşteptam să arate aşa"
  • McClaren: "Ne revanşăm cu Steaua"